Plângere contravenţională. Sentința nr. 6200/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 6200/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 10984/212/2014

Dosar nr.10._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.6200

Ședința publică din data de 03.06.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE : B. R. C.

GREFIER: D. M.

Pe rol pronunțarea cererii formulată de petentul P. A. M., CNP –_, cu domiciliul în N., ., ..C, ., în contradictoriu cu intimat ORAȘUL N. PRIN PRIMAR, cu sediul în N., jud. C., având ca obiect plângere contravențională C_/03.04.2013.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 27.05.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 03.06.2014 când, după ce a deliberat în secret, a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.04.2014 sub nr._, petenta P. A.-M. a solicitat, în contradictoriu cu Orașul N. prin Primar, anularea procesului-verbal . nr._ din data 03.04.2013.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că în data de 03.04.2014 a primit un plic poștal prin care i se aducea la cunoștință faptul că figura la serviciul de taxe și impozite al orașului N. cu un debit de 1000 de lei reprezentând amendă contravențională. A mai arătat petenta că aceasta nu a luat niciodată cunoștință de procesul-verbal de contravenție fapt ce constituie o încălcare a art. 26 alin.3 din OG 2/2001 conform căruia procesul-verbal trebuie comunicat în termen de o lună de la data încheierii.

În drept petenta a invocat prevederile art. 21 alin.1-3 din Constituția României, art. 31 pct.1, art. 26, 27 din OG 2/2001 și art. 6 alin.1 CEDO.

Intimata, legal citată, a depus la data de 08.05.2014, întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității plângerii arătând instanței că procedura de comunicare a procesului-verbal a fost în mod legal îndeplinită la data de 14.12.2013 fiind depășit astfel termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin.1 din OG2/2001. Totodată intimata a mai invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Poliției Locale a Orașului N. iar pe fondul cauzei respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În probațiune a intimata a depus proces-verbal de contravenție, raport din data de 14.11.2013, planșe foto, dovada înapoierii procesului-verbal ca urmare a expirării termenului, proces-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța, în raport de excepția invocată, reține următoarele:

Prin procesul-verbal din data de 14.11.2013 petenta a fost sancționată contravențional pentru blocarea domeniului public prin montarea de plăcuțe în vederea delimitării unui loc de parcare. La întocmirea procesului-verbal nu a fost prezentă petenta.

Prin înscrisurile depuse de intimată la dosarul cauzei, instanța constată că procedura de comunicare a fost îndeplinită în mod legal existând atât dovada comunicării prin poștă (fila 25) cât și dovada modalității subsidiare de comunicare prin afișare (fila 26), procesul-verbal fiind comunicat astfel la data de 14.12.2013.

În baza art. 246 alin.1 C.p.c instanța constată că termenul de formulare a plângerii contravenționale de 15 zile este reglementat de art. 31 alin.1 din OG 2/2001 printr-o normă juridică de ordine publică.

În raport de data formulării plângerii, respectiv 11.04.2014, instanța constată că plângerea nu a fost introdusă în termenul de 15 zile și urmează să respingă cererea petentei ca fiind tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității formulării plângerii invocată de intimată.

Respinge plângerea petentei P. A.-M., CNP –_, cu domiciliul în N., ., ..C, ., în contradictoriu cu Orașul N. prin Primar, cu sediul în N., jud. C., ca fiind tardiv formulată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 03.06.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

B. R. C. D. M.

red.jud. B.R.C../10.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6200/2014. Judecătoria CONSTANŢA