Pretenţii. Sentința nr. 4930/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 4930/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 2075/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR.4930

Ședința publică din data de 04.04.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: A.-G. J.

GREFIER: D. Ș.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ., cu sediul în București, ..174, ., . și cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat C. R.-A., din București, ..10, Cădirea de Birouri O21, . Global City Business Park, Voluntari, jud.Ilfov, cod poștal_ la . în contradictoriu cu pârâta L. T. SOCIETATE COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ, cu sediul în C., ., nr.8, jud.C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile, conform disp.art.85 și urm.C.proc.civ..

S-a făcut referatul cauzei expus oral de către grefierul de ședință, după care,

În temeiul disp.art.167 alin.1 Cod procedură civilă instanța încuviințează în probațiune pentru reclamantă, proba cu înscrisuri pe care le găsește legale, pertinente, concludente și utile cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat instanța în temeiul disp.art.150 Cod procedură civilă constată încheiate dezbaterile asupra fondului cauzei și rămâne în pronunțare:

După rămânerea în pronunțare a cauzei, dar înainte de terminarea ședinței de judecată, se prezintă pentru reclamantă, avocat C. R.-A., conform împuternicirii avocațiale aflată la dosarul cauzei, și depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 328,17 lei conform ordinului de plată nr.3/21.01.2013.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.01.2013 sub nr._, reclamanta . a solicitat instanței obligarea pârâtei LEGATORIE T. SOCIETATE COOPERATIVĂ MEȘTEȘUGĂREASCĂ la plata sumei de 3964,62 lei, reprezentând contravaloare marfă.

În motivare, reclamanta a arătat că între părți s-au desfășurat raporturi comerciale, în baza cărora s-au emis facturi a căror valoarea restantă este de 3964,62 lei.

In drept au fost invocate dispozițiile art.1270, 1490, 1507, 1615, 1719-1721, 1349-1350 noul C.civ. și ale art.969, 1101, 111, 1091, 1361-1363, 998 din vechiul C.civ.

Pârâta, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că între părți au avut loc relații comerciale în baza cărora au fost emise f.f. nr._/2009, nr._/2009, nr._/2010, nr._/2010, nr._/2010, nr._/2010, nr._/2010, nr._/2010, nr._/2010, nr._/2010, nr._/2010, în valoare totală de 3964,62 lei. Contravaloarea mărfurilor livrate de către reclamantă nu a fost achitată la scadență de către pârâtă.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă faptul că între părți au existat raporturi de natură comercială, în care pârâtei îi revenea obligația de a achita c/v mărfurilor livrate. Conform înscrisului depus în susținerea cererii, reprezentând confirmare de sold, relațiile comerciale dintre cele două părți sunt anterioare emiterii facturilor în discuție. Facturile fiscale mai sus enumerate au fost acceptate la plată, acestea fiind semnate și stampilate de pârâtă.

Potrivit art. 969 C.Civ., convențiile legal făcute au putere de lege pentru părțile contractante, creditorul având, potrivit art. 1073 C.Civ., dreptul la îndeplinirea exactă a obligației de către debitor.

Dovada existenței raporturilor contractuale făcută de către reclamantă generează, în temeiul art.1082 C.civ., două prezumții: prezumția de neîndeplinire de către pârâtă a obligațiilor asumate prin contract și prezumția de culpă a pârâtului în ceea ce privește neîndeplinirea obligației:

Art. 1082 C. civ. – Debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate ca nu este rea-credință din parte-i, afara numai daca nu va justifica ca neexecutarea provine din o cauza străină, care nu-i poate fi imputată.

Cum reclamanta a făcut dovada existei dreptului său împotriva pârâtei, acesteia din urmă îi revenea, potrivit art. 1169 C.Civ., sarcina de a proba o stare de fapt contrară.

Însă în cauză pârâta a stat în pasivitate și nu a produs nicio probă apărare.

Pentru toate aceste considerente, instanța apreciază că acțiunea este întemeiată și urmează să o admită în consecință.

În privința cheltuielilor de judecată, având în vedere dispozițiile art.274 alin.1 C.., potrivit cărora “partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată”, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei și suma de 331,17 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta . cu sediul în București, ..174, ., ., sector 6 și cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat C. R.-A., din București, ..10, Cădirea de Birouri O21, . Global City Business Park, Voluntari, jud.Ilfov, cod poștal_ la . în contradictoriu cu pârâta L. T. SOCIETATE COOPERATIVA MEȘTEȘUGĂREASCĂ, cu sediul în C., ., nr.8, jud.C..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3964,62 lei, reprezentând contravaloare marfă.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 331,17 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.04.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A.-G. J. D. Ș.

Red.jud.A.G.J./12.04.2013

Tehnoredact.D.Ș./4ex./17.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4930/2013. Judecătoria CONSTANŢA