Pretenţii. Sentința nr. 3903/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3903/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 288/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILA NR. 3903/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 18.03.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: R. M. D.
GREFIER: R. GALIU
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamant U. E. A.(fiica lui I. și a lui S., născută la 13 Decembrie 1981) aflat in stare de detenție in Penitenciarul B. M. si domiciliul in CRISTUR, TELINI, nr. 1, J. HUNEDOARA, în contradictoriu cu pârât O. V. cu domiciliul in CONSTANTA, CRIZANTEMELOR, ., ., J. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constata lipsa părților.
Procedura este nelegal îndeplinita cu paratul prin restituirea dovezii de citare cu mențiunea adresa incompleta, fără numar stradal nu se poate preda.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care învederează instanței următoarele: procedura este nelegal îndeplinita cu paratul prin restituirea dovezii de citare cu mențiunea adresa incompleta, fără număr stradal nu se poate preda.
Instanta constata ca prin serviciul de registratura s-a depus la dosarul cauzei la data de 13.02.2013 din partea Penitenciarului B. M. adresa prin care se comunica transferul persoanei private de libertate U. E. A. la Penitenciarul poarta A., si la data de 18.03.2013 in partea reclamantului note scrise prin care arata ca nu își însușește cererea formulata solicitând anularea acesteia.
Instanta invoca exceptia lipsei de semnatura si retine cauza spre solutionare.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata la data de 07.01.2013 pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr._, reclamantul U. E. A. a solicitat instantei ca, in contradictoriu cu paratul O. V., sa oblige paratul la plata contravalorii imprumutului acordat acestuia.
La data 18.03.2013, reclamantul a precizat ca nu a formulat actiunea, nu si-o insuseste si solicita anularea acesteia.
La termenul de judecata din data de 18.03.2013, instanta a invocat din oficiu exceptia lipsei de semnatura a cererii.
Cu privire la exceptia lipsei de semnatura a cererii, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 137 alin. 1 C.pr.civ., instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura si de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii.
Potrivit art. 133 C.pr.civ.: Cererea de chemare in judecata care nu cuprinde numele reclamantului sau al paratului, obiectul ei sau semnatura, va fi declarata nula. Lipsa semnaturii se poate totusi implini in tot cursul judecatii. Daca paratul invoca lipsa de semnatura, reclamantul va trebui sa semneze cel mai tarziu la prima zi de infatisare urmatoare, iar cand este prezent in instanta, in chiar sedinta in care a fost invocata nulitatea.
Instanta ia act ca actiunea nu este semnata de numitul U. E. A. potrivit afirmatiei scrise a acestuia.
In consecința instanța va admite exceptia lipsei de semnatura si va anula cererea ca nesemnata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite exceptia lipsei de semnatura.
Anuleaza ca nesemnata cererea formulată de reclamant U. E. A.(fiica lui I. și a lui S., născută la 13 Decembrie 1981) aflat in stare de detenție in Penitenciarul B. M. si domiciliul in CRISTUR, TELINI, nr. 1, J. HUNEDOARA, în contradictoriu cu pârât O. V. cu domiciliul in CONSTANTA, CRIZANTEMELOR, ., ., J. C..
Cu drept de recurs in 15 zile de la data comunicarii.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 18.03.2013.
P., GREFIER,
R. M. D. R. GALIU
Red. jud. R.M.D./4ex/22.03.2013
Gref. R..G./02.04.2013/emis 2 comunicari .
← Plângere contravenţională. Hotărâre din 12-08-2013,... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
---|