Pretenţii. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 13/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 13-09-2013 în dosarul nr. 23157/212/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

Sentinta civila nr._

Ședința publică de la 13.09.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. L.

GREFIER M. L.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant R. A. EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT CONSTANTA și pe pârât F. C., având ca obiect pretenții COMPLETARE DISPOZITIV.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părtile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța apreciază asupra probatoriului. În acest sens, in temeiul art. 167 Cod proc. civ., instanța apreciază că proba cu înscrisuri este pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei și o încuviințează.

Instanța, fiind lămurită asupra cauzei, părtile neprezentându-se la judecata cauzei și neformulând cereri de amânare, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._/212/2012, astfel cum a fost precizată, reclamanta R.A. „Exploatarea Domeniului Public și Privat” C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul F. C., obligarea pârâtului la plata sumei de 283,12 euro + 1,98 lei /lună lei, debit principal, reprezentând chiria lunară datorata pentru perioada februarie 2011- mai 2011 conform contractului de închiriere nr.652/24.05.2005 in baza caruia a detinut spatiul cu alta destinatie decat aceea de locuinta situat in Constanta, ..10, obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere aferente debitului principal in cuantum de 0,5% de întarziere, obligarea pârâtului la plata sumei de 732,84 lei reprezentând penalități facturate pentru chiria achitata cu întârziere, actualizată în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective, cat si la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr.2240/15.02.2013, instanța a admis acțiunea formulată de reclamanta R. A. EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT CONSTANTA, în contradictoriu cu pârâtul F. C., fiind obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 5110,46 lei, debit principal-contravaloare chirie pentru perioada februarie 2011-mai 2011, a sumei de_,18 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal, calculate până la data introducerii acțiunii-12.09.2012, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,5% pe zi de întârziere până la achitarea integrală a debitului.

La data de 08.04.2013 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. cererea formulată de petenta R. A. EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT CONSTANTA, prin care se solicită completarea dispozitivului sentinței civile nr.2240/15.02.2013 a Judecătoriei C., pronunțată în dosarul nr._, în sensul de a se dispune obligarea pârâtului la plata către reclamanta a sumei de 732,84 lei, reprezentând penalități de întârziere, sumă ce urmează a fi actualizată în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective, capăt de cerere asupra căreia instanța nu s-a pronunțat.

Analizând cererea prin prisma motivelor invocate și a dispizițiilor legale incidente, respectiv art. 2812 C.p.c., care stipulează „Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare”, instanța constată că aceasta este întemeiată și o va admite, pentru considerentele ce se expun:

Prin sentința civilă nr. 2240/15.02.2013 a Judecătoriei C., pronunțată în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea și obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 5110,46 lei, debit principal-contravaloare chirie pentru perioada februarie 2011-mai 2011, a sumei de_,18 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal, calculate până la data introducerii acțiunii-12.09.2012, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,5% pe zi de întârziere până la achitarea integrală a debitului. De asemenea, s-a dispus obligarea pârâtul la plata către reclamantă a sumei de1391,40 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar., instanța omițând să se pronunțe asupra capatului de cerere referitor la obligarea pârâtului către reclamantă la plata sumei de 732,84 lei, reprezentând penalități de întârziere, sumă ce urmează a fi actualizată în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective”. Cu privire la cererea reclamantei de obligare a pârâtului de obligarea a pârâtului la plata sumei de 732,84 lei, reprezentând penalități de întârziere, sumă ce urmează a fi actualizată în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective, instanța o va admite pentru următoarele considerente:

Între reclamanta R.A. „Exploatarea Domeniului Public și Privat” C. și pârâtul F. C. s-a perfectat contractul de închiriere nr.652/24.05.2005.

Conform art. 4 din contract pârâtul avea obligația să achite plata chiriei lunar, in lei la cursul BNR leu/euro din ziua plății, cel mai târziu pâna la data de 30 ale lunii, pentru luna in curs.de asemenea, chiriasul datorează in caz de neplata a chiriei la termen un procent de 0,5% din valoarea obligațiilor pentru fiecare zi de întârziere ( art.6 din contract ).

Reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul si a pus la dispoziția pârâtului spațiul comercial situat în situat in Constanta, ..10.

Întrucât pârâtul a achitat cu întârziere debitul reprezentând contravaloare chirie, reclamanta a emis facturile nr._/11.08.2010, în valoare totală de 881,61, pentru perioada mai 2010-iunie 2010, achitată parțial de către pârât, rămânând un rest de pată de 148,71 lei, factura nr._/11.08.2010, în valoare de 461,03 lei și factura nr._/01.09.2010, în valoare de 123,10 lei.

Întrucât, reclamanta a făcut dovada existenței convenției încheiate între părți, iar aceasta are dreptul la a obține valoarea reală a obligației bănești ce nu i-a fost plătită la termenul convenit, actualizarea sumei având un caracter compensatoriu, în sensul că acoperă beneficiul nerealizat,

iar pârâtul nu a produs dovada îndeplinirii obligațiilor asumate prin contractul de închiriere în ceea ce privește achitarea penalităților calculate la debitul achitat cu întârziere, cererea reclamantei, sub aspectul debitului restant reprezentat de penalitățile calculate pentru chiria achitată cu întârziere, este întemeiată, urmând a fi admisă.

Față de considerentele arătate, instanța va admite cererea formulată de către reclamantă și va dispune completarea sentinței civile nr.2240/15.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în sensul de a se trece, în dispozitivul acestei sentințe „ Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 732,84 lei, reprezentând penalități de întârziere, sumă ce urmează a fi actualizată în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective”.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite cererea privind pe reclamant R. A. EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT CONSTANTA, cu sediul in CONSTANTA, . in contradictoriu cu pârât F. C., domiciliat in CONSTANTA, ., ., .> În baza art. 2812 C.pr.civ. dispune completarea sentinței civile nr.2240/15.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în sensul de a se trece, în dispozitivul acestei sentințe „ Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 732,84 lei, reprezentând penalități de întârziere, sumă ce urmează a fi actualizată în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective”.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 13.09.2013.

P., GREFIER,

M. L. M. L.

Red.jud.M.L.S.-27.11.2013, dact...11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria CONSTANŢA