Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 3046/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 3046/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 16328/212/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

Sentința Civilă nr. 3046

Ședința publică de la 19.03.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. I. B.

GREFIER S. I. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . SA, în contradictoriu cu pârât . SRL, pârât E. F., având ca obiect acțiune in răspundere contractuala pretenții.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publica din data de 19.02.2014 si au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 05.03.2014, 12.03.2014 și ulterior la data de 19.03.2014 când a pronunțat următoarea hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată.

Prin cererea de chemare in judecata înregistrata pe rolul Judecătoriei C. la data de la data de 27 06 2012 sub nr. indicat în antet, reclamantul A. Ț. ASIGURĂRI SA. a chemat in judecata pârâții . F. solicitând obligarea acestora:

- la plata sumei de_,88 lei cu titlul de sumă datorată reprezentând despăgubiri acordate în dosarul de daună CE644256

- la plata sumei de 1917,77 lei cu titlul de dobândă legală aferentă perioadei 01 04 2011 – 01 05 2012

- la plata dobânzii legale raportată la suma de 25 943,88 lei ce se va calcula pentru perioada cuprinsă între 01 05 2012 și data achitării integrale a creditului.

- la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul arată, în fapt, că la dat de 10 09 2010, pe DN 22, în loc. Lumina a avut loc un eveniment rutier soldat cu avarierea autoturismului marca Opel cu nr._, ce aparținea .. Organele de poliție au reținută că evenimentul rutier a intervenit ca urmare a manevrei de viraj la dreapta pentru a intra un tern agricol, a combinei marca J. Deer ce era condusă de pârâtul E. F., la momentul virajului acesta intrând în coliziune cu autoutilitara marca DAF cu nr._ și semiremorca cu nr._ . În urma coliziunii semiremorca a intrat în balans și s-a răsturnat pe carosabil avariind și auto cu nr._ .

Acest din urmă autoturism era asigurat CASCO la reclamant în baza contractului CASCO_ încheiat cu .. În temeiul contractului de asigurare a achitat contravalorea reparațiilor vehiculului asigurat.

Se mai arată că pârâții au fost invitați în scopul concilierii directe, ocazie cu care au declarat că nu recunosc culpa în producerea evenimentului rutier.

Consideră, reclamantul, că este îndreptățit la plata dobânzii legale începând cu data de 01 04 2011.

În drept a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 998, 999, 100 cod civil și art. 43 cod comercial precum și pe dispozițiile OG 13/2011.

În dovedirea pretențiilor formulate, a depus la dosarul cauzei înscrisuri în fotocopii: dosarul de daună și înscrisurile conexe, devize de reparații și dovada achitării contravalorii reparațiilor.

Pârâtul . SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată, argumentând în sensul că prepusul său nu are nici o culpă în producerea evenimentului rutier, aceasta fiind a șoferului ce conducea autoutilitara.

Pârâtul E. F. nu a depus întâmpinare.

Reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri; interogatoriul pârâtului E. F. și proba cu expertiză tehnică auto.

Pârâții au solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriul reclamantului.

Probele au fost încuviințate de instanță prin încheierea din data de 19 12 2012.

Printr-un memoriu separat pârâtul . SRL a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive cu motivarea că pârâtul E. F. nu mai este salariatul său începând cu data de 04 10 2013 și prin aceasta . SRL nu mai are calitatea de comitent. Totodată a invocat și excepția lipsei de interes cu aceleași argumente.

Ambele excepții au fost respinse de instanță prin încheierea din data de 26 02 2014 cu argumentele ce au fost expuse în considerentele acelei încheierii.

Pârâtul E. F. nu s-a prezentat în vederea administrării interogatoriului deși a fost citat expres cu mențiunea de a se înfățișa personal.

Expertiza tehnică a fost efectuată de expertul tehnic O. P. și se regăsește la f. 137 – 151.

