Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 8695/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8695/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 28-08-2014 în dosarul nr. 26915/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR.8695
CAMERA DE CONSILIU
Ședința din data de 28.08.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: F. L.
GREFIER: D. M.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect încuviințare executare silită, privind pe B.E.J. „C. N.”, pe creditorul S.C. G. A. S.A. și pe debitorul O. I., cu domiciliul în Comana –_, ..
Cererea se soluționează fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul pricinii, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 21.08.2014 sub numărul_, B.E.J. „C. N.” a formulat cerere de încuviințare a executării silite pentru creditorul G. A. S.A și împotriva debitorului O. I., în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contract de credit bancar nr._ din data de 06.12.2005..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 665 C. proc. civ.
La termenul din data de 28.08.2014, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..
Analizând excepția invocată, constată că este întemeiată, pentru considerentele care urmează:
Potrivit art. 665 C. proc. civ. „ (1) În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita să se dispună încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de executorul judecătoresc pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 664 alin. (1) și dovada taxei de timbru. (2) Cererea de încuviințare a executării silite se soluționează de instanță în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea acesteia la judecătorie, prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților.”
Potrivit art. 650 C. proc. civ. „(1) Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.(2) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe”.
Prin Decizia nr. 348/17.06.2014, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Din considerentele pe care sprijină această decizie, care au aceeași forță obligatorie, rezultă că neconstituționalitatea privește dispoziția care se referă la competența teritorială.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția revizuită, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca neconstituționale se suspendă.
De asemenea, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa că „în caz de admitere a excepției, decizia Curții produce efecte obligatorii și numai pentru viitor, drept consecință textul apreciat ca neconstituțional nu mai poate fi aplicat în viitor” [C.C., Decizia nr. 58/1996 - M. Of. nr. 324 din 4 decembrie 1996)]. Totodată, în considerarea acestor efecte obligatorii, Curtea Constituțională a mai decis că „dispozițiile constituționale pot și trebuie să fie aplicate în mod direct de către instanțele judecătorești și în cazul în care, printr‑o decizie a Curții Constituționale, a fost constatată neconstituționalitatea prevederilor legale existente, iar legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea, după caz, a acelor prevederi legale [C.C., Decizia nr. 186/1999 -M. Of. nr. 213 din 16 mai 2000].
Având în vedere că până în prezent legiuitorul nu a intervenit în sensul reglementării instanței de executare, având în vedere caracterul necontencios al procedurii de încuviințare a executării și dispozițiile art. 529 C. proc. civ., potrivit cărora instanța își verifică din oficiu competența, în temeiul art. 528 alin. 2 C. proc. civ., instanța va face aplicarea regulilor generale privind procedura contencioasă.
Potrivit art. 107 C. proc. civ. „(1) Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”.
Adaptând textul de lege la faza necontencioasă a încuviințării executării silite, având în vedere că domiciliul debitorului O. I. este în Comana-_, ., care, potrivit H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii este în circumscripția Judecătoriei M. este în circumscripția Judecătoriei M., instanța constată că aceasta a devenit și instanța de executare competentă să soluționeze cererea de față.
Având în vedere aceste considerente, instanța va declina competența de soluționare a prezentei cereri în favoarea Judecătoriei M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulate de B.E.J. „C. N.” privind pe creditorul S.C. G. A. S.A. și pe debitorul O. I., cu domiciliul în Comana –_, ., în favoarea Judecătoriei M..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28.08.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
F. L. D. M.
red.jud.F.L/.28.08.2014
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 27-10-2014,... → |
|---|








