Pretenţii. Hotărâre din 07-10-2013, Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 12713/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._
SETINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 07.10.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. A.
GREFIER: M. D.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. DE P. NR 559 cu sediul în CONSTANTA, ., ., . și pe pârâtul D. L. cu domiciliul în CONSTANTA, ., ., ., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 30.09.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru 07.10.2013, dată la care a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 15.05.2013, sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 559 a solicitat în contradictoriu cu pârâtul D. L., obligarea pârâtului la plata sumei de 6.034,36 lei suma restantă la data de 31.03.2013, reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada februarie 2013 – 31 martie 2013, cât și penalitățile aferente, fondul de rulment și fondul de reparații.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a precizat că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin și nu și-a achitat până acum sumele restanțe/datorate asociației de proprietari.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 24 alin. 4, art. 47 și art. 48, 49, 50 din legea nr. 230/2007; Normele metodologice de aplicare a legii 230/2007 și prevederile C. Proc. Civ.
În dovedire, reclamanta a depus înscrisuri: liste de plată, fișa apartamentului, notificare, certificatul de înregistrare fiscală, procesul verbal al Adunarii Generale, adrese.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
În data de 19.09.2013, reclamanta a depus, prin Serviciul Registratură, o cerere de renunțare la judecată.
În baza art. 406 alin.(4) C.proc.civ., pârâtul a fost citat cu o copie de pe cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamanta și cu mențiunea de a depune concluzii asupra acestei cereri.
Pentru termenul stabilit de către instanța, pârâtul nu a formulat concluzii prin care să își exprime poziția față de cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamantă.
Având în vedere cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă și depusă la data de 19.09.2013, instanța urmează a se pronunța asupra acesteia.
Asupra cererii de renunțare la judecată formulate de reclamantă, reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 406 alin.(1) C.proc.civ., reclamanta poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. Conform alin.(2), cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.
În conformitate cu prevederile alin. (4) al aceluiași articol, în cazul în care cererea de renunțare la judecată este formulată ulterior primului termen la care părțile sunt legal citate, este necesară comunicarea cererii de renunțare la judecată către pârât și obținerea acordului expres ori tacit al acestuia cu privire la manifestarea de voință a reclamantei. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamanta renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să să își exprime poziția față de cererea de renunțare la judecată formulată, iar lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.
Având în vedere că cererea de renunțare la judecată depusă la data de 19.09.2013 respectă condițiile de formă și de fond prevăzute de art. 406 alin. (1) și (2), fiind făcută în scris, de către reclamantă, iar până la termenul acordat pârâtul nu a formulat un răspuns prin care să își exprime poziția față de această cerere, instanța urmează să ia act de manifestarea de voință a reclamantei în sensul renunțării la judecata cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 406 alin. (1) NC.pr.civ., ia act de renunțarea reclamantei ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 559 cu sediul în CONSTANTA, ., ., . la judecarea cererii formulată în contradictoriu cu pârâtul D. L. cu domiciliul în CONSTANTA, ., ., ., având ca obiect pretenții.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.10 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
A. A. M. D.
M.D. 27 Noiembrie 2013
← Pretenţii. Sentința nr. 24/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Fond funciar. Sentința nr. 18/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|