F. de actele si lucrările dosarului, instanța de judecata retine:

Cu titlu prealabil instanța va reține că raportului juridic dedus judecății îi sunt aplicabile dispozițiile Codului civil 1864 având în vedere data producerii evenimentului analizat.

Potrivit art. 998 Cod Civil „orice fapta a omului care cauzează altuia un prejudiciu obliga pe acela din a cărui greșeala s-a ocazionat a-l repara”, instanța urmând să cerceteze îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv: existența faptei ilicite, existența prejudiciului, legătura de cauzalitate, vinovăția persoanei care a săvârșit fapta ilicită.

În ce privește existența faptei ilicite, a prejudiciului și a culpei instanța reține următoarele.

La data de 10 09 2010, pe DN 22, în raza loc. Lumina a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate cele 3 vehicule menționate de reclamant.

Astfel dinspre direcția C. – Tulcea se deplasau utilajul agricol – combină marca J. Deer condus de pârâtul E. F., în calitate de prepus al pârâtului . SRL și vehiculul cu nr. de înmatriculare_ condus de numitul I. C. C.. Din direcția opusă circula ansamblul cap tractor și semiremorcă(benă) cu nr._ și_ condus de numitul N. D..

În urma accidentului toate cele 3 vehicule au suferit avarii mai mult sau mai puțin importante.

Instanța va reține că mecanismul de producere accidentului rutier a fost următorul: pârâtul E. F. ce conducea utilajul agricol de dimensiuni agabaritice(în sensul că avea dimensiuni considerabile, numai lățimea fiind estimată de expertul tehnic la 3,4 metri) a inițiat efectuarea unui viraj la dreapta în scopul de a părăsi carosabilul. La momentul când a inițiat acest viraj, vehiculul condus de N. D. – ansamblu rutier compus din cap tractor și semiremorcă/benă se afla în dreptul combinei, circulând în sens contrar. Întrucât dimensiunile combinei și mecanismul de direcție(acest mecanism fiind dirijat de roțile din spate, care pentru efectuarea unui viraj la dreapta se deplasează inițial spre stânga, ceea ce face ca partea din spate a vehiculului să dobândească o traiectorie circulară ori semicirculară mai amplă decât partea din față la care se adaugă, evident și dimensiunile părții din spate – vehiculul având destinație de utilaj agricol, menirea sa nefiind conducerea pe drumurile intens circulate de alte vehicule) nu au permis efectuarea virajului fără depășirea axului drumului cu partea din spate, combina a acroșat ușor semiremorca. Aceasta însă, luând în considerare inerția dată de viteza de deplasare și masa sa, a pierdut echilibrul ca urmare a impactului și, oscilând s-a răsturnat carosabil continuând să se deplaseze în acest mod. În această stare, semiremorca a intrat în coliziune cu vehicul cu nr._ condus de I. C. C., producând avarii și acestui vehicul.

Vehicul cu nr._ condus de I. C. C. era asigurat CASCO la reclamant, iar acesta din urmă a plătit în temeiul contractului de asigurare contravaloarea reparațiilor constând în piese înlocuite și manoperă, potrivit devizului de lucrări emis de unitatea reparatoare și potrivit propriilor evaluări ale reclamantului.

Soluția propusă de expertul tehnic prin expertiza tehnică efectuată în cauză va fi reținută de instanță, concluziile expertului rezultând logic din ansamblul premiselor de lucru, neexistând nici un argument contrar consistent.

