Reziliere contract. Sentința nr. 1631/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1631/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 3558/212/2012
DOSAR CIVIL NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA CONSTANTA
Sectia civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1631
SEDINTA PUBLICA DIN 05.02.2013
Completul constituit din:
P.: M. V. M.
GREFIER: D. R.
Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect reziliere contract, actiune formulata de reclamanta F. N. domiciliată în Basarabi, ..3, jud.C., în contradictoriu cu pârâta F. (fostă M.) F. cu domiciliul în Basarabi, ..3, jud.C. și domiciliul procesual ales în C., ., cam.5 (la av. Safticu I.).
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 22.01.2013 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta încheiere, când instanța pentru a da posibilitatea de a se depune concluzii scrise, a dispus amânarea pronuntării la data de 29.01.2013, ulterior, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronuntarea la 05.02.2013 .
I N S T A N T A
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 15.02.2012, sub număr de dosar_, reclamanta F. N. a chemat în judecată pârâta F. (fostă M.) F., solicitând instanței rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr. 5447/03.09.1997, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în temeiul contractului menționat, a înstrăinat pârâtei F. F. cota indiviză de 5/8 din imobilul situat în Basarabi, .. 3, în schimbul întreținerii pe care debitoarea s-a obligat să o acorde creditoarei până la sfârșitul vieții.
S-a arătat faptul că debitoarea este fiica reclamantei creditoare și în considerarea acestui aspect, reclamanta a fost de acord la încheierea acestui contract de întreținere, fiind convinsă că fiica sa se va ocupa corespunzător de toate cele necesare în vederea întreținerii mamei sale.
Pârâta însă nu a prestat întreținerea pentru reclamantă, astfel cum aceasta a fost stabilită prin contractul încheiat, respectiv aceasta a plecat în străinătate la muncă, reclamanta rănânâd singură, fără a-i fi asigurate cele necesare traiului, suferind de mai multe boli și fiind la o vârstă înaintată.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1020 și art. 1401 C. civ.
În dovedirea susținerilor, au fost anexate cererii introductive contractul încheiat între părți și acte medicale.
Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvețională prin care a solicitat respingerea cererii principale ca neîntemeiată și stabilirea cuantumului sumei necesare întreținerii, transformând astfel obligația de întreținere, în obligația de plată a unei sume care să acopere conținutul acestei obligații.
S-a susținut că obligația de întreținere a fost respectată, pârâta a efectuat îmbunătățiri și reparații la imobil, schimbând geamurile cu termopan, ușile, dușumelele, acoperișul, etc, de aceea a fi fost nevoită ca în anul 2006 să plece în străinătate de unde trimitea acasă sume de bani cuprinse între 300-1000 euro, din care reclamantei lunar îi acorda 300 lei prin intermediul fiicei sale, Salim M.. S-a mai arătat că Salim M. a fost cea care, în lipsa pârâtei a a îngrijit-o și întreținut-o pe reclamantă, aceasta fiind chiar de acord să-i fie administrate de către Salim M., sumele de bani pe care le avea într-un cont deschis unde i se vira și pensia, cardul fiind folosit de Salim M. care îi mai trimitea bani reclamantei în raport de cât avea nevoie. Arată pârâta că faptul că sumele de bani pe care i le acorda reclamantei erau trimise prin poștă, s-a datorat tocmai pentru a face dovada că reclamanta intră în posesia acestora și pentru a îndeplini rugămintea reclamantei ca fiica sa Salim M. să se ocupe alături de ea de a obligației de întreținere și sub această formă bănească, dovedind față de frații săi că își îndeplinește obligațiile asumate.
În susținerea cererii reconvenționale, pârâta arată că, în baza contractului de întreținere a alocat sume importante de bani îndeplinirii obligației, faptul că reclamanta, în mod unilateral, influențată și de alte persoane, dorește să desființeze contractul, echivalează cu o denunțare unilaterală cu care pârâta nu poate fi de acord și este și contrară prevederilor codului civil.
