Autorizare desfiinţare lucrări. legea 50/1991. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 16923/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Ședința din data de 02.12.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. D.
GREFIER: M. DĂNUȚA M.
Pe rol judecarea cauzei civil privind pe reclamant P. M. CONSTANTA și pe pârât ., având ca obiect autorizare desființare lucrări (legea 50/1991).
Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 18.11.2014 fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 02.12.2014 când,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.06.2014 sub nr._, reclamantul P. M. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul . obligarea acestuia din urmă la desființarea lucrărilor de construcții realizate ilegal, astfel cum au fost constatate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/16.09.2011, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată că la data de 11.08.2011, inspectorii din cadrul Corpului de Control al Primăriei C. au realizat un control operativ și inopinat la imobilul situat în C., .. 10 bis, jud. C., ocazie cu care s-au constatat lucrări de construcții fără autorizație de construire, constând în „amplasarea a două firme publicitare realizate din stiplex în suprafață de aproximativ 1,5 mp inscripționate „farmacia Sensi Blu” pe fațada imobilului; placarea fațadei imobilului cu plăci de alucobond de culoare gri în suprafață de 25mp”, astfel că s-a încheiat procesul-verbal de contravenție nr._, reținându-se în sarcina pârâtei fapta prevăzută și sancționată de art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991, iar ca sancțiune complementară s-a dispus, în baza art. 28 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 sistarea lucrării, obținerea autorizației de construire, iar în caz contrar desființarea lucrărilor realizate ilegal.
Reclamanta mai arată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost însușit prin semnare de pârâtă și transmis și prin poștă la sediul societății contraveniente.
Reclamanta arată că, astfel cum rezultă din Nota de constatare nr. 881/12.02.2014 întocmită de inspectorii din cadrul Direcției Poliției Locale, rezultă că pârâta nu s-a conformat măsurilor dispuse.
În drept reclamantul s-a întemeiat pe prevederile art. 1528 C.civ. și Legea nr. 50/1991.
În susținerea cererii reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtei.
La cerere au fost anexate procesul-verbal de contravenție, nota de constatare și dovadă comunicare proces-verbal.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că proiectul de amenajare a avut în vedere modernizarea fațadei spațiului comercial, lucrările fiind finalizate în anul 2007, iar pentru acestea a obținut Proiectul de Autorizare Construire nr. 67/2011.
Pârâtul mai arată că proprietarul i-a pus la dispoziția Autorizația de construire nr. 1312/30.05.2003 eliberată de Primăria C. pentru aceleași categorii de lucrări, iar reprezentanții Primăriei C. i-au indicat faptul că nu este necesară obținerea unei noi autorizații de construire, astfel că nu a mai contestat procesul-verbal nr._/16.09.2011.
Pârâtul arată că la controlul efectuat la data de 12.02.2014, reprezentanții Primăriei i-au spus că este necesară obținerea unei noi autorizații, astfel că a reluat demersurile necesare pentru obținerea unei noi autorizații de construire, cererea fiind înregistrată sub nr._/24.09.2014.
În drept, pârâtul a invocat art. 205 C.proc.civ. și Legea nr. 50/1991.
În cauză a încuviințată și administrată pentru reclamant proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Instanța reține că pârâtului i s-a întocmit procesul – verbal de contravenție nr._ din 16.09.2011 întrucât aceasta a realizat fără autorizație de construire conform Legii nr. 50/1991 republicată următoarele construcții: „amplasarea a două firme publicitare realizate din stiplex în suprafață de aproximativ 1,5 mp inscripționate „farmacia Sensi Blu” pe fațada imobilului; placarea fațadei imobilului cu plăci de alucobond de culoare gri în suprafață de 25mp” la imobilul amplasat în C., .. 10 bis, jud. C..
Pentru fapta săvârșită, alături de amenda contravențională aplicată, în cuantum de 1000 lei, s-a dispus ca pârâta să oprească executarea lucrărilor de construcții, să obțină autorizația de construire, iar în caz contrar să desființeze lucrările executate și să aducă imobilul la starea inițială.
Procesul-verbal a fost semnat de luare la cunoștință de către contravenientă și i-a fost comunicat acesteia și prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, conform adresei și dovezii aflate la f. 22-23 din dosar.
Astfel cum rezultă din Nota de constatare nr. 881/12.02.2014, pârâta nu a desființat lucrările efectuate iar nici nu a obținut autorizația de construire.
Instanța va respinge susținerile pârâtului conform cărora reprezentanții Primăriei C. i-au indicat faptul că nu este necesară obținerea unei noi autorizații de construire, în contextul în care proprietarul i-a pus la dispoziția Autorizația de construire nr. 1312/30.05.2003 eliberată de Primăria C. pentru aceleași categorii de lucrări.
Astfel, instanța reține pe de o parte că pârâtul nu a făcut dovada acestor susțineri prin probele administrate în cauză, iar pe de altă parte lucrările menționate în autorizația de construire nr. 1312/30.05.2003 sunt diferite față de cele pentru care a fost sancționat contravențional petentul.
Mai mult, din cuprinsul Autorizației de construire nr. 1312/30.05.2003 (f 57-58) rezultă faptul că aceasta este valabilă 6 luni de zile de la data eliberării.
Faptul că petentul a depus o cerere de obținere a unei autorizații la data de 24.09.2014, la 3 luni după ce i-a fost comunicată acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, nu reprezintă un element exonerator de răspundere, acesta neconformându-se măsurilor dispuse prin procesul – verbal de contravenție nr._ din 16.09.2011, în termenul prevăzut în acest proces-verbal, respectiv 90 de zile de la data comunicării acestuia.
Potrivit art. 32 din Legea nr. 50/ 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții „În cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: a)încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației; b)desființarea construcțiilor realizate nelegal.”
Întrucât pârâta nu s-a conformat măsurilor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._ din 16.09.2011, în sensul că nu a desființat lucrările realizate în mod nelegal deși nu a obținut autorizația de construcție pentru lucrările efectuate, instanța reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 32 din Legea nr. 50/1991, urmând să admită cererea de chemare în judecată și să dispună obligarea pârâtului la desființarea lucrărilor de construcție realizate ilegal, respectiv „amplasarea a două firme publicitare realizate din stiplex în suprafață de aproximativ 1,5 mp inscripționate „farmacia Sensi Blu” pe fațada imobilului; placarea fațadei imobilului cu plăci de alucobond de culoare gri în suprafață de 25mp” la imobilul amplasat în C., .. 10 bis, jud. C., în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
Potrivit art. 453 alin. 1 C.pr.civ., având în vedere culpa procesuală a pârâtei, urmează să îl oblige pe acesta la plata sumei de 570 lei către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru (20 lei ) și onorariu avocat (550 lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantul P. M. C. cu sediul în CONSTANTA, ., J. C. în contradictoriu cu pârâtul . cu sediul în MOGOSOAIA, ., J. ILFOV.
Obligă pârâtul să desființeze, în termen de trei luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, lucrările de construcții realizate ilegal, respectiv: „amplasarea a două firme publicitare realizate din stiplex în suprafață de aproximativ 1,5 mp inscripționate „farmacia Sensi Blu” pe fațada imobilului; placarea fațadei imobilului cu plăci de alucobond de culoare gri în suprafață de 25mp”, la imobilul amplasat în C., .. 10 bis, jud. C.. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 570 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată azi, 02.12.2014, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. DUMITRUMIRELA DĂNUȚA M.
M.M. 12 decembrie 2014
Red. Jud. D.D.2ex/27.02.2015
Emis 2 comunicări, la data de
| ← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 1095/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9927/2014.... → |
|---|








