Plângere contravenţională. Sentința nr. 9606/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9606/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 2916/212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9606/2013
Ședința publică de la 27.06.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C.-D. I.
GREFIER: M. DĂNUȚA M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent . și pe intimat C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA - CESTRIN, având ca obiect plângere contravenționala R11_-PERIMARE.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constata lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile.
S-a făcut referatul cauzei expus oral de către grefierul de ședință, după care,
In data de 12.06.2013 s-a depus din partea intimatei precizări prin care solicită admiterea excepție de perimare a plângerii.
INSTANȚA - în temeiul art. 137 alin.1 C. proc. civ. rămâne in pronunțare pe excepția de perimare.
INSTANȚA,
Deliberând, constata următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Constanta la data de 07.02.2012, petent . a chemat in judecata pe intimat C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA - CESTRIN pentru a dispune plângere contravenționala R11_.
Prin încheierea data la data de 03.05.2012, instanța a dispus suspendarea soluționării cauzei conf. disp. art. 242 alin. 1 pct. 2 C. proc. civ. pentru lipsa parților.
Potrivit art. 248 C. proc. civ. orice cerere de chemare in judecata, contestație, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept chiar împotriva incapabililor, daca a rămas in nelucrare din vina parților timp de un an.
Din referatul arhivei rezulta ca de la data de 03.05.2012, de când s-a suspendat judecarea cauzei nu s-a mai îndeplinit pana in prezent, din vina parților, nici un act de procedura timp de un an si urmează a se constata perimata acțiunea civila de fata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRAȘTE:
Admite excepția perimării privind pe petent . cu sediul în MEDGIDIA, .. 2, ., județul C. și pe intimat C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CESTRIN cu sediul în sector 6, București, .. 401A.
Constată perimarea cererii .
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare .
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.06.2013 .
PREȘEDINTE, GREFIER,
C.-D. IONMIRELA DĂNUȚA M.
Tehno. Red. M.D.M.2ex, 05.07.2013
Emis 2 comunicări, 05.07.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... → |
---|