Pretenţii. Sentința nr. 24/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 24/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 13231/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința din data de 24.10.2013

Camera de Consiliu

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: A. A.

GREFIER: M. D.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S. M. R. cu domiciliul în CONSTANTA, .. 185A, ., . și pe pârâta A. DE P. LP4 cu sediul în CONSTANTA, .. LP4, ., jud. C., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința din data de 14.10.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru 21.10.2013, pentru data de 24.10.2013, dată la care a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. în data de 21.05.2013 sub nr._/212/2013 reclamanta S. M. R. a solicitat obligarea pârâtei ASOCIAȚIA DE proprietari LP 4 la plata sumei de 750 lei reprezentând contravaloare facturilor aferente operațiilor de dezinfecție realizate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că, reclamanta a arătat că este proprietara unui apartament situat în blocul LP 4 și în jurul datei de 26.11.2012, a fost nevoită să apeleze la o firmă de dezinfecție împotriva puricilor care infestaseră scara blocului și apartamentul său. În acest sens, reclamanta a susținut că s-a adresat dl. H. R., administratorul imobilului, solicitându-i dezinfecție în subsolul blocului și pe casa scării, iar acesta și-a dat acordul verbal în vederea contactării unei firme de dezinfecție, afirmând că are și acordul președintelui asociației de proprietari și recomandând ca reclamanta să facă dezinfecția pe banii săi, bani ce vor fi restituiți ulterior de asociație. În același timp, reclamanta a menționat că la momentul respectiv, președintele asociației nu mai locuia în imobil de aproape un an și în lipsa unui număr de telefon, nu l-a putut contacta.

De asemenea, reclamanta a arătat că dezinfecția a fost realizată de către ., în două etape, iar costul dezinfecției s-a ridicat la suma de 750 lei, din care 500 lei au vizat dezinfecția inițială și 250 lei repetarea dezinfecției, întregul cost fiind achitat de către reclamantă, iar facturile au fost emise pe numele asociației de proprietari.

În plus, reclamanta a precizat că operațiunile de dezinfecție au cuprins subsolul, casa liftului și scara de la etajul 8 până la parter, pe lângă . blocului, iar cu ocazia efectuării lor, au fost realizate fotografii.

În același timp, reclamanta a adăugat că, deși a solicitat în mod repetat să-i fie achitate cheltuielile de dezinfecție, asociația de proprietari nu a dat curs acestor solicitări.

Mai mult decât atât, reclamanta a susținut că a făcut o sesizare către Direcția de sănătate Publică, iar drept urmare, asociația de proprietari a fost amendată pentru nerespectarea efectuării periodice a acțiunilor de dezinfecție conform HG nr. 857/24.08.2011 art. 57 lit. b).

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1357-1371 C.Civ., Legii nr. 116/2006, Legii nr. 230/2007, art. 37 din Legea nr. 95/2006 și art. nr. 52 lit. b) din Ordin nr. 536/23.06.1997.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus în copie următoarele înscrisuri: dovada predării facturilor fiscale către președintele asociației dl. H. R.( fila 9), dovada prin care președintele asociației dl. B. Nedeagin îi solicită predarea facturilor în original pentru a putea fi băgate la plată( fila 10), procesul verbal de dezinfecție nr. 3042/05.12.2012( fila 11), factura fiscală nr. 0969/05.12.2012( fila 12), notificare( fila 13), oferte de dezinfecție( filele 16-18), răspunsuri de la IPJ C. și de la Primăria C., factura fiscală nr. 0972/11.12.2012( fila 27), procesul verbal de dezinfecție nr. 3043/11.12.2012( fila 28), fotografii( filele 43-46) și declarație locatar( fila 47).

Cererea a fost legal timbrată cu 71 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea ca neîntemeiată a cererii, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, pârâta a arătat că operațiunea de dezinfecție nu a fost solicitată de nici un locatar către asociație, nu s-au auzit zgomotele specifice acțiunii și nici nu s-au văzut afișe anticipate pentru restricționarea accesului în spațiile comune, iar în realitate reclamanta și-a făcut curățenie în propria locuință cu o firmă de specialitate.

