Acţiune în constatare. Sentința nr. 1309/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1309/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 12047/212/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1309
Ședința publică din data de 10 februarie 2014
Instanța de judecată constituită din:
Președinte: C. D.
Grefier: S. P.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA SUD EST COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR C. în contradictoriu cu pârâta B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA având ca obiect acțiune în constatare – existența clauzelor abuzive.
Dezbaterile și susținerile părților asupra fondului au avut loc în cadrul ședinței de judecată din data de 20 ianuarie 2014, fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 27 ianuarie 2014, când, pentru aceleași considerente, a amânat pronunțarea la data de 3 februarie 2014, când, având nevoie în continuare de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a deliberat următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 07.05.2013 pe rolul Judecătoriei C. sub număr de dosar_, reclamanta A. Națională Pentru Protecția Consumatorilor – Comisariatul regional pentru protecția consumatorilor Regiunea Sud-Est, a solicitat instanței să stabilească existența clauzelor abuzive din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din 04.02.2008 intervenit între pârâta BCR S.A. în calitate de bancă și numiții OTAL V. și OTAL L., în calitate de împrumutați și, pe cale de consecință, să stabilească sancțiunile și măsurile care se impun, sens în care a înaintat procesul verbal . nr._/17.04.2013.
În motivarea cererii, în esență, reclamanta a precizat că în urma controlului efectuat a constatat că în contractul menționat există clauze contractuale abuzive ce creează un dezechilibru semnificativ drepturilor consumatorului, afectând interesele economice ale acestuia conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 rep.
A mai arătat reclamanta că art. 4.1. din contract stabilește că dobânda se actualizează în funcție de indicatorii menționați libor, euribor și bubor, iar, conform art. 4.4. banca poate modifica nivelul ratei dobânzii pentru credit în cazul în care evoluția pieței monetare/financiare va justifica o asemenea măsură ce duce la crearea unor prevederi ambigue, necontrolabile de către consumator, creând confuzie consumatorului și nefiind negociate direct cu acesta.
S-a solicitat ca, potrivit art. 13 din Legea nr. 193/2000, să se stabilească existența clauzelor abuzive, aplicarea sancțiunii ce se impune, modificarea clauzelor, etc.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă ca fiind prescris dreptul de a sancționa contravențiile, iar, în subsidiar, respingerea sesizării ca nefondată.
Pârâta a solicitat instanței să constate că în raport de art.13 din OG 2/2001 sancționare faptei contravenționale este prescrisă, reclamanta trebuind să sesizeze instanța de judecată în termenul de 6 luni fie de la săvârșire, fie de la constatare.
S-a mai susținut faptul că între părți a existat o negociere cu privire la clauzele contractuale respective, acestea fiind însușite de consumator prin semnătura aplicată pe contract.
De asemenea s-a arătat că procedura de majorare a dobânzii a respectat condițiile contractuale deja agreate și a fost însoțită de publicitatea modificării, în maniera agreată contractual.
Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând cu prioritate, în baza art. 248 Cod proc.civ., excepția prescripției dreptului de aplicare a sancțiunii contravenționale a amenzii, invocată de pârâta BCR SA instanța reține următoarele:
Potrivit Legii nr.193/2000 republicată privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, art.8 stabilește că controlul respectării dispozițiilor prezentei legi se face de reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru protecția consumatorilor, iar în art.11 se prevede că organele de control abilitate încheie procese-verbale și transmit la instanță sesizarea.
Astfel, prin legea specială s-a stabilit că reprezentanții împuterniciți ai ANPC sunt cei care sesizează instanța, în cazul întocmirii unui proces-verbal ca urmare a unui control.
Instanța consideră că fapta sancționată drept contravenție, așa cum este prevăzută de art.16 alin.1 din Legea 193/2000, conturează o contravenție continuă.
Art.13 alin.2 din OG 2/2001 privind regimul contravențiilor prevede că în cazul contravențiilor continue termenul de 6 luni curge de la data constatării faptei, iar contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp.
Astfel, nu poate fi considerată drept dată a săvârșirii contravenției data încheierii contractului, clauza producându-și efectele în mod continuu, dobânda fiind percepută odată cu fiecare rată, inclusiv la data efectuării controlului, deci încălcarea obligației legale durează în timp. În aceste condiții, termenul de prescripție curge de la data constatării faptei, respectiv 10.10.2011, iar la momentul sesizării instanței termenul nu era împlinit.
Astfel, excepția prescripției dreptului de aplicare a sancțiunii contravenționale a amenzii, excepție invocată de pârâta BCR SA este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
Pe fondul cauzei, se rețin următoarele:
Analizând clauzele contractuale arătate anterior prin prisma dispozițiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, instanța găsește sesizarea reclamantei întemeiată pentru următoarele considerente:
Între BCR SA și Otal V., în calitate de împrumutat, respectiv Otal L., în calitate de coplătitor, s-a încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/04.02.2008.
