Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9863/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 9863/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 15074/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9863

Ședința publică din data de 30.09.2014

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: M. TIMOAȘCĂ

GREFIER: F. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . pe pârât I. O. M., pârât I. I. G., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal facut in sedinta publica, atât la prima strigare, cât si la a doua strigare, se constată lipsa părtilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință.

Instanța în baza art. art.94 raportat la dispozițiile art.107 din C.proc.civ. se declară competentă în soluționarea prezentei cauzei din punct de vedere general, material și teritorial.

Instanța estimează o durată de o lună necesară pentru cercetarea procesului, termen apreciat ca fiind optim și previzibil față de obiectul cauzei.

Potrivit art. 255 Cod procedură civilă, instanța constată că probele solicitate de ambele părți sunt admisibile și pot duce la soluționarea procesului și, în temeiul art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba cu interogatoriul pârâtului, ca fiind pertinente, concludente și utile in soluționarea cauzei.

Instanța constată că, deși legal citați, pârâții nu s-au prezentat în vederea administrării probei cu interogatoriul, consecințele prevăzute de art. 358 C.proc.civ. urmând a fi avute în vedere cu ocazia deliberării.

În temeiul dispozițiilor art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța reține cauza în vederea soluționării.