Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 3131/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 3131/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 27123/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3131

Ședința publică de la 27 Martie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. M. V.

GREFIER E. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare ordonanță de plată, acțiune formulată de debitoarea I. F. P. R., cu sediul în ., CUI RO21461880, în contradictoriu cu creditoarea ., cu sediul în C., .. 8, ., județul C., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, CUI_.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 21.03.2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 27.03.2014.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petenta debitoare I. F. P. R. a solicitat anularea sentinței civile nr. 3826/15.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ având ca obiect ordonanță de plată formulată de creditoarea ..

În susținerea cererii, contestatoarea a menționat că o parte din produse nu au avut certificate de calitate, ceea ce a condus la nerealizarea recoltei din anul 2012, motiv pentru care debitorul a solicit eșalonarea plății debitului restant. Creanța pretinsă nu este certă, lichidă și exigibilă, existând dubii asupra cuantumului debitului, fiind necesară administrarea unor probatorii complexe.

În drept, cererea nu a fost motivată.

Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în fața instanței prin avocat ales solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La solicitarea instanței s-a dispus atașarea dosarului nr._ . A fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând înscrisurile existente la dosarul cauzei, precum și sentința civilă contestată, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3826/15.03.2013, instanța a dispus obligarea debitoarei contestatoare la plata către intimata creditoare a sumei de 66.691,78 lei, reprezentând mărfuri cumpărate potrivit Contractului de vânzare-cumpărare nr. 18A/ 01.04.2010 și neachitate.

Instanța a reținut că între părți au intervenit relații comerciale în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. 18A/ 01.04.2010 (f. 6-10), în baza căruia reclamanta a furnizat pârâtei produse agricole. I.F. P. Romeu și-a asumat prin acest contract obligația de plată a produselor livrate de S.C. „A. C.” S.R.L.

Analizând soluția pronunțată de instanță prin prisma motivelor prezentei cereri în anulare, instanța constata ca acțiunea în anularea sentinței cuprinzând ordonanța de plata este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

În drept, sunt incidente disp. art. 379 C civ., art. 2 din OUG 119/2007, privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale are următorul cuprins, art. 969 cod civil din 1864.

În cauza de față creanța pretinsă de reclamantă este recunoscută de reprezentantul pârâtei atât prin actul adițional la contractul de vânzare-cumpărare menționat anterior (f. 4 dosar_ ), cât și verbal, în fața instanței de judecată, atât în cadrul procedurii ordonanței de plată, cât și în prezenta cerere.

Fată de reglementările legale menționate, instanța apreciază ca procedura ordonanței de plată este aplicabilă în cauza de față cu privire la suma solicitată de creditoare, sumă reprezentând o creanță certă, lichidă și exigibilă dovedită prin înscrisurile exhibate de S.C. „A. C.” S.R.L. și recunoscută expres de I.F. P. Romeu.

Pentru considerentele expuse, instanța va respinge cererea în anulare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de debitoarea I. F. P. R., cu sediul în ., CUI RO21461880, în contradictoriu cu creditoarea ., cu sediul în C., .. 8, ., județul C., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, CUI_, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.03.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. V. E. M.

Red. Jud. A.M.V. 06 Mai 2014;

Tehnored. Grf. E.M. 02 Aprilie 2014/ 4 exp.

Comunicat . exp. / .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 3131/2014. Judecătoria CONSTANŢA