Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 958/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 958/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 4908/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
DOSAR CIVIL NR._
SENTINTA CIVILA NR. 958/2014
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 30.01.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: R. M. D.
GREFIER: R. GALIU
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect actiune in raspundere contractuala pretentii, formulata de reclamant S. DE A.-REASIGURARE ASTRA S.A. cu sediul procesual ales in C., ., J. C. în contradictoriu cu pârât V. B. cu domiciliul in C., .. 22, ..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16.01.2014. Susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, incheiere ce face corp comun cu prezenta hotărâre pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 23.01.2014 si apoi la 30.01.2014, când s-a dat următoarea soluție.
I N S T A N T A
Deliberand asupra cauzei civila de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata la data de 14.02.2013 pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr._, reclamanta S.C. Asigurarea Reasigurare ASTRA S.A., in contradictoriu cu paratul V. B. , a solicitat instantei sa oblige pe parat sa-i plateasca: suma de 38.600 lei, reprezentand contravaloare despagubiri achitate de reclamanta in dosarul de daune nr. CT 1009CA006440, in baza politei de asigurare nr._ si dobanda legala calculata la nivelul de referinta B.N.R. de la data formularii actiunii si pana la data platii integrale, precum si cheltuielile de judecata.
In motivarea cererii, in esenta, reclamanta arata ca, la data de 06.03.2009, paratul a intrat in coliziune cu autoturismele CT093125 si_, parasind locul accidentului, iar autoturismul pe care il conducea avea numerele expirate si nici nu era asigurat, pe numele acestuia fiind deschis dosarul nr._/11.09.2009, dosar inaintat Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta. P. de pe langa Judecatoria Constanta a dispus trimiterea in judecata a invinuitului pentru infractiunea prevazuta de art. 85 alin. 1 si art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002. Prin sentinta penala pronuntata de Judecatoria Constanta in dosarul nr._/212/2011, ramasa definitiva, paratul a fost condamnat pentru savarsirea infractiunilor mentionate.
Autoturismul cu nr. CT093125, avariat in urma accidentului produs de parat, avea incheiata asigurarea CASCO nr._ la societatea reclamanta, care, in urma evenimentului, a deschis dosarul de dauna nr. CT1009CA006440 si a platit o despagubire in valoare de 38.600 lei.
Valoarea pagubelor a fost stabilita in conformitate cu actele normative in vigoare la data accidentului, in baza autorizatiei de reparatii . nr._, a procesului verbal de constatare tehnica a pagubelor la autovehicule intocmit de organele tehnice de specialitate ale societatii si in baza actelor de reparatie depuse la dosarul de dauna si a facturilor fiscale.
Prin plata despagubirii, asiguratorul CASCO are dreptul de a recupera suma platita de la persoana care este raspunzatoare de producerea accidentului, cae, in cazul de fata, potrivit art. 58 alin. B) din Legea nr. 136/1995 este paratul.
In drept, au fost invocate art. art. 7201 C.proc.civ., art. 58 din Legea 136/1995, art. 998 – 999, art. 1000 alin. 1 si urm. C.civ., art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002, Legea nr. 356/2002.
Actiunea a fost legal timbrata cu 2155 lei, taxa judiciara de timbru si 5 lei, timbru judiciar.
In sustinerea cererii a fost anexat, in copie, dosarul de dauna (file 11-43).
Paratul, legal citat, a formulat intampinare, prin care a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune in temeiul art. 8 din Decretul nr. 167/1958 si, pe fond, sustine ca singura avarie a reprezentat-o bara din fata a autovehiculului marca Toyota. Prin urmare, suma solicitata nu ii poate fi imputata, atata vreme cat s-a constatat de catre mai multe persoane ca paguba produsa masinii a fost reprezentata de avarierea barei din fata. De altfel, planse fotografice au fost atasate si la dosarul penal.
In cauza au fost incuviintate proba cu inscrisuri si proba cu expertiza tehnica auto.
Analizand lucrarile din dosar, instanta retine urmatoarele:
Referitor la prescriptia dreptului material la actiune
Potrivit art. 137 alin. 1 C.pr.civ., instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura si de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctiva, dreptul la acțiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, daca nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Termenul prescripției este de 3 ani (art. 3 din Decretul nr. 167/1958), care incepe sa curga de la data când se naște dreptul la acțiune (art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958).
Instanta nu poate retine afirmatia paratului ca termenul de 3 ani incepe sa curga de la data producerii faptei ilicite, deoarece in cazul actiunilor in regres, momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie este acela al efectuarii platii de catre asigurator catre persoana vatamata.
Obiectul cauzei, astfel cum este mentionat in cererea de chemare in judecata, il constituie obligarea persoanei vinovate de producerea incidentului rutier la plata catre asiguratorul CASCO al persoanei vatamate in incidentul rutier a contravalorii despagubirilor achitate de reclamanta propriului asigurat.
Dreptul material la actiune al reclamantei, astfel cum a precizat aceasta in cererea de chemare in judecata, se intemeiaza pe norma speciala prevazuta de art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, care reprezinta un caz particular de regres ala siguratorului.
Prin urmare, dreptul material la actiune a luat nastere in momentul in care asiguratorul a efectuat plata despagubirilor catre propriul asigurat (24.03.2010).
Instanta considera ca, raportat la data introducerii cererii de chemare in judecata – 14.02.2013 - dreptul la actiune al reclamantei nu era prescris, astfel ca va respinge ca neintemeiata exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si va analiza fondul cauzei.
Referitor la conditiile raspunderii civile delictuale
Conform dispozitiilor art. 998-999 C.civ., orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat a-l repara, omul fiind raspunzator nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar si pe acela cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa.