De aceea, pârâta solicită respingerea acțiunii reclamantei cu admiterea cererii reconvenționale, în sensul dispunerii ca obligația de întreținere să se presteze în echivalent, respectiv suma de 500 lei pe lună, care alături de veniturile din pensie să-i poată asigura cheltuielile necesare unei existențe decente și a îngrijirilor medicale.
În dovedirea susținerilor, au fost anexate cererii introductive contracte individuale de muncă, certificate de naștere, acte de identitate.
Prin încheierea din data de 04.09.2012 a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantă, în sensul reducerii la jumătate a taxei de timbru stabilită în sarcina reclamantei, respectiv de la 2.411 lei la 1.205,5 lei, precum și a eșalonării taxei judiciare de timbru, așa cum a fost ea redusă, în trei tranșe lunare, câte 401,83 lei pe lună
Pentru soluționarea cauzei au fost admise și administrate pentru ambele părți proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul și proba testimonială fiind audiată martora I. E..
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Reclamanta a solicitat rezoluțiunea contractului de întreținere pentru neîndeplinirea obligațiilor de întreținere de către pârâtă.
Prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 5447/03.09.1997 (f. 6-7), reclamanta a transmis pârâtei reconveniente F. F. cota indiviză de 5/8 din imobilul situat în Basarabi, .. 3, în schimbul prețului de 4.000.000 lei vechi și a întreținerii și îngrijirii vânzătoarei cu tot ce este necesar uni trai decent, inclusiv medicamente în caz de nevoie și să respecte obiceiul locului când va surveni decesul vânzătoarei.
Având în vedere art. 1020 C.civ, instanța reține că pentru a interveni rezoluțiunea, este necesară îndeplinirea mai multor condiții:
A. cel care solicită rezoluțiunea trebuie să se declare gata să își execute obligația asumată. În speță, instanța reține că reclamanta și-a îndeplinit obligația ce îi revenea conform contractului aceea de a transmite dreptul de proprietate asupra imobilului,
B. să existe o neexecutare a obligației asumată de cealaltă parte (Rezoluțiunea contractului poate fi pronunțată de instanță în caz de neexecutare totală sau parțială, dacă partea neexecutată a fost considerată esențială la încheierea contractului, precum si atunci când executarea a fost necorespunzătoare, dacă viciile prestației sunt importante).
Potrivit unui principiu general din materia contractelor, din momentul dovedirii creantei de catre creditor (in speta, creanta nascuta din contractul de întreținere), neexecutarea obligației de catre debitor se prezumă, cât timp acesta nu dovedeste executarea.
În această situatie, instanța apreciază că revine pârâtei sarcina de a proba faptul pozitiv al executarii obligatiei de întreținere.
Reclamanta susține că pârâta nu au executat aceasta obligatie contractuală de întreținere, susținere confirmată chiar de pârâta reconvenientă care, deși susține că i-a prestat întreținere reclamantei, arată că întreținerea s-a prestat prin înbunătările aduse imobilului, proprietatea acesteia, potrivit contractului de întreținere încheiat între părți.
De asemenea, pârâta susține că întreținerea s-a acordat și prin remiterea unor sume de bani, însă, deși arată prin întâmpinare că banii acordați reclamantei în contul întreținerii i-a virat prin poștă, tocmai pentru a face dovada acestor plăți, n-a depus la dosarul cauzei decât căteva chitanțe de câte 100 lei și una de 150 lei pentru lunile februarie, aprilie, iulie, noiembrie 2007, ianuarie, aprilie, mai, iulie, august 2008, octombrie 2010 (f. 119-128) și două chitanțe de câte 300 lei pentru lunile aprilie și mai 2012, după introducerea acțiunii din data de 15.02.2012.
Pe de altă parte, de asemenea, pârâta a arătat că banii din pensia reclamamtei erau virați într-un cont de card pe numele fiicei pârâtei Salim M., card în care au fost virate ultimile sume de bani și care se află în posesia aceleiași Salim M., care ridica banii de pe card și-i dădea reclamantei când avea nevoie.
Instanța reține că obligația de întreținere trebuie executată în natură și deși anumite componente minore ale obligației de întreținere pot fi prestate prin plata unor sume de bani însă fără ca prin acest mod de executare, prestația complementară și completatoare să poată absolve pretația principală, executată în natură.
