Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9769/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9769/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-09-2014 în dosarul nr. 15259/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9769
Ședința din Camera de Consiliu din data de 26.09.2014
Instanța constituită din:
Președinte: E. S.
Grefier: M. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant ., SEDIUL ALES LA AV. F. OVANESIAN și pe pârât D. C., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut in ședința din Camera de Consiliu se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință.
Instanța, în baza art. 1027 c.p.civ. raportat la disp.art. 94 pct.1, lit.j c.p.civ., se declară competentă general, material si teritorial a judeca prezenta cauză.
In baza disp.art. 258 alin.1 raportat la art. 255 c.p.civ., constată proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă ca fiind utilă, concludentă si pertinentă în solutionarea cauzei, și o încuviințează.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în temeiul art.394 C.proc.civ. instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. în data de 21.05.2014, sub nr._, reclamanta S.C. V. ROMÂNIA S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D. C., obligarea la plata sumei de 815,35 lei reprezentând contravaloare servicii de telefonie mobilă precum și dobânda legală calculată de la scadența facturilor până la data achitării integrale a debitului.
De asemenea reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a prestat pârâtului servicii de telefonie mobilă, în temeiul contractului încheiat la 26.12.2011, pentru care a emis facturi fiscale atașate cererii, din a căror contravaloarea pârâta nu a achitat suma de 815,35 lei.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025-1032 noul Cod de procedură civilă privind cererile de valoare redusă.
Reclamanta nu a solicitat dezbateri orale.
Pârâta nu a formulat răspuns la cererea de chemare în judecată în termenul prevăzut de art. 1029 alin. 4 C.proc.civ..
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Conform art. 1025 C.proc.civ.: „(1) Prezentul titlu se aplica atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecata și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. (2) Prezentul titlu nu se aplica în materie fiscală, vamală sau administrativă și nici în ceea ce privește răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice. (3) De asemenea, prezenta procedură nu se aplica cererilor referitoare la: a) starea civila sau capacitatea persoanelor fizice; b) drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie; c) moștenire; d) insolvența, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile și a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare; e) asigurări sociale; f) dreptul muncii; g) închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani; h) arbitraj; i) atingeri aduse dreptului la viața privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.”
Instanța reține că în speță sunt aplicabile dispozițiile titlului X din codul de procedură civilă privind cererile de valoare redusă, întrucât creanța pretinsă de reclamantă este sub nivelul de 10.000 lei și nu este incident niciunul din cazurile de excepție prevăzute de alin. 2 și 3 ale art. 1025 C.proc.civ..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Între S.C. V. ROMÂNIA S.A., în calitate de prestator, și pârâtul D. C., în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de abonament pentru serviciile V. la data de 26.12.2011.
În baza acestui contract, S.C. V. ROMÂNIA S.A. a emis facturi fiscale nr.VDF_ și VDF_, care cuprind un preț al serviciilor de telefonie mobilă în cuantum de 815,35 lei.
Prima factură este scadentă în data de 16.09.2013 iar cea de-a doua în data de 16.10.2013.
Prin primul capăt de cerere, reclamanta S.C. V. ROMÂNIA S.A., dorește valorificarea creanței rezultate din cele 2 facturi menționate mai sus, în cuantum de 815,35 lei, reprezentând preț al serviciilor de telefonie mobilă.
În drept, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 1270 alin. 1 C.civ.: „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.”
În aceste condiții, pârâta avea, conform dispozițiilor contractului, obligația să achite contravaloarea facturilor reprezentând prețul serviciilor de telefonie prestate acesteia.
Instanța reține că reclamanta a făcut dovada raporturilor juridice dintre părți și a prestației efectuate pârâtei, însă pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor asumate, respectiv plata facturilor mai sus menționate, astfel că în ce privește debitul de 815,35 lei pretențiile reclamantei sunt întemeiate.
În ce privește capătul de cerere privind dobânda legală, instanța reține că și acesta este întemeiat, pârâtul datorând conform dispozițiilor art. 1 alin. 3, art. 2 și art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 13/2011 dobândă penalizatoare de la data scadenței facturilor, așa cum a fost mai sus reținută.
Față de aceste considerente, instanța va admite cererea reclamantei și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 815,35 lei reprezentând contravaloare servicii de telefonie mobilă aferentă facturilor nr. nr. VDF_/16.09.2013 și VDF_/16.10.2013 precum și dobânda legală calculată de la scadența facturilor până la data achitării integrale a debitului.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 1031 alin. 1 Cod procedură civilă și art.453 NCPC, pârâtul urmează să fie obligat către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulata de reclamant . cu sediul ales la av. F. Ovanesian in CONSTANTA, .-84, J. C. in contradictoriu cu pârât D. C. cu domiciliul in CONSTANTA, ., ., ..
Obligă pârâții în solidar la plata sumei de 815,35 lei reprezentând contravaloare servicii telefonie mobilă, sumă la care se va calcula dobânda legală de la data de 02.10.2013 până la data achitării debitului și 50 lei cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședința publică, azi, 26.09.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. S. M. O.
Red jud. E.S./01.10.2014
Tehnored.gref. M.O./2com/01.10.2014
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
| ← Validare poprire. Sentința nr. 19/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9761/2014. Judecătoria... → |
|---|








