Somaţie de plată. Sentința nr. 3852/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3852/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 23345/212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3852
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15.03.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. A. M.
GREFIER: M. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor . și pe debitor ., având ca obiect somație de plată.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 08.03.2013 si au fost consemnate in încheierea de ședință din acea dată, pentru când instanța, pentru a da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, a dispus amânarea pronunțării la data de 15.03.2013.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei comerciale de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, creditoarea S.C. B. D. S.R.L. a solicitat instanței emiterea unei somații de plată împotriva debitoarei S.C. M. D. S.R.L. pentru suma de 1.837,12 lei, reprezentând contravaloarea parțială a facturii fiscale nr. 238/11.01.2012. De asemenea, creditoarea a solicitat obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că a livrat debitoarei produse medicale, fiind întocmită și comunicată factura fiscală nr. 238/11.01.2012, achitată parțial, cu chitanța nr. 1060/19.01.2012 pentru suma de 1.000,00 lei.
În drept, creditoare a invocat prev. art.1 alin.1 și 2 din OG nr. 5/2001.
În susținerea cererii, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar, în copii, factura fiscală nr. 238/11.01.2012, notificare, confirmare de primire, nota de comandă, fișa de cont 411 analitic pentru debitoare, chitanța din data de 19.10.2012.
Cererea a fost legal timbrată.
Deși legal citată, debitoarea nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecata cauzei.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse de către creditoare, menționate mai sus.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că între cele două societăți comerciale s-au desfășurat relații comerciale, constând în vânzare-cumpărare de produse livrate de către creditoare, pentru care aceasta a emis fiscală nr. 238/11.01.2012, pentru suma de 2.837,12 lei, din care a rămas neachitată suma de 1.837,12 lei.
În drept, instanța reține că potrivit art. 1 din O.G. nr. 5/2001, procedura somației de plată se desfășoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract, constatate printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.
Din acest text de lege se desprind două condiții de admisibilitate a cererii formulate pe calea somației de plată, prima fiind dată de existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, iar cea de-a doua, de existența unui înscris între părți, însușit de acestea, care atestă drepturile și obligațiile lor.
Astfel, potrivit art. 379 alin. 3 C. proc. civ., creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.
Alineatul 4 al art. 379 C. proc. civ., definește creanța lichidă a fi aceea a cărei câtime este determinată prin însuși actul de creanță sau determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o osebită socoteală.
Instanța reține că creditoarea este beneficiara unei creanțe certe, lichide si exigibile față de debitor, întrucât suma pretinsă cu titlu de debit principal este datorată, date fiind raporturile juridice dintre părți, avându-se în vedere factura emisă de către creditoare, însușită prin de către debitoare prin plata parțială efectuată în data d 19.01.2012, potrivit fișei de cont – f. 8, coroborată cu confirmarea de primire din data de 19.01.2012, semnată și ștampilată de debitoare – f. 5.
Din înscrisurile depuse la dosar și prin poziția manifestată de debitoare, rezulta că plata nu a fost efectuată în integralitate, fiind întrunite condițiile art. 379 C. proc. civ., creanța fiind certă, lichida si exigibila .
Pentru aceste considerente, față de disp. art. 1 și art. 6 alin. 2 din O.G. nr. 5/2001, instanța va soma debitoarea să achite creditoarei suma de 1.837,12 lei reprezentând contravaloarea parțială a facturii fiscale nr. 238/11.01.2012.
În temeiul art. 6 alin. 3 din O.G. nr. 5/2001, instanța va stabili un termen de plată de 20 zile de la comunicare.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța reține că potrivit art. 274 alin.1 C.proc.civ., partea care cade în pretenții, urmează a fi obligată la suportarea cheltuielilor de judecată, prin urmare, va admite cererea creditoarei de obligare a debitoarei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 42 lei, reprezentând judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de către creditoarea S.C. B. D. S.R.L. cu sediul in sector 4, București, .. 6 în contradictoriu cu debitoarea S.C. M. D. S.R.L. cu sediul in CONSTANTA, ., nr. 3, J. C..
Somează debitoarea să plătească creditoarei, în termen de 20 de zile de la comunicare, suma de 1.837,12 lei reprezentând contravaloarea parțială a facturii fiscale nr. 238/11.01.2012.
Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei 42 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Cu drept de a formula cerere în anulare pentru debitoare, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15.03.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
A. M. V. M. O.
Red. tehnored.jud.A.V. 15.04.2013
Thn.red. M.O. 21.03.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 08/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3854/2013.... → |
---|