Conform acestui contract s-a stipulat la pct. 5 că: „La data încheierii prezentului contract dobânda curentă este de 7,4 % pe an și este fixă în primele 12 luni și variabilă ulterior. Dobânda fixă se menține constantă pe o perioadă de 12 luni, începând cu data primei trageri, cu excepții prevăzute la pct. 7 și 8. După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,50.
De asemenea, Condițiile Generale de Creditare – anexă la contractul de credit stabilesc la pct. 2.10.a. că „Pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica dobânda, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent”.
Se mai reține că la pct.3.7. din Condițiile generale, se stabilește că: „Pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica nivelul comisioanelor în funcție de evoluția pieței financiar –bancare. În cazul modificării nivelului comisioanelor în sensul majorării acestora, banca va notifica împrumutatul în momentul în care intervine această modificare, prin afișare la sediul băncii sau prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire”.
Acest contract intră sub incidența Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, pârâta având calitatea de comerciant, iar împrumutații de consumator.
Astfel conform art.1 alin.3 din actul normativ menționat „Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”.
Mai departe art.4 definește ce se înțelege prin clauză abuzivă și anume:
Art. 4 din Legea nr. 193/2000 – (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Din interpretarea dispozițiilor normative citate anterior rezultă faptul că, pentru incidența acestora și constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale existentă într-un contract intervenit între un comerciant și un consumator este necesar să fie îndeplinite cumulativ trei condiții, respectiv:
- Clauza respectivă să fie conținută într-un contract intervenit între un comerciant și un consumator, în accepțiunea dată de lege acestor termeni;
- Clauza respectivă să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, înțelegând prin aceasta faptul că respectiva clauză a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei (cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv);
- Clauza respectivă să creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Aceeași lege mai prevede în art. 4 din alin.5 că: „ Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
De asemenea, în anexa Legii nr. 193/2000 sunt redate exemplificativ clauzele considerate ca fiind abuzive, instanța reținând în sprijinul soluției pronunțate, următoarele:
Art. 4 din Legea nr. 193/2000 – (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.
Art. 1. din Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive (anexă a Legii nr. 193/2000) – (1) Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.
Analizând îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru constatarea caracterului abuziv apreciate de reclamantă ca având caracter abuziv, respectiv art. 5 din contract, precum și art.2.10.a., respectiv art. 3.7. din Condițiile generale de creditare, instanța reține următoarele:
Calitatea de comerciant și, respectiv, de consumator a părților contractante:
Conform definițiilor date de Legea nr. 193/2000 termenilor de comerciant și consumator:
Art. 2 din Legea nr. 193/2000 - (1) Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. (2) Prin comerciant se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia.
Prin urmare, având în vedere faptul că la momentul încheierii contractului de credit pârâta este o societate comercială care a acționat în scopul comercializării serviciilor sale de creditare, iar împrumutații sunt persoane fizice care au acționat în scopuri personale (necomerciale), cele două părți au calitatea de comerciant și, respectiv, consumator, fiindu-le aplicabile în consecință dispozițiile Legii nr. 193/2000.
Lipsa negocierii directe a clauzelor respective cu consumatorul:
Conform dispozițiilor normative citate anterior (art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000) o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
În speță instanța constată că această condiție este îndeplinită în ceea ce privește clauzele vizate prin procesul verbal de constatare.
Mai exact contractul intervenit între părți reprezintă un contract standard, preformulat, existența și modalitatea de majorare/micșorare a cuantumului dobânzii fiind expresia voinței unilaterale ale băncii, deoarece consumatorului nu i s-a dat posibilitatea de a influența în vreun fel acest comision.
Instanța reține că prevederile contractuale apreciate ca abuzive de reclamantă nu au fost negociate direct cu consumatorul în sensul dispozițiilor legale de mai sus, având în vedere că, așa cum afirmă chiar banca, aceste contracte sunt preformulate standard, iar eventuale diferențe dintre ele nu se datorează negocierii cu clienții, ci particularităților fiecărui client în parte. Deși contractele preformulate sunt, în esență legale, clauzele negociate trebuie să nu creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților
În acest sens, deși banca a susținut în apărările sale faptul că între părți ar fi existat o negociere cu privire la clauzele contractuale respective, nu a făcut în nici un fel dovada acestei chestiuni de fapt, deși sarcina probei îi revenea, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, potrivit căruia dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
În cauză, se reține că prevederile art. 5 din contract, precum și ale art. 2.10.a din condițiile generale de creditare, stabilesc posibilitatea băncii de a modifica dobânda în favoarea sa, după trecerea a 12 luni, respectiv de a modifica nivelul comisioanelor, punându-l pe consumator în fața faptului împlinit. Prin aceasta banca aplică noul procent al dobânzii fără a-l notifica în prealabil pe consumator, anticipat luării deciziei de modificare a dobânzii sau comisioanelor, pentru ca acesta să aibă posibilitatea de a-și exprima acordul sau dezacordul asupra modificărilor survenite asupra clauzelor contractuale.