În același timp, pârâta a susținut că nu există nicio decizie a comitetului executiv al asociației sau vreo împuternicire pentru ca reclamanta să realizeze operațiunile de dezinfecție.

Mai mult decât atât, pârâta a negat necesitatea efectuării dezinfecției, susținând că nu este adevărat că exista un număr mare de gândaci pe casa scării, întrucât spațiile comune sunt curățate și dezinfectate periodic cu clor, iar gândacii din pozele depuse de către reclamantă sunt morți și provin din tubulaturile de scurgere, care periodic refulează într-o anumită zonă la subsol.

De asemenea, pârâta a adăugat că, în urma sesizării reclamantei, în data de 20.12.2012, un medic inspector s-a deplasat la scara blocului LP 4 și a întocmit actul de constatare nr._, în care este consemnat că la data controlului, nu se constată prezența insectelor în spațiile de locuit și în spațiile comune. Nemulțumită de acest document, reclamanta a făcut o nouă sesizare către D.S.P., iar prin actul de constatare nr._, pârâta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 3000 lei pentru că nu a întocmit un plan anual de efectuare a dezinfecției.

În final, pârâta susținut că efectuează dezinfecție de două ori pe an.

În ceea ce privește chitanțele depuse de către reclamantă pentru a fi date în plată, pârâta a precizat că acestea au fost predate administratorului, deci unei persoane lipsite de putere de decizie. De asemenea, pârâta a menționat că în vederea recuperării sumelor achitate de către reclamantă, administratorul a întocmit un tabel cu locatarii blocului, l-a afișat, dar majoritatea locatarilor au refuzat să plătească.

În drept, pârâta nu și-a întemeiat apărările.

În dovedire, pârâta a depus înscrisuri( filele 60-67).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Instanța constată că reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 1025- 1032 C proc civ, privind cererile cu valoare redusă.

Astfel, potrivit art. 1025 C proc civ, prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.

Reclamantul declanșează procedura cu privire la cererile cu valoare redusă prin completarea formularului de cerere și depunerea sau trimiterea acestuia la instanța competentă, prin poștă sau prin orice alte mijloace care asigură transmiterea formularului și confirmarea primirii acestuia. (2)Formularul de cerere se aprobă prin ordin al ministrului justiției și conține rubrici care permit identificarea părților, valoarea pretenției, indicarea probelor și alte elemente necesare soluționării cauzei.

(3)Odată cu formularul de cerere se depun ori se trimit și copii de pe înscrisurile de care reclamantul înțelege să se folosească (art. 1029 C proc civ.)

Art. 1030 C proc civ dispune că instanța va pronunța și redacta hotărârea în termen de 30 de zile de la primirea tuturor informațiilor necesare sau, după caz, de la dezbaterea orală. În cazul în care nu se primește niciun răspuns de la partea interesată în termenul stabilit la art. 1029 alin. (4), (6) sau (8), instanța se va pronunța cu privire la cererea principală sau la cererea reconvențională în raport cu actele aflate la dosar. Hotărârea primei instanțe este executorie de drept.

Reclamanta S. M. R., locatară a imobilului LP 4, a apelat la ., în vederea efectuării unei dezinfecții în spațiile din imobil. Astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar, respectiv din procesele verbale de dezinfecție nr. 3042/05.12.2012( fila 11) și nr. 3043/11.12.2012( fila 28), operațiunile de dezinfecție au fost realizate în două etape, iar în urma efectuării lor au fost emise facturile fiscale nr. 0969/05.12.2012( fila 12) și nr. 0972/11.12.2012( fila 27), în cuantum total de 750 lei, sumă achitată de către reclamantă.

