Contestaţie la executare. Sentința nr. 2989/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2989/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 21568/212/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2989/2013
Ședința publică de la 28.02.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C.-D. I.
GREFIER: M. DĂNUȚA M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator . G. SRL și pe intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., intimat DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., având ca obiect contestație la executare contestație la măsura sechestrului asigurator.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 14.02.2013 fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 21.02.2013, la data de 26.02.2013 și la data de 28.02.2013 când,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de23.08.2012 sub nr._ contestatoarea S.C. N. – N. ENERGY G. S.R.L. a formulat în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. contestație împotriva măsurii sechestrului asigurator pentru bunuri mobile instituit prin procesul –verbal nr._.07.2012, solicitând anularea actelor prin care s-a dispus s-a adus la îndeplinire măsura sechestrului asigurator pentru imobilul teren, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii contestatoarea a arătat că, i-a fost comunicată în data de 10.08.2012 încheierea nr._/02.08.2012 a BCPI M., prin care s-a notat procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr._.07.2012, dispus de ANF-AFP C., cu privire la imobilul teren situat în extravilanul ., în suprafață de_ mp,..2,cu nr. cadastral nou_, nr. vechi_, înscris în cartea funciară nr._ și care aparține contestatoarei, aces proces verbal nefiind comunicat contestatoarei de către emitent și nici de către BCPI M. .
Se arată că este nelegală măsura întrucât nu a fost comunicată contestatoarei, contrar dispozițiilor art. 125.7 din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, vătămarea produsă fiind evidentă, afectând dreptul la informare și dreptul la apărare al contestatoarei.
Măsura a fost luată fără a arăta indiciile temeinice care au condus la concluzia că debitoarea încearcă să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească averea și nici motivele pentru care se apreciază că va fi îngreunată colectarea în mod considerabil.
Se arată că contestatoarea a fost înființată în 2006 și până în prezent și-a îndeplinit toate obligațiile financiar fiscale la zi, neavând înregistrată nicio faptă în cazierul fiscal, își depune declarațiile fiscale lunare și își plătește obligațiile bănești către stat, înființarea măsurii fiind condiționată de o îngreunare a colectării într-un mod considerabil .
Se mai arată că AFP C. a mai instituit măsura sechestrului asupra aceluiași imobil prin procesul verbal nr._/20.12.2011, care a fost desființată prin admiterea contestației la executare în dosarul nr._/2011 .
În drept contestatoarea a invocat prevederile art. 129 alin.11 raportat la art. 172 și urm. Cod procedură fiscală, H.G. nr. 1050/2004 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală.
Contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriu .
Cererea a fost legal timbrată .
Intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere că nu a emis actele contestate .
Intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește anularea deciziei nr._.07.2012, având în vedere că nu a emis această decizie, având doar calitatea de executor fiscal care are obligația legală de a aduce la îndeplinire măsurile dispuse de SAF-AIF D GFP C. .
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere a arătat că procesul verbal de sechestru a fost comunicat prin afișare la data de 24.08.2012, după încercarea de comunicare prin poștă . Intimata a solicitat respingerea cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu se poate reține culpa intimatei pentru vătămarea produsă prin decizia de măsuri asigurătorii.
Intimata a atașat copii ale următoarelor înscrisuri: extras de carte funciară, confirmare de primire, adresa nr._/25.07.2012 AFP C., proces verbal de comunicare prin publicitate a anunțului colectiv, proces verbal de afișare din 24.08.2012, anunț colectiv, notificare, procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr._/25-07-2012, decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr.7582/18.07.2012 și referat al SAIF C. .
La termenul din 18.10.2013, contestatoarea a depus precizări prin care a completat contestația, solicitând anularea sechestrului asigurator pentru bunuri imobile aplicată prin procesul verbal de sechestru asigurator nr._/25.07.2012 și anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr.7582/18.07.2012 emis de DGFP C. și a actelor ce au stat la baza acesteia .
Se motivează în fapt că motivarea din referatul justificativ cuprinde aspecte ce dovedesc lipsa de legitimitate și reaua credință a intimatei DGFP C., motivând decizia prin raportare la o măsură similară împotriva căreia s-a formulat contestație cu privire la care există indicii că urmează să fie admisă, urmărind un interes ilegitim, de a bloca efectele unei hotărâri judecătorești.
