Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3341/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 3341/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 30884/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.3047

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 3341

Ședința publică din 26.03.2014

Completul compus din:

Președinte: M. R.

Grefier: M. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect înlocuire amendă contravențională, acțiune formulată de petentul S. R. DE POLITIE TRANSPORTURI CONSTANTA cu sediul în C., ..33 în contradictoriu cu intimat L. Ș. domiciliată în C.. ..

La apelul nominal făcut în ședință publică la ultima apelare a cauzei la ordine, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită cu părțile potrivit art 153 NCPC.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri prealabile, în temeiul disp. art. 258 Cod procedură civilă, fiind concludente, pertinente și utile cauzei, instanța încuviințează pentru petentă proba cu înscrisuri, respectiv cele aflate la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, în temeiul disp.art.394 Cod procedură civilă, instanța constată încheiate dezbaterile asupra fondului cauzei și rămâne în pronunțare .

INSTANȚA

Prin cererea înregistrata sub nr._ pe rolul Judecătoriei C. petenta S. R. DE POLITIE TRANSPORTURI CONSTANTA a solicitat instanței de judecată ca, în temeiul art. 9 pct. 3 din OG 2/2001 să se dispună înlocuirea amenzii aplicate intimatului L. S. cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii s-a arătat că prin procesul verbal de contravenție nr. AZ nr._/26.01.2013, AZ nr._/06.04.2013, AP nr._/11.06.2013, AP nr._/28.03.2012 intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 4500 lei, însa acesta nu și-a achitat amenda și nu există nici posibilitatea executării silite întrucât contravenientul nu figurează cu bunuri urmăribile.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 9 pct. 3 din OG 2/2001.

În susținerea cererii au fost anexate acesteia o . înscrisuri constând în copii de pe procesul verbal și dovezi privind imposibilitatea de executare silită.

Intimatul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță si nu a formulat întimpinare.

Analizând cererea formulată, prin prisma înscrisurilor existente la dosarul cauzei, Judecătoria apreciază că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin procesul verbal de contravenție nr. AZ nr._/26.01.2013, AZ nr._/06.04.2013, AP nr._/11.06.2013, AP nr._/28.03.2012 intimatul a fost sancționat cu amenda în cuantum de 4500 lei.

Conform adresei înaintate de Primăria Mun Constanta–către petentă ,intimatul nu figurează cu bunuri sau venituri urmăribile, motiv pentru care nu există posibilitatea urmăririi și executării silite a acestuia.

Potrivit art. 9 alin 3 din O.G. nr. 2/2001 „În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”.

De asemenea, potrivit art. 391 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001: „În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.”

Potrivit art. 9. din OG 2/2001 prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore.

Având în vedere faptul că intimatul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a acesteia și nici nu există posibilitatea executării silite a acestuia, față de dispozițiile normative citate, instanta urmează să admită cererea și să înlocuiască sancțiunea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

La stabilirea numărului de ore în care trebuie prestată activitatea în folosul comunității, instanta a avut în vedere salariul minim brut lunar raportat la numărul de ore de muncă ale unui salariat într-o lună și maximul de ore care poate fi stabilit conform dispozițiilor legale citate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea formulată de petentul S. R. DE POLITIE TRANSPORTURI CONSTANTA cu sediul în C., ..33 în contradictoriu cu intimat L. Ș. domiciliată în C.. ..

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicate intimatei în cuantum total de 4500 lei prin procesele-verbale . nr._/26.01.2013, AZ nr._/06.04.2013, AP nr._/11.06.2013, AP nr._/28.03.2012, cu sancțiunea prestării unei munci în folosul comunității de 300 de ore în favoarea unității administrativ – teritoriale a Municipiului Constanta.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.03.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

M. R. M. D.

Red.Jud. M.R

Tehnored. M.D

4 ex/ 03.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3341/2014. Judecătoria CONSTANŢA