Plângere contravenţională. Sentința nr. 3320/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3320/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 29547/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Sentinta civila nr. 3320
Ședința publică de la 26 martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE Moțîrlichie L.
GREFIER M. L.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent C. M. și pe intimat M. A. SI INTERNELOR INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMANE -SECTIA 4 POLITIE CONSTANTA, având ca obiect plângere contraventionala PA_
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,
În temeiul art. 131 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial – potrivit art. 32 alin. 2 OG 2/2001.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri, constatând ca sunt concludente, pertinente si utile soluționării cauzei si in temeiul art. 394 Cod procedura civila declara încheiate dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată sub nr._ petentul C. M. a solicitat in contradictoriu cu intimatul IGPR-Secția 4 Poliție anularea procesului Verbal . nr._ emis in data de 07.10.2013 de către intimat.
În motivare s-a arătat că, desi este pensionar, petentul lucrează ca paznic la . in atribuțiile sale de a păzi incinta unității ,are o poarta pe care o deschide atunci când intră mașinile să descarce marfă. Intre orele 22 si 5 dimineața aceasta poarta trebuie sa fie inchisa si sa o deschidă atunci cand vin mașinile.
In noaptea de 02.10.2013 se afla în cabina sa, când s-a prezetat un agent de politie, care l-a legitimat si l-a intrebat de ce este poarta deschisa, explicându-i că are o mașina in curte care descarcă termopane si trebuie să iasă, si ca așteaptă si intervenția de la RAJA la solicitarea sa pentru că afară ploua torențial.
Mai arată petentul că, ulterior a primit procesul verbal prin care a fost sancționat cu amendă, in care era consemnat faptul că dormea si ca nu a luat masurile necesare pazei, deși nu dormea și a luat toate masurile necesare pentru paza unității
Petentul atasat plangerii contraventionale formulate copia procesului verbal contestat, dovada comunicării acestuia și dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Intimatul a depus la dosarul cauzei intampinare prin care a solicitat respingerea plângerii contraventionale.
În motivarea întâmpinării, se arată că petentul a fost sancționat contravențional întrucât, în ziua de 02.10.2013, în calitate de paznic în cadrul . a asigura paza obiectivului în incinta căruia își desfășura activitatea fiind depistat în timp ce dormea, faptă prevăzută de art.48 lit.b din Legea nr.333/2003 și sancționată de art.60 lit.e raportat la art.61 lit.c din Legea nr.333/2003
Se mai arată în cuprinsul întâmpinării că procesul-verbal este întocmit cu respectarea tuturor cerințelor prevăzute de disp.art.16 și 17 din OG 2/2001 și, fiind un act administrativ, face prin el însuși proba situației de fapt reținute de agentul constatator, bucurându-se de o prezumție de legalitate, valabilitate și autenticitate.
In drept au fost invocate dispozitiile Legii nr.333/2003 și OG 2/2001
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
In fapt, petentul a fost sanctionata contraventional in data de 07.10.013, reținându-se că, la data de 02.10.2013, în calitate de paznic în cadrul . a asigurat paza obiectivului în incinta căruia își desfășura activitatea fiind depistat în timp ce dormea
În conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr.2/2001, instanța verificând legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat constată că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor care reglementează condițiile pentru încheierea sa valabilă, și anume dispozițiile art. 17 din același act normativ.
Instanța apreciază că procesul-verbal a fost legal întocmit acesta nefiind afectat de nici o cauză de nulitate.
În privința temeiniciei procesului-verbal, se rețin următoarele:
Procesului verbal intocmit de catre un agent al statului, aflat in exercitiul functiunii, trebuie sa i se recunoasca valoarea probatorie sub aspectul constatarii starii de fapt, prezumtia de veridicitate operand pană la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge in situatia in care persoana învinuită de săvârșirea faptei contravenționale sa fie pusa in imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate in actul constatator.
Este adevarat ca prezumtia de veridicitate de care se bucura procesul-verbal nu are caracter absolut, ci trebuie corelata cu prezumtia de nevinovatie ce opereaza in favoarea unei persoane care a savarsit o fapta penala, de vreme ce legislatia in materie contraventionala a Romaniei intra sub incidenta art. 6 din C.E.D.O.
Prin jurisprudenta constanta a C.E.D.O. se retine ca prezumtiile nu sunt in principiu contrare Conventiei.
Împrejurarea că sarcina probei revine petentului sancționat contravențional nu încalcă dreptul la un proces echitabil și nici prezumția de nevinovăție asimilată procesului penal, întrucât plângerea contravenționlă presupune o judecată contradictorie cu toate garanțiile procesuale care decurg din aceasta.
Reținând că procesul verbal contestat cuprinde o situatie de fapt constatata direct si personal de un organ al statului învestit cu putere publica (a cărui activitate se desfasoara sub semnul unei prezumtii relative de legalitate), instanta apreciaza ca sub aspectul temeiniciei, acest act se bucura de o prezumtie relativa ce dă posibilitatea instantei sa administreze probe pe baza carora sa stabileasca o situatie de fapt care poata sa confirme, sau, dimpotrivă, sa o infirme pe cea reținuta de agentul constatator.
Potrivit art.48 alin.1 lit.b din Legea nr-.333/2003 În timpul serviciului, personalul de pază este obligat: b) să păzească obiectivul, bunurile și valorile nominalizate în planul de pază și să asigure integritatea acestora; „
Potrivit art.60 lit.e din Legea nr.333/2003 Constituie contravenții la prezenta lege următoarele fapte: e) încălcarea de către personalul de pază ori gardă de corp a obligațiilor prev.ăzute la art. 48- 51”.
În cauza, desi i s-a acordat posibilitatea de a propune probe în sustinerea contestatiei sale, petent nu s-a prezentat în instanță și nu a solicitat probe în dovedirea plângerii contravenționale formulate, iar din înscrisurile depuse la dosar nu rezulta nici un indiciu cu privire la faptul ca situatia de fapt retinuta în sarcina sa nu corespunde realitatii.
Față de cele arătate, instanța apreciază că, în raport de probele administrate în cauză, situația de fapt reținută de agentul constatator este conformă realității și, în mod temeinic, s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției.
Cu toate acestea, art. 34 alin. 1 din OG.2/2001 coroborat cu art. 38 alin. 3 din același act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv asupra sancțiunii ce urmează să fie aplicată contravenientului în situația în care rezultă culpa acestuia.
Instanța va avea în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG.2/2001, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului.
Instanța reține că, față de gradul redus de pericol social al faptei, în forma concretă în care a fost săvârșită, măsura amenzii într-un cuantum de 150 lei, apare ca nejustificată, scopul sancțiunii contravenționale putând fi atins și prin aplicarea avertismentului, însoțit de recomandarea de a respecta dispozițiile legale în viitor.
În consecință, instanța urmează să admită în parte plângerea, să anuleze în parte procesul-verbal de contravenție și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale de 150 lei cu sancțiunea avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea privind pe petent C. M., domiciliat in CONSTANTA, ., nr. 1, ., . CNP_ și pe intimat M. A. SI INTERNELOR INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMANE SECTIA 4 POLITIE CONSTANTA.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal . nr._/07.10.2013, cu avertismentul
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.03.2014.
P., GREFIER,
Moțîrlichie L. M. L.
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 958/2014.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3341/2014.... → |
|---|