Se mai arată că s-a formulat contestație împotriva titlului de creanță reprezentat de decizia de impunere nr. 878/16.07.2012 emisă ca urmare a raportului de inspecție fiscală 797/16.07.2012 .
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și cu interogatoriul intimatei DGFP C.( f.66-67) .
Prin încheierea din 08.11.2012 instanța a unit cu fondul cauzei, excepția lipsei calității procesuale pasive în temeiul art. 137 alin.2 cpc .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Intimata DGFP C. a emis decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr.7582/18.07.2012 privind pe debitoarea contestatoare reținând că există pericolul înstrăinării activelor sale către entități și/sau terți cumpărători .
Decizia a fost instituită în baza referatului întocmit de SAIF C. prin care se învederează că s-au individualizat obligații fiscale datorate la bugetul de stat general consolidat însumă de 8.275.504, conform deciziei de impunere nr.878/16.07.2012 emisă în urma Raportului de inspecție fiscală nr. 797/16.07.2012, fiind emisă decizia de instituire măsuri asiguratorii nr._/02.11.2011, iar din informațiile obținute a rezultat că contribuabilul a formulat contestație la executare(dosarul nr._/212/07.12.2011), existând indicii că urmează a fi admisă, existând pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire și/sau să-și ascundă și/sau să-și risipească patrimoniul/averea, având lipa totală de colaborare a contribuabilului, precum și faptul că până la data de 30.06.2011, organul de inspecție neavând acces de date, documente ulterioare .
În baza deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 7582/18.07.2012 intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. a întocmit procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr._/25.07.2012, instituind sechestru asupra imobilului situat în Topraisar, compus din teren extravilan, în suprafață de_ mp, . 2, cu nr. cadastral alocat vechi_, cadastru nou vechi_, înscris în cartea funciară veche_, identificator electronic_, în prezența martorului F. C..
Procesul verbal a fost comunicat prin afișare anunț colectiv și a fost notat în cartea funciară a imobilului.
Având în vedere prevederile art. 137 din codul de procedură civilă instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor invocate de intimate.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. instanța urmează să o admită pentru următoarele considerente:
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată și titularul obligației deduse judecății. În cauza de față decizia de instituire a măsurilor asigurătorii a fost emisă de DGFP C., iar procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr._/25.07.2012 a fost întocmit de Administrația Finanțelor Publice C..
Față de aceste aspecte instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Direcția Generală a Finanțelor Publice C. în ce privește capătul de cerere privind procesul –verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr._/25.07.2012 și va respinge contestația formulată de contestatoarea S.C. N. N. ENERGY S.R.L. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă în ce privește capătul de cerere privind procesul –verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr._/25.07.2012, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. în ce privește capătul de cerere privind decizia de instituire măsuri asiguratorii nr. 7582/18.07.2012 și va respinge contestația formulată de contestatoarea S.C. N. N. ENERGY S.R.L. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, în ce privește capătul de cerere privind decizia de instituire măsuri asiguratorii nr. 7582/18.07.2012 .
Referitor la cererea de anulare a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 7582/18.07.2012, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 129 din Codul de procedură fiscală: „(1)Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente.
(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
(3) Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.
(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
(6) Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum și cele dispuse de instanțele judecătorești sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.
(7) Bunurile perisabile și/sau degradabile sechestrate asigurătoriu pot fi valorificate:
a) de către debitor cu acordul organului de executare, sumele obținute consemnându-se la dispoziția organului de executare;
b) prin vânzare în regim de urgență în condițiile art. 159 alin. (4).
(8) În cazul înființării sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunică pentru înscriere Biroului de carte funciară.
(9) Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziție ce ar interveni ulterior înscrierii prevăzute la alin. (8) sunt lovite de nulitate absolută.
(10) Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanța fiscală a bugetului general consolidat, măsurile asigurătorii pot fi înființate și asupra bunurilor deținute de către debitor în proprietate comună cu terțe persoane, pentru cota-parte deținută de acesta.
