Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 6294/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6294/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 9722/212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR.6294
Ședința din publică din data de 04.06.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M.-I. S.
GREFIER: C. A.
Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect pretenții, cerere formulată de reclamanții T. C. și T. S. M., ambii cu domiciliul în C., ., ., ., cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat. C. F., cu sediul în C., ., ., în contradictoriu cu pârâtul Z. N.,cu domiciliul în C., . nr.12, jud.C., cu domiciliul ales la Cabinet de avocat B. D., cu sediul în C., . nr.41, jud.C.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 30.05.2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art.260 alin.1 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea la data de 04.06.2014, hotărând următoarele:
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.04.2012 sub numărul_, reclamanții T. C. și T. S.-M. au solicitat obligarea pârâtului Z. N. la plata sumei de 14.000 euro, reprezentând împrumut acordat de către autorul lor comun T. C. E., decedat la data de 31.12.2011, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au arătat că în baza contractului de împrumut încheiat la data de 22.03.2005, T. C. E. a împrumutat pârâtului suma de 14.000 euro pe care acesta din urmă trebuia să o restituie, chiar și în rate, până la termenul scadent, respectiv 22.03.2010.
Reclamanții au arătat că termenul de plată statornicit prin contract s-a împlinit fără ca pârâtul să își execute obligația contractuală asumată. Totodată, reclamanții au arătat că au încercat concilierea prealabilă, solicitând pârâtului să își îndeplinească obligația astfel cum a fost negociată. La data stabilită pentru conciliere, respectiv 28.03.2012, pârâtul nu s-a prezentat, însă, mai arată reclamanții, la data de 21.03.2012 a trimis un răspuns la notificare prin care a precizat că singura sumă pe care o mai datorează din împrumutul primit este de 1000 euro, sens în care a înaintat și un set de înscrisuri: două procese-verbale datate 11.06.2005, respectiv 26.03.2005, încheiere de autentificare nr. 1949/23.03.2010 emisă de BNP E. T., precum și notificarea emisă de Z. N. către T. C. E. la nivelul anului 2010.
Reclamanții au menționat că ei contestă încheierea celor două procese-verbale.
În drept, s-au invocat prevederile art. 969, 970, 1073, 1179, 1180, 1576 Cod civil, 1864, 1270-1271, 2158-2166 Noul Cod Civil, art. 7201 și art. 274 C.proc.civ.
În dovedirea cererii, au fost depuse în fotocopie: proces-verbal de conciliere încheiat la data de 28.03.2012, convocarea pârâtului la conciliere, înscrisuri care să ateste comunicarea invitației la conciliere (filele 10-15), contract de împrumut autentificat sub nr. 3175/22.03.2005 la BNP E. T. (fila 16), certificat de moștenitor nr. 1/17.01.2012 (fila 17), certificat de deces eliberat pe numele de T. E. (fila 18), cărți de identitate eliberate pe numele reclamanților (filele 19-20), răspuns la notificarea din 15.03.2010, încheiere de certificare nr. 1949/23.03.2010 la BNP E. T., proces-verbal din 11.06.2005, proces-verbal din 26.03.2005, notificare, împreună cu dovada comunicării acesteia (filele 21-26).
În probațiune, reclamanții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probei cu martori, verificarea de scripte, probei cu interogatoriul pârâtului, probei cu expertiza grafoscopică.
La data de 14.06.2012, reclamanții au depus la dosar precizări privind evaluarea obiectului cererii în lei, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 62.440 lei echivalentul sumei de 14.000 euro, calculat la cursul euro din data de 05.06.2012.
Cererea a fost legal timbrată, fiind depusă dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 2860 lei și timbrul judiciar în valoare de 5 lei.
Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. Astfel, pârâtul a recunoscut încheierea contractului de împrumut evocat de către reclamanți, însă a arătat că i-a restituit lui T. E. suma în mai multe tranșe după cum urmează: la data de 26.03.2005 - 5000 euro și 4000 lei (echivalentul a 1100 euro), la data de 21.04.2005 – 4000 lei (echivalentul a 1100 euro), la data de 11.06.2005 – 4500 euro. Pârâtul a precizat că în decursul anului 2005 – 2006 a mai restituit suma de 1300 euro, plătind diferite note de plată la restaurante și baruri în prezența martorilor E. D. D., C. F. și N. F., astfel că datoria către reclamanți, la momentul introducerii acțiunii, este de 1000 euro.
În drept, au fost invocate prevederile art. 115 – 118 și urm. C. proc. civ.
În probațiune, pârâtul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriu, martori. Totodată a depus la dosar mai multe înscrisuri (filele 42-51).
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul părților, proba testimonială cu câte un martor pentru fiecare parte (fiind ascultat în cauză doar martorul N. F., propus de către pârât – fila 78), precum și proba cu expertiza grafoscopică.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Între T. C. E., în calitate de creditor și pârâtul Z. N., în calitate de debitor, s-a încheiat contractul de împrumut autentificat sub nr. 3175/22.03.2005 la BNP E. T., potrivit căruia T. C. E. i-a împrumutat pârâtului suma de 14.000 euro pe care acesta trebuia să o restituie până la data de 22.03.2010, chiar și în rate. În cuprinsul contractului de împrumut se precizează că debitorul nu datorează dobândă.