Instanța va mai reține că situația de fapt expusă mai sus rezultă și fără a fi în mod necesar o lucrare tehnică, întrucât din avariile constatate de organele de poliție la cele vehicule și de asemenea fixate de părți implicate în eveniment prin propriile declarații, nu poate rezulta un alt mecanism de producere a accidentului. Astfel, instanța va reține că nu se poate susține, nici măcar sub rezerva unui dubiu, că cel care a generat lanțul de coliziuni este conducătorul autotrenului – N. D., întrucât este imposibil ca acest vehicul să fi acroșat cu semiremorca utilajul agricol, în timp ce acesta din urmă se afla în executarea virajului către dreapta(presupunând și faptul că manevra de virare a combinei se putea realiza fără ca aceasta să depășească axul drumului – drum ce are câte o singură bandă pe sens), fără să acroșeze combina mai întâi cu capul tractor ori fără ca semiremorca să nu se fi aflat deja în dezechilibru și astfel să nu mai fie pe același ax cu capul tractor. Această din urmă ipoteză ar fi presupus însă ca utilajul agricol să fie lovit/acroșat cu toată forța dezvoltată de masa autotrenului la viteza de deplasare în premomentul impactului ceea ce ar fi condus la o dinamică total diferită(virajul nu s-ar fi putut realiza și eventual combina ar fi fost deplasată pe o altă direcție) și la avarii mult mai serioase la vehiculul agricol. Or, după rezultă din înscrisurile dosarului, combina a suferit avarii minore, aspect ce întărește concluzia că impactul s-a produs prin atingea semiremorcii de către utilajul agricol și prin impulsul dat remorcii aceasta a început să oscileze și în final să se răstoarne.

Prin urmare, instanța va reține că factorul generator al evenimentului subsecvent, lovirea turismului cu nr._, este reprezentat de acroșarea semiremorcii, care odată răsturnată a continuat să se deplaseze pe carosabil și astfel a intrat în coliziune și cu turismul respectiv ce se deplasa în același sens cu utilajul agricol și prin aceasta E. F. este în culpă și pentru prejudiciului suferit de proprietarul acestui vehicul, dispozițiile art. 998 Cod Civil 1864 aplicabil speței de față având în vedere data producerii evenimentului rutier fiind aplicabile. Între acțiunea pârâtului E. F. și prejudiciul cauzat proprietarului vehiculului cu nr._ există o legătură de cauzalitate, în sensul că prin acțiunea sa a determinat răsturnarea remorcii care a intrat în coliziune cu acest vehicul producându-i avarii. Cele fixate de organele de poliție și, ulterior de inspectorii de daune ai reclamantului concordă cu mecanismul de producere a avariilor vehiculului_ . De asemenea, nu a rezultat că acest vehicul avea avarii anterioare accidentului din data de 10 09 2010. Faptul ilicit constă în aceea că pârâtul E. F. a condus un vehicul agricol agabaritic pe drumurile publice, iar la executarea unui viraj la dreapta nu a evaluat corespunzător împrejurările existente în trafic în acel moment și dimensiunile vehiculului pe care îl conducea și astfel a provocat destabilizarea semiremorcii.

În ce privește întinderea prejudiciului instanța va reține următoarele.

Vehiculul cu nr._, așa cum arătat era asigurat CASCO la reclamant și a fost supus reparațiilor. Potrivit devizelor de reparații costul readucerii vehiculului la starea anterioară a fost de 25 943,88 lei și a fost achitat de asigurătorul reclamant în temeiul contractului de asigurare încheiat cu proprietarul acestui turism.

Cu privire la întinderea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, instanța reține că potrivit devizului aflat la dosarul cauzei, prejudiciul efectiv produs acesteia prin fapta pârâtului constă în contravaloarea materialelor necesare remedierii avariilor produse si in contravaloarea operațiunilor de reparare, operațiuni necesare care decurg tot din săvârșirea faptei ilicite, astfel încât potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului pârâții răspund si pentru acesta componenta a prejudiciului.

În temeiul contractului de asigurare de tip CASCO încheiat cu deținătorul autovehiculului avariat reclamantul achitat, direct societății ce efectuat reparațiile contravaloarea acestora.

Potrivit art. 22 din Legea nr.136/1995 în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, conform art. 54 alin. 2 și 3.

Potrivit art. 1000 alin. 3 din codul civil comitentul răspunde pentru prejudiciul cauzat de către un prepus pentru fapta sa dacă acesta a acționat în „funcția ce i s-a încredințat” de comitent. Pârâtul E. F. la data producerii accidentului rutier se afla în raporturi de muncă cu pârâtul . un vehicul ce aparținea comitentului în folosul și sub coordonarea și supravegherea acestuia.

