Pretenţii. Sentința nr. 3760/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3760/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 27143/212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3760/2013
Ședința publică de la 14.03.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C.-D. I.
GREFIER: M. DĂNUȚA M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant A. DE P. NR 567 și pe pârât G. D., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamanta prin avocat L. Akina, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile.
S-a făcut referatul cauzei expus oral de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentanta reclamantei arată că debitul a fost achitat integral de către pârât și nu mai insistă in administrarea interogatoriului pârâtului, cauza rămânând astfel fără obiect, sens in care solicită respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.
Instanța pune in discuție excepția rămânerii fără obiect a acțiunii și acordă cuvântul pe aceasta.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea excepției, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosar dovada cheltuielilor de judecată.
Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat si probe de administrat, instanța în temeiul art. 150 C. prc. civ. constată încheiate dezbaterile asupra fondului cauzei si rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea formulata la data de 26.10.2012 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta A. DE P. NR. 567, a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtul G. D. să dispună obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 2703,75 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei ianuarie-august 2012, cu cheltuieli de judecată .
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul nu a achitat cheltuielile de întreținere aferente perioadei ianuarie-august 2012 .
În drept au fost invocate dispozițiile art.112 și urm. cpc, prev. Legii nr.230/2007 și HG nr.1558/2007 .
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă .
În dovedirea cererii creditoarea a depus la listele de plată .
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Pârâtul deși legal citat nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței .
Instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriul pârâtului .
În ședința publică din data de 21.03.2013, reprezentanta reclamantei arată că debitul a fost achitat integral de către pârât, cauza rămânând astfel fără obiect, sens in care a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, depunând în copie chitanța nr.1541/13.03.2013 .
Analizând cu prioritate excepția rămânerii fără obiect, instanța reține că pârâtul a achitat debitul solicitat de către reclamantă .
Față de aceste aspecte instanța constată că cererea reclamantei a rămas fără obiect, sens în care va admite excepția rămânerii fără obiect, iar pe cale de consecință va respinge acțiunea ca fiind rămasă fără obiect .
Având în vedere dispozițiile art. 274 și 275 Cod procedură civilă, reținând că pârâtul a achitat debitul ulterior primei zi de înfățișare, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția rămânerii fără obiect .
Respinge acțiunea, privind pe reclamant A. DE P. NR 567 cu sediul în CONSTANTA, ., . C. și pe pârât G. D. cu domiciliul în CONSTANTA, ., ., ., ca fiind rămasă fără obiect.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C.-D. IONMIRELA DĂNUȚA M.
M.M. 20 Martie 2013
Red. Jud. I.C.D./4ex/ 02.04.2013
Emis 2 comunicări, la data de ..
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 3088/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 20/2013.... → |
---|