În ceea ce privește zonele vizate de operațiunile de dezinfecție și necesitatea efectuării acestor operațiuni, instanța constată că apărările pârâtei sunt neîntemeiate. Astfel, din cuprinsul proceselor verbale de dezinfecție, coroborate cu fotografiile depuse la dosar, reiese în mod evident că operațiunile de dezinfecție au cuprins subsolul, casa liftului și scara de la etajul 8 până la parter, pe lângă . blocului, iar cu ocazia efectuării lor s-a constatat un grad mare de infestare cu gândaci la subsol. Mai mult decât atât, instanța observă că, prin înseși apărările formulate, pârâta recunoaște că gândacii din pozele depuse de către reclamantă sunt morți și provin din tubulaturile de scurgere, care periodic refulează într-o anumită zonă la subsol.

De asemenea, referitor la susținerea pârâtei conform căreia, în data de 20.12.2012, un medic inspector s-a deplasat la scara blocului LP 4 și a întocmit actul de constatare nr._, în care este consemnat că la data controlului, nu se constată prezența insectelor în spațiile de locuit și în spațiile comune, instanța consideră că acest proces verbal de constatare este ulterior realizării operațiunilor de dezinfecție și este lipsit de relevanță.

În ceea ce privește dreptul reclamantei de a recupera cheltuielile efectuate cu operațiunile de dezinfecție de la asociația de proprietari, instanța face următoarele precizări:

În primul rând, instanța reține că, deși reclamanta a invocat că dl. H. R., administratorul imobilului și-a dat acordul verbal în vederea contactării unei firme de dezinfecție, afirmând că are și acordul președintelui asociației de proprietari, acest acord nu este dovedit. Cu toate acestea, având în vedere înscrisul depus de reclamantă la dosar și semnat de președintele asociației dl. B. Nedeagin, prin care îi solicită predarea facturilor în original pentru a putea fi băgate la plată, instanța apreciază că a operat o recunoaștere implicită a sumelor prevăzute în factură de către pârâtă. Mai mult decât atât, instanța observă că, prin susținerile din întâmpinare, pârâta menționează că în vederea recuperării sumelor achitate de către reclamantă, administratorul a întocmit un tabel cu locatarii blocului, l-a afișat, dar majoritatea locatarilor au refuzat să plătească, fapt ce echivalează de asemenea cu o recunoaștere a debitului.

În același timp, din perspectiva dreptului reclamantei la recuperarea sumelor achitate și a obligației corelative a pârâtei de a le deconta, instanța consideră că sunt aplicabile dispozițiile art. 4 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, conform căruia: (1)Asociația de proprietari are drept scop administrarea și gestionarea proprietății comune care, pe lângă drepturi, impune obligații pentru toți proprietarii. (2)Consecințele neluării măsurilor de organizare și funcționare cu privire la administrarea și gestiunea proprietății comune sunt în răspunderea juridică a tuturor proprietarilor sau a reprezentanților acestora, după caz.

Prin urmare, instanța consideră că cheltuielile aferente operațiunilor de dezinfecție sunt cheltuieli ce vizează administrarea proprietății comune și intră în sarcina asociației de proprietari, iar cum în situația de față, aceste cheltuieli au fost suportate de către reclamantă, aceasta are dreptul la decontarea lor.

Pentru toate considerentele ce preced, instanța urmează să admită cererea formulată de reclamantă și să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 750 lei.

Având în vedere dispozițiile art. 453 C.pr.civ. și art 1031 C proc civ, privind culpa procesuală în declanșarea prezentului litigiu, pârâta va fi obligat și la plata sumei de 71,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta S. M. R. cu domiciliul în CONSTANTA, .. 185A, ., ., jud. C. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI LP 4 cu sediul în CONSTANTA, .. LP4, ., jud. C..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 750 reprezentând contravaloare facturi.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 71,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare la Tribunalul C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.10.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

A. A. M. D.

M.D.. 26 Noiembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 24/2013. Judecătoria CONSTANŢA