Prin urmare, instanța va reține că pârâtul . pentru prejudiciul cauzat de prepusul său, E. F..

Întrucât reclamantul face dovada, încheierii unei asigurări de tip CASCO și dovada achitării către reparator, pentru persoana asigurată a despăgubirii pentru riscul asigurat, fiind îndeplinite și condițiile angajării răspunderii civile delictuale, având în vedere și faptul că asigurătorul se subrogă în drepturile asiguratului după efectuarea plății, instanța urmează a obliga pârâții la plata către reclamant a despăgubirii pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită, în sumă de 25 943,88 lei.

În virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului instanța reține că reclamantul este îndreptățit și plata dobânzii legale aferente sumei plătite, potrivit OG 9/2000 ori OG 13/2011.

Însă cu privire la data de la care începe să curgă accesoriile sumei de plată și natura dobânzii la care este îndreptățit reclamantul se impun câteva precizări.

Reclamantul a solicitat ca dobânda să fie acordată începând cu data plății despăgubirii – 01 04 2011.

Instanța consideră însă că raportul juridic dedus judecăți, deși dă dreptul reclamantului la compensarea prejudiciului suferit și sub aspectul lipsei de folosință pasivitatea asigurătorului nu poate fi opusă pârâților în sensul obligării la plata dobânzii legale de la data producerii evenimentului rutier sau de la data plății către asigurat întrucât pârâții nu cunoșteau nici faptul plății nici cuantumul prejudiciului.

Legitimarea procesuală a reclamantului este reglementată prin dispozițiile legii 136/1995 în care se oferă posibilitatea unui regres, prin subrogarea în drepturile creditorului inițial, în cauza de față deținătorul autovehiculului avariat de pârât.

Instanța reține faptul că reclamantul a plătit asiguratului suma de_,88 lei la data de 01 04 2011, însă despre acest fapt pârâții nu a luat cunoștință decât în anul 2012 când reclamantul i-a notificat expres în acest sens. Instanța constată că reclamantul nu a făcut dovada datei la care s-a comunicat către pârâți notificările și prin urmare va considera că pârâți datorează dobânzi legale începând cu data de 19 03 2012, dată la care au comunicat fără echivoc reclamantului faptul că vor plăti prejudiciul întrucât au apreciat că nu au nici o culpă.

Prin urmare, în lipsa oricărui element de apreciere instanța va reține că de la data de 19 03 2012 pârâții au cunoscut atât faptul plății cât și cuantumul acesteia și, astfel, datorează daune moratorii, la nivelul dobânzilor legale în conformitate cu dispozițiile OG 13/2011 începând cu această dată până la data plății efective ce se vor calcula asupra sumei de 25 943,88 lei.

În temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură civilă instanța de judecată urmează a obliga pârâții la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, în sumă de de 2729,48 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu expertiză tehnică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea privind pe reclamant . SA, LA AV. Cu sediul în C., .. 1, jud. C., în contradictoriu cu pârât . SRL cu sediul în Lumina, ., jud. C. și pârât E. F. cu domiciliul în Navodari, ., ., ..

Dispune obligarea pârâților, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 25 943,88 lei cu titlu de despăgubiri.

Dispune obligarea pârâților în solidar la plata către reclamant a dobânzilor legale ce se vor calcula asupra sumei de 25 943,88 lei începând cu data de 19 03 2012 în conformitate cu dispozițiile OG 13/2011.

Dispune obligarea pârâților în solidar la plata către reclamant a sumei de 2729,48 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu expertiză tehnică.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată azi 19 03 2014 în ședință publică.

PREȘEDINTE GREFIER

A. I. B. S. I. M.

Red. Jud./…./…./2014

Tehnored.S./28.03.2014

4ex.2com./…/…/2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 3046/2014. Judecătoria CONSTANŢA