Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 16/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 16/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 16-12-2014 în dosarul nr. 6589/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 16.12.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: M. TIMOAȘCĂ
GREFIER: F. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant A. S. și pe pârât ., intervenient C. D., având ca obiect actiune in raspundere delictuala pretentii.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 09.12.2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.12.2014, dată la care s-a pronunțat.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 03.03.2014 sub număr de dosar_, astfel cum a fost precizată în cursul procedurii, reclamanta A. S. a chemat in judecată pârâta . și pe intervenientul forțat C. D., solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de_ lei reprezentând despăgubiri, a dobânzii legale pentru perioada cuprinsă intre data introducerii prezentei cererii și pana la data achitării integrale a debitului și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 31.03.2013, intervenientul C. D. a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, proprietatea societății Valacs taxi SRL, nu a respectat semnificația indicatorului STOP și a intrat in coliziune cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ condus de Bujanschi I., ocazie cu care a încheiat formularul de constatare amiabilă.
S-a mai arătat de către reclamantă că la momentul producerii evenimentului rutier autoturismul cu nr. de inmtriculare_ era asigurat facultativ conform poliției_, încheiată la societatea pârâtă, motiv pentru care proprietarul autoturismului s-a adresat societății de asigurare cu o cerere de despăgubire in acest sens deschizându-se dosarul de daune DDI-_, cu toate că dosarul de daune a fost instrumentat până in faza finală a plății despăgubirii, la data de 20.05.2013 pârâta a înțeles să comunice părții păgubite prin adresa nr.J4351 că despăgubirea nu poate fi acordată motivat de prevederile art.11.1 din contract, fără a se dovedi de către societatea asiguratoare modalitatea de stabilire a aplicării prezentelor prevederi. Reclamanta a mai arăta că, in ceea ce privește calitatea procesual activă a acesteia, acest aspect rezultă din contractul de cesiune de creanță autentificat sub nr.3309/25.10.2013 de către BNP Tragone G..
În drept s-au invocat prevederile art. 6 din OG13/2011, art.1270, art.2214 cod civil raportat la prevederile contractului de asigurar5e facultativă nr._.
În probațiune reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta a arătat că urmare a evenimentul rutier din data de 31.03.2013 a fost deschis dosarul de daună nr. DDI_, care a fost respins la plată în urma investigațiilor efectuate de către serviciul antifraudă al societății.
S-a susținut de către pârâtă că suspiciunea acesteia a rezultat din analiza actelor și a refuzului părților implicate de a da relații, dar și din faptul că între avariile celor două autoturisme nu existau corelații.
Pârâta a mai arătat că persoana păgubită este o societatea comercială cu obiect de activitate reparații auto, ce a avut deschis la societatea pârâtă 3 dosare, aspecte pe care reclamanta înțelege să le mascheze sub pretextul încheierii cesiunii de creanță intre societatea asigurată și aceasta.
S-a mai susținut de către pârâtă că, la această societate, au fost deschise 5 dosare de daună, dosare ce semănă foarte mult ca mod de producere și acte de constatare, mai mult, arată pârâta,din cercetări rezultă că majoritatea persoanelor implicate in aceste accidente se cunosc, fiind rude, asociați, soți, cumnați etc
În drept s-au invocat prevederile art. 205, 223 și 411 C.proc.civ..
S-a administrat proba cu înscrisuri, cu interogatoriul reclamantului și proba cu expertiza tehnică auto.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 31.03.2013, intervenientul C. D. a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, proprietatea societății Valacs Taxi SRL, nu a respectat semnificația indicatorului STOP și a intrat in coliziune cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ condus de Bujanschi I., ocazie cu care a încheiat formularul de constatare amiabilă.
În urma întocmirii dosarului de daune nr. DDI_, pârâta a refuzat plata despăgubirilor, reținând că în urma cercetărilor efectuate rezultând că evenimentul nu s-a produs în condițiile declarate.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, valoarea maximă a despăgubirii pe care asiguratorul RCA este obligat să o acorde pentru prejudiciul produs autoturismului cu nr. de înmatriculare_ în urma accidentului din 31.03.2013 este de_ lei.
Instanța, față de declarațiile celor doi șoferi implicați în accident, față de procesul verbal de contravenție, față de dinamica producerii accidentului și regulile de circulație, constată că vinovat de producerea accidentului a fost intervenientul, care a pătruns în intersecție fără să se asigure și a acroșat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ condus regulamentar de reclamant.
Legătura de cauzalitate este evidentă, în urma accidentului de circulație rezultând avariile la autovehiculul în cauză.
Potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995 Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu:
a) legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă și cel prevăzut în contractul de asigurare; .
Conform art. 55 din același act normativ despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite.
Față de aceste dispoziții legale, instanța constată că răspunzător pentru repararea prejudiciului cauzat reclamantei este asigurătorul de răspundere civilă obligatorie al persoanei vinocate de producerea accidentului, în speță pârâta.
În consecință, instanța va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de_ lei.
În ceea ce privește dobânda legală, instanța reține dispozițiile art. 1088 C. civ., potrivit cărora în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune interese fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
În speță, instanța constată că sunt pe deplin întrunite condițiile cerute de lege pentru acordarea dobânzilor și anume: obligația pârâtului constă în plata unei sume de bani, este lichidă și exigibilă, iar prin neplata la scadență a sumei de bani datorate se prezumă că lipsa de folosință a acesteia a produs reclamantei un prejudiciu, ce se impune a fi reparat prin acordarea dobânzii legale calculate pe durata întârzierii în executare, potrivit O.G. nr. 13/2011.
D. urmare, pârâta urmează să fie obligată la plata către reclamant a sumei de_ lei reprezentând despăgubiri precum și dobânzii legale aferente debitului calculată de la data de 03.03.2014 până la data achitării integrale a debitului.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 453 C.proc.civ., cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată este întemeiată, având în vedere faptul că aceasta din urmă se află în culpă procesuală, introducerea cererii fiind determinată de refuzul său de a-și îndeplini obligațiile legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A. S., cu domiciliul ales in CONSTANTA, ., . cu pârâta S.C. G. ASIGURĂRI S.A., cu sediul in CONSTANTA, ., și cu intervenientul forțat C. D., cu domiciliul in C., ADAMCLISI, nr. 2, ., ..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de_ lei reprezentând despăgubiri precum și dobânzii legale aferente debitului calculată de la data de 03.03.2014 până la data achitării integrale a debitului.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 3586,55 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel ce se poate depune la Judecătoria C. în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.12.2014.
P. GREFIER
M. TIMOAȘCĂ F. S.
Red jud. MT
Tehnored gref SF
Data redactării: 12.02.2015/5 ex
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 16/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








