Plângere contravenţională. Sentința nr. 3224/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3224/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 13356/212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3224
Ședința publică din data de 06.03.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. MERAL
GREFIER: Ș. F. C.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, cerere formulată de petenta S.C. RO T. & T. S.R.L. prin lichdator judiciar CONTINVEST INSOLVENTA SPRL cu sediul în C., .. 3, județul C., în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ- Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii cu sediul în C., ., nr. 18, județul C..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța, constatând că proba cu înscrisuri solicitată de reclamant, prin apărător, este utilă, pertinentă și concludentă, putând duce la dezlegarea pricinii, în temeiul disp. art. 167 Cod proc. civ., o încuviințează. În conformitate cu disp. art. 150 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.05.2012 sub nr._, petenta . SRL a solicitat în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală- Administrația finanțelor publice pentru Contribuabilii mijlocii, anularea procesului- verbal . nr._/26.04.2012, prin care a fost amendată cu suma de 3000 de lei, pentru că în urma controlului efectuat s-a constatat faptul că societatea nu a depus Declarațiile 100, 300, 101 aferente perioadei_. În subsidiar, a solicitat aplicarea sancțiunii avertismentului, ori reducerea cuantumului amenzii.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că pentru perioada decembrie 2007- septembrie 2011 aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale s-a prescris. În ceea ce privește nedepunerea declarațiilor pentru perioada octombrie 2011- februarie 2012, apreciază că amenda de 3000 lei este disproporționată în raport de gradul de pericol social al faptei, arătând că societatea este în faliment din 03.12.2007, moment din care nu a mai derulat activitate.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe prevederile OG nr. 2/2001.
În dovedire, petenta a depus la dosarul cauzei copie a procesului- verbal contestat.
În conformitate cu prevederile art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, este scutită și de plata timbrului judiciar.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale, apreciind că în prezenta cauză a fost săvârșită o contravenție continuă, fiind aplicabile prevederile art. 13 alin. 2 din OG nr. 2/2001, și a depus la dosarul cauzei documentația ce stă la baza întocmirii procesului- verbal: copie a procesului- verbal, înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 26.04.2012, petenta a fost sancționată contravențional, întocmindu-se procesul-verbal de sancționare contravențională . nr._ pentru săvârșirea contravenției prevăzută de dispozițiile art. 219 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, constând în aceea că nu a depus în termen declarațiile 100, 300, 101 aferente perioadei_ conform art. 81 din OG nr. 92/2003.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, termenul în care a fost formulată plângerea contravențională, instanța constată că a fost respectat termenul de 15 zile de la data înmânării procesului – verbal.
În ceea ce privește legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța analizează și aspecte privind sancțiunile aplicate, inclusiv incidența dispozițiilor privitoare la aplicarea sancțiunii amenzii.
Potrivit art. 13 din OG nr. 2/2001, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Apărările intimatei în sensul că în prezenta cauză a fost săvârșită o contravenție continuă, fiind aplicabile prevederile art. 13 alin. 2 din OG nr. 2/2001, vor fi respinse ca vădit neîntemeiate, în condițiile în care prin nedepunere de către societatea petentă a declarațiilor 300, 100 și 101, la termenul impus de lege, s-a consumat instantaneu contravenția prevăzută de art. 219 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003.
Pentru acest considerent, intimata avea la dispoziție un termen de 6 luni pentru aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale.
Așadar, instanța constată că intimata nu a respectat termenul de 6 lună prevăzut de art. 13 alin. 1 din OG 2/2001 pentru aplicarea amenzii contravenționale, astfel încât constată prescrisă aplicarea sancțiunii amenzii pentru contravențiile constând în nedepunerea declarațiilor pentru perioada 2007- septembrie 2011.
În ceea ce privește contravențiile constând în nedepunerea declarațiilor pentru perioada octombrie 2011- februarie 2012, se reține că potrivit art. 219 alin. 1 lit. b) din O.G. nr. 92/2003 constituie contravenție neîndeplinirea la termen a obligațiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor și veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume, precum și orice informații în legătură cu impozitele, taxele, contribuțiile, bunurile și veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora; alin. (2) lit. d) contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru persoanele fizice, și cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârșirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. a), b), g)-m);
În plus, conform art. 81 alin.3) din același act normativ, obligația de a depune declarația fiscală se menține și în cazurile în care: a) a fost efectuată plata obligației fiscale; b) obligația fiscală respectivă este scutită la plată, conform reglementărilor legale; d) pentru obligația fiscală nu rezultă, în perioada de raportare, sume de plată, dar există obligația declarativă, conform legii. (4) În caz de inactivitate temporară sau în cazul obligațiilor de declarare a unor venituri care, potrivit legii, sunt scutite la plata impozitului pe venit, organul fiscal competent poate aproba, la cererea contribuabilului, alte termene sau condiții de depunere a declarațiilor fiscale, în funcție de necesitățile administrării obligațiilor fiscale. Asupra termenelor și condițiilor va decide organul fiscal potrivit competențelor aprobate prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Așadar, petenta avea obligația depunerii declarațiilor 300, 100, 101.
Din analiza coroborată a dispozițiilor legale mai sus menționate, instanța apreciază că nu a fost răsturnată temeinicia procesului- verbal contestat, prin care s-a reținut în mod legal și temeinic, în sarcina petentei săvârșirea contravenției prev. de art. 219 alin. 1 lit. b din O.G. nr. 92/2003, constând în aceea că nu a depus declarațiile informative pentru perioada octombrie 2011- februarie 2012.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională în cuantum de 3000 lei nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientei.
Prin urmare, instanța urmează să dispună înlocuirea amenzii de 3000 lei cu sancțiunea avertismentului, apreciind că această sancțiune este suficientă pentru a corija conduita petentei, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de petenta . SRL prin lichidator judiciar CONTINVEST INSOLVENȚĂ SPRL cu sediul în C., .. 3, județul C. în contradictoriu cu intimatul AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ- Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii cu sediul în C., ., nr. 18, județul C..
Constată prescrisă aplicarea sancțiunii amenzii pentru contravențiile constând în nedepunerea declarațiilor pentru perioada 2007- septembrie 2011.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 3000 lei aplicată petentei prin procesul- verbal de contravenție ./2011 nr._/26.04.2012 cu sancțiunea avertismentului, în ceea ce privește contravențiile constând în nedepunerea declarațiilor pentru perioada octombrie 2011- februarie 2012.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. MERAL Ș. F. C.
Red.Jud.B.M.4ex.18.03.2013
Tehnored.Ș.F.C.26.03.2013/2com.26.03.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 28/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7053/2013.... → |
---|