(11) Împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172.”
Instanța reține potrivit referatului întocmit de către ANAF- SAIF C. că ulterior definitivării inspecției fiscale a rezultat că contribuabilul contestator a formulat contestație la executare(dosarul nr._/212/07.12.2011), existând indicii că urmează a fi admisă, în consecință existând pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire și/sau să-și ascundă și/sau să-și risipească patrimoniul/averea(având lipa totală de colaborare a contribuabilului, precum și faptul că până la data de 30.06.2011, organul de inspecție neavând acces de date, documente ulterioare ).
Instanța reține că presupunerea că decizia de instituire a măsurilor asiguratoriii nr._/02.11.2011 va fi anulată în cadrul dosarului de executare nr._/212/2011 cât și eventuala anulare a acestei măsuri printr-o hotărâre judecătorească nu pot presupune pericolul ca debitoarea-contestatoare să se sustragă de la urmărire și/sau să-și ascundă și/sau să-și risipească patrimoniul/averea .
În acest sens, reținând că nu existau indicii temeinice în ce privește pericolul ca debitoarea-contestatoare să se sustragă de la urmărire și/sau să-și ascundă și/sau să-și risipească patrimoniul/averea, instanța reține netemeinicia deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 7582/18.07.2012, urmând a dispune anularea acesteia .
Reținând netemeinicia deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 7582/18.07.2012 cât și scopul instituirii procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr._/25.07.2012, respectiv evitarea riscului ca debitoarea să devină insolvabilă, instanța apreciază că o asemenea măsură este nejustificată din prisma oportunității, reținând că nu au existat indicii temeinice în ce privește pericolul ca debitoarea-contestatoare să se sustragă de la urmărire și/sau să-și ascundă și/sau să-și risipească patrimoniul/averea .
Pentru aceste motive, instanța va admite contestația formulată de contestatoarea S.C. N. N. ENERGY S.R.L. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. și va anula decizia de instituire măsuri asiguratorii nr. 7582/18.07.2012 emisă de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., va admite contestația formulată de contestatoarea S.C. N. N. ENERGY S.R.L. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și va anula procesul –verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr._/25.07.2012 emis de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. .
În ce privește taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, raportat art. 23 alin.1 lit.e din Legea nr. 146/1997 potrivit cărora sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă, reținând că prezenta hotărâre este supusă recursului, instanța va respinge acest capăt de cerere ca fiind prematur introdus .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRAȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Direcția Generală a Finanțelor Publice C. în ce privește capătul de cerere privind procesul –verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr._/25.07.2012
Respinge contestația formulată de contestatoarea S.C. N. N. ENERGY S.R.L. cu sediul în C., ATELIERELOR, nr. 4, J. C. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. cu sediul în C., I.G. D., nr. 18, J. C. ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă în ce privește capătul de cerere privind procesul –verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr._/25.07.2012 .
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. în ce privește capătul de cerere privind decizia de instituire măsuri asiguratorii nr. 7582/18.07.2012 .
Respinge contestația formulată de contestatoarea S.C. N. N. ENERGY S.R.L. cu sediul în C., ATELIERELOR, nr. 4, J. C. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. cu sediul în C., MAMAIA, nr. 196, J. C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, în ce privește capătul de cerere privind decizia de instituire măsuri asiguratorii nr. 7582/18.07.2012 .
Admite contestația formulată de contestatoarea S.C. N. N. ENERGY S.R.L. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C..
Anulează decizia de instituire măsuri asiguratorii nr. 7582/18.07.2012 emisă de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C..
Admite contestația formulată de contestatoarea S.C. N. N. ENERGY S.R.L. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. .
Anulează procesul –verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr._/25.07.2012 emis de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. .
Respinge capătul de cerere privind restituirea taxei judiciare de timbru ca fiind prematur introdusă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28.02.2013
PREȘEDINTE, GREFIER,
C.-D. IONMIRELA DĂNUȚA M.
M.M. 01 Martie 2013
Red. Jud. C. D.I./5ex/ 05.04.2013
Emis 3 comunicări, la data de ..
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9589/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6185/2013.... → |
---|