În același timp, pârâta care se află în străinătate cel ptin din anul 2006, cum singură arată prin întâmpinare, că obligația sa personală de întreținere a fost suplinită de fiica acesteiea Salim M.. Însă instața reține caracterul intuitu personae al contractului de întreținere, prin urmare nu se poate presta de către o altă persoană decât întreținătorul, afară de cazul în care întreținutul consimte, în cauza de față însă, reclamanta nu recunoaște că ar fi consimțit în acest sens și nici pârâta nu a dovedit acest aspect.
De asemenea, obligația de întreținere este o obligație succesivă, implicând, deci, îndatorirea debitorului de a săvârși toate acțiunile ce sunt necesare pentru a asigura întreținerea creditorului: să îi procure hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, să se îngrijească de sănătatea acestuia.
Nerespectarea obligației de întreținere de către pârâtă rezultă și din faptul că pârâta nu a dovedit cu niciun mijloc de probă și nici măcăr nu a susținut că ea sau fiica acesteia ar fi însoțit-o pe reclamanta (în vârstă de 81 de ani la acea dată) la C., la spital, reclamanta făcând dovada stării precare de sănătate, a depus înscrisuri din care reiese că a avut nevoie de consult oftalmologic (f. 16-17,56), că a fost internată în spital, că recomandarea de pe biletul de ieșire de a se prezenta la control peste 30 de zile (f. 55).
ÎIn cauza, pârâta nu au făcut dovada întreținerii reclamantei cu cele necesare pentru un trai decent (hrană, îmbrăcăminte, medicamente, etc.), încălcând dispozițiile prevazute de art. 969 Cod civ., motiv pentru care instanța va face aplicația disp.art.1020 si art.1021 din același act normativ si va dispune rezilierea contractului de întreținere autentificat sub nr. 5447/03.09.1997 de BNP Borună Chirața.
În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța constată că schimbarea naturii obligației de întreținere în cea de plată a unei sume de bani lunare are ca premiză existența valabilă a contractului de de întreținere autentificat sub nr. 5447/03.09.1997. Prin admiterea cererii de rezoluțiune a contractului de întreținere, acesta este rezolvit, astfel încât obligația de întreținere desființându-se, nu mai poate fi transformată într-o altă obligație, având ca izvor contractul de întreținere autentificat sub nr. 5447/03.09.1997.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge cererea reconvențională ca neîntemeiată.
În conformitate cu art. 274 C.proc.civ. și în raport de art. 18 din OUG 51/2008, pârâta fiind în culpă procesuală, va fi obligată la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în suma de 1.707 lei, constând în 1.205,5 lei taxă judiciară de timbru, 1,5 lei timbru judiciar și 500 lei onorariu de avocat și la plata către Stat a taxei de timbru judiciar in cuantum de 1.205,5 lei, pentru care reclamantul a beneficiat de scutiri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea introdusă de reclamanta F. N. domiciliată în Basarabi, ..3, jud.C., în contradictoriu cu pârâta F. (M.) F. cu domiciliul în Basarabi, ..3, jud.C. și domiciliul procesual ales în C., ., cam.5 (la av. Safticu I.).
Dispune rezoluțiunea Contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, îngrijire și habitație viageră autentificat sub nr. 5447/03.09.1997.
Respinge cererea reconvețională formulată de pârâta-reconvenientă F. (M.) F. în contradictoriu cu reclamanta-pârâta F. N., ca neîntemeiată.
Obligă pârâta să platească reclamantei cheltuieli de judecată în suma de 1.707 lei, constând în 1.205,5 lei taxă judiciară de timbru, 1,5 lei timbru judiciar și 500 lei onorariu de avocat.
Obligă pârâta la plata catre Stat a taxei de timbru judiciar in cuantum de 1.205,5 lei, conform art. 18 din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.02.2013.
P. GREFIER
M. V. M. D. R.
Red.jud. – MVM – 10.05.2013
Tehnred.gref. – DR -21.05.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 5739/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|