Fapta ilicita si vinovatia paratului
Instanta retine ca, la data de 06.09.2009, a avut loc un eveniment rutier soldat cu avarierea autoturismelor cu nr. CT-_ si_ care erau parcate.
Existenta faptei ilicite si a vinovatiei paratului rezulta din adresa I.P.J. Constanta nr._/21.09.2009, din considerentele sentintei penale nr._/212/2011, precum si din intampinarea formulata de parat care admite ca in ziua respectiva a avariat un autovehicul, deoarece a derapat (fila 46).
Legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu si cuantumul acestuia
Instanta constata ca, urmare coliziunii, autoturismul cu nr. CT_ a suferit avarii, care au necesitat lucrari de reparatii.
Potrivit adeverintei de reparatii . nr._ din emisa de S.P.R. Constanta (fila 37), avariile constatate au fost: aripa fata stanga si dreapta, far stanga si dreapta, bara fata, grila fata, portiera stanga si dreapta fata, oglinda retrovizoare dreapta, ansamblu roata stanga fata, capota motor si avarii si sub capota motor.
Aceleasi avarii au fost constatate atat in nota din dosarul de daune (fila 68), astfel cum a fost suplimentata (file 69 si 70), cat si in raportul de expertiza tehnica auto efectuat in cauza (fila 120).
Lucrarile necesare aducerii autoturismului in stare de functionare sunt specificate punctual in comanda de reapartie_/01.10.2009 (file 79 – 84).
Costul materialelor si al manoperei este prevazut detaliat pentru fiecare piesa si lucrare in facturile fiscale emise de societatea de service (file 75 – 78).
Instanta nu poate retine argumentele expuse de parat prin obiectiunile la raportul de expertiza judiciara avand in vedere ca, desi unele din acestea sunt corecte, nu determina invalidarea concluziilor expertului.
Astfel, paratul sustine ca, desi au fost precizate avariile din autorizatia de reparatii, in celelalte inscrisuri din dosar sunt mai multe piese si reparatii. Instanta este de acord cu paratul, insa diferenta rezulta din caracterul detaliat al comenzii de reparatii si al facturilor emise de societatea de service, in timp ce in autorizatia mentionata acestea sunt enumerate pornind de la ceea ce era posibil a se constata de agentul de politie prin propriile simturi. De exemplu, acesta a consemnat existenta avariilor la capota motor si sub capota motor, fara a identifica, evident din motive obiective, care sunt aceste avarii.
Paratul solicita reevaluarea prejudiciului in baza documentelor de la dosar, or, tocmai acestea reprezinta temeiul concluziilor raportului de expertiza.
F. de argumentele expuse anterior, instanta apreciaza ca avariile constatate in raportul de expertiza si valoarea rezultata din facturile fiscale emise de societatea de service reflecta realitatea.
Instanta apreciaza ca reclamanta a facut dovada antrenarii raspunderii civile delictuale a paratului, respectiv a indeplinirii conditiilor acesteia- existenta unei fapte ilicite, existenta prejudiciului, existenta unei legaturi de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu si vinovatia paratului, precum si a valorii prejudiciului.
Referitor la calitatea de creditoare a reclamantei
Instanta constata ca, intre reclamanta si persoana vatamata prin producerea faptei ilicita, exista contractul de asigurare CASCO nr. DCA_/17.08.2009, aceasta a suportat in integralitatea contravaloarea reparatiilor, conform documentelor de reparatie, in cuantum total de 38.600 lei.
Potrivit art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei (...) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozitiile legale privind circulatia pe drumurile publice ca infractiuni săvârsite cu intentie, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infractiuni săvârsite cu intentie.
Potrivit sentintei penale nr. 110/27.01.2012 pronuntata de Judecatoria Constanta in dosarul penal nr._/212/2011, inculpatul V. B. a fost condamnat pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art. 86 alin. 1, art. 85 alin. 1 si art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002
F. de considerentele expuse, instanta urmeaza a admite actiunea si va obliga paratul la plata catre reclamanta a sumei de 38.600 lei, reprezentand despagubiri achitate in dosarul de dauna CT1009CA006440.
Referitor cererii privind obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata:
Conform art. 274 C.pr.civ., partea care a cazut in pretentii va fi obligata, la cerere, la plata cheltuielilor de judecata.
F. de imprejurarea ca paratul este cel care a cazut in pretentii, fiind in culpa procesuala, existand o cerere a reclamantei in acest sens, care a facut dovada cheltuielilor efectuate cu desfasurarea procesului, instanta va obliga paratul la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata in cuantum total de 2160 lei, constand in taxa judiciara de timbru (2155 lei) si timbru judiciar (5 lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge ca neintemeiata exceptia prescriptiei dreptului material la actiune.
Admite cererea, formulata de reclamant S. DE A.-REASIGURARE ASTRA S.A. cu sediul procesual ales in C., ., J. C. în contradictoriu cu pârât V. B. cu domiciliul in C., .. 22, ., J. C...
Obliga paratul la plata catre reclamanta a sumei de 38.600 lei, reprezentand despagubiri achitate in dosarul de dauna CT1009CA006440.
Obliga paratul la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata in cuantum total de 2160 lei, constand in taxa judiciara de timbru (2155 lei) si timbru judiciar (5 lei).
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la data comunicarii.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 30.01.2014.
P., GREFIER,
R. M. D. R. GALIU
Red. jud. R.M.D./4ex/11.04.2014
Gref. R..G./18.03.2014/emis 2 comunicari .
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 407/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3320/2014.... → |
|---|