Potrivit art. 969 C. civ. „convențiile legal făcute au putere între părțile contractante”, consacrându-se astfel principiul forței obligatorii a contractului și urmărindu-se asigurarea stabilității și siguranței raporturilor juridice generate de actele juridice.
Prin contractul încheiat, părțile au stabilit suma împrumutată, termenul scadent de restituire a acesteia, precum și modalitatea de restituire.
Art. 1576 C. civ. prevede că „împrumutul este un contract prin care una din părți dă celeilalte oarecare câtime de lucru, cu îndatorirea pentru dânsa de a restitui tot atâtea lucruri, de aceeași specie și calitate”, iar în art. 1584 C. civ. se arată că împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeași calitate și cantitate și la timpul stipulat.
Fiind dovedit contractul de împrumut și remiterea sumei de 14.000 euro, sarcina probei restituirii acestei sume revine pârâtului.
Având în vedere că valoare sumei împrumutate depășește valoarea de 250 lei, proba executării obligației de restituire de către pârât se face prin înscris autentic sau prin înscris sub semnătură privată.
În prezenta cauză, pârâtul a evocat, în vederea dovedirii achitării propriilor obligații contractuale, două procese-verbale încheiate la data de 26.03.2005, respectiv 11.06.2005. În cuprinsul înscrisului sub semnătură privată datat 26.03.2005 (fila 47) se menționează că pârâtul i-a predat lui T. E. suma de 4000 lei și 5000 euro. Din conținutul celui de-al doilea înscris, datat 11.06.2005, reiese că pârâtul i-a remis creditorului său T. E. suma de 4500 euro.
Întrucât dovada acestor plăți eliberatorii a fost contestată chiar de către T. E., după cum reiese din încheierea de certificare nr. 1949/23.03.2010 a BNP E. T. (fila 22) și ulterior de succesorii săi în drepturi, reclamanții T. C. și T. S.-M., în prezenta cauză a fost încuviințată proba cu expertiza grafoscopică. Raportul de expertiză criminalistică nr. 132/19.04.2013 (filele 120-126) a concluzionat faptul că semnăturile primitorului de pe procesele-verbale datate „11 iunie 2005” și „26 martie 2005” nu au fost executate de T. C. E..
Luând în considerare obiecțiunile pârâtului la raportul de expertiză criminalistică nr. 132/19.04.2013, instanța a dispus suplimentarea materialului de comparație și efectuarea unei noi expertize grafoscopice. Astfel, raportul de expertiză criminalistică nr. 41/19.03.2014 (filele 183 - 194) a concluzionat faptul că scrisul de mână reprezentând textul „Am primit” și semnătura depusă la poziția „Am primit”, pe înscrisul intitulat „Proces verbal”, încheiat la data de 11.06.2005 nu au fost executate de numitul T. C. E.. Totodată, în cuprinsul acestui raport (filele 186 verso și 187) se menționează că procesul-verbal încheiat la data de 26.03.2005 nu poate fi analizat într-o manieră calitativă eficientă întrucât este depus la dosar în copie xerox.
Nici apărările pârâtului în ceea ce privește restituirea sumei de 1300 euro către T. E. prin achitarea notelor de plată privind consumația făcută de autorul reclamanților în diferite baruri și restaurante nu sunt dovedite, martorul N. F. declarând că nu a fost prezent în astfel de ocazii.
Având în vedere că pârâtul nu a făcut dovada îndeplinirii propriei obligații contractuale, anume restituirea la termenul scadent a sumei împrumutate, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtul să plătească reclamanților suma de 62.440 lei, reprezentând împrumut acordat de către autorul comun al reclamanților, T. C. E..
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, pârâtul urmează să fie obligat către reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4051 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru de 2860 lei, timbru judiciar de 5 lei (fila 34), onorariu avocat de 1000 lei (fila 6) și notificare de 186 lei (fila 9).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanții T. C. și T. S. M., ambii cu domiciliul în C., ., ., ., cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat. C. F., cu sediul în C., ., ., împotriva pârâtului Z. N.,cu domiciliul în C., . nr.12, jud.C., cu domiciliul ales la Cabinet de avocat B. D., cu sediul în C., . nr.41, jud.C. .
Obligă pârâtul să plătească reclamanților suma de_ lei, reprezentând împrumut acordat de către T. C. E..
Obligă pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 4051 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.06.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
M.-I. S. C. A.
Red.thred. Jud. M.I.S../28.08.2014
Tehnored. Gref.C.A./5 ex/08._
Comunicări./3 ex/28.08.2014
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8043/2014. Judecătoria... | Anulare act. Sentința nr. 24/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