Prin urmare, în cazul majorării dobânzii sau a comisioanelor bancare, banca nici măcar nu creează cadrul contractual formal pentru a se putea ajunge la o eventuală negociere ci consumatorul, pentru că majorarea acestora se aduce la cunoștința consumatorului prin afișare (fără a-i lăsa acestuia din urmă posibilitatea de a influența decizia băncii).
Aceste clauze pun probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente sau a comisioanelor bancare fără ca noua rată sau noul comision să fie negociate cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiințat.
Conform art.1 lit.a din Anexa Legii nr.193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii unilateral nu este abuzivă cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă de asemenea libertatea de a rezilia imediat contractul.
Prin „motiv prevăzut în contract”, în sensul legii se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat de previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.
Dezechilibrul semnificativ creat între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe:
Conform dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 193/2000 și art. 1 alin. (1) lit. a) din anexa legii (Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive) o clauză contractuală prin care se dă dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract este o clauză abuzivă.
Legiuitorul a stabilit deci caracterul abuziv al unei asemenea clauze, fără a mai fi necesară verificarea altor condiții. S-a apreciat că o asemenea clauză (ca și celelalte clauze enumerate în anexa la lege) creează ab initio un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în defavoarea consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe.
Dezechilibrul contractual constă tocmai în aceea că una dintre părți (comerciantul) poate să modifice unilateral contractul încheiat, fără ca părțile să fi stabilit în prealabil criteriile obiective care să necesite modificarea contractului.
Prin această posibilitate pur potestativă de a modifica unilateral clauzele contractuale fără a fi avute în vedere anumite criterii obiective care să fi fost acceptate și de consumator se ajunge practic la încălcarea principiului consensualismului și la posibilitatea pentru comerciant de a nesocoti acordul de voință intervenit la încheierea contractului, motiv pentru care dezechilibrul creat este făcut evident în defavoarea consumatorului și cu încălcarea cerințelor bunei-credințe în raporturile de drept.
Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 o clauză poate fi abuzivă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract.
Față de aceste dispoziții normative, instanța constată că în cauza dedusă judecății, clauzele prevăzute în pct. 2.10.a și 3.7. din Condițiile Generale de Creditare, au caracter abuziv întrucât banca își rezervă dreptul de a modifica în orice moment valoarea procentuală a dobânzii și al comisioanelor bancare, printr-o simplă afișare a acestor modificări la sediile băncii și fără a fi ținută de un criteriu obiectiv arătat în contract.
Astfel de clauze creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel încât este abuzivă din perspectiva art. 4 alin. 1 din Legea 193/200. Practic în loc ca eventuala creștere a costurilor Băncii cu creditul acordat să fie suportată de aceasta sau cel mult să fie împărțit între bancă și client, acesta din urmă era obligat să acopere toată suma.
Conform dispozițiilor normative efectele constatării caracterului abuziv al unei clauze contractuale existentă într-un contract intervenit între un comerciant și un consumator sunt următoarele:
Art. 6 din Legea nr. 193/2000 – Clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
Art. 13 din Legea nr. 193/2000 – (1) Instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, aplică sancțiunea contravențională conform art. 16 și dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființă, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz.
Art. 16 din Legea nr. 193/2000 – (1) Constituie contravenție, în măsura în care fapta nu este săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracțiune, încălcarea interdicției stipulate la art. 1 alin. (3) și se sancționează cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei.
Prin urmare legislația din domeniul protecției consumatorilor prevede o sancțiune specifică pentru clauzele abuzive stipulate de comercianți în contractele încheiate cu consumatorii, anume aceea că respectivele clauze nu produc efecte față de consumator.
Având în vedere cele precizate anterior, instanța urmează să constate existența clauzelor abuzive în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/04.02.2008, constând în dispozițiile cuprinse în pct. 2.10.a și pct. 3.7. din Condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit bancar, urmând să oblige pârâta să elimine clauzele abuzive menționate anterior, din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/04.02.2008.
Totodată, conform art. 13 raportat la art. 16 din Legea nr. 193/2000, instanța urmează să aplice pârâtei sancțiunea contravențională constând în amendă. În ceea ce privește cuantumul acestei amenzi, instanța apreciază amenda în cuantum de 800 lei, respectă criteriul de proporționalitate prin raportare la pericolul social al comportamentului contractual al pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția prescripției dreptului intimatei de a se mai solicita aplicarea sancțiunii contravenționale, ca neîntemeiată.
Admite cererea formulată de reclamanta A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA SUD EST COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR C., cu sediul în C., . bis, județul C. în contradictoriu cu pârâta B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, cu sediul în București, .. 5, sector 3, având ca obiect acțiune în constatare – existența clauzelor abuzive.
Constată existența clauzelor abuzive în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/04.02.2008, constând în dispozițiile cuprinse în pct. 2.10.a și pct. 3.7. din Condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit bancar.
În baza art. 13 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, dispune sancționarea pârâtei cu amendă contravențională în cuantum de 800 lei.
Obligă pârâta să elimine clauzele abuzive menționate anterior, din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/04.02.2008.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.02.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D. S. P.
Red. și tehnored. Jud. CD
Ex. 4/ 28.08.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 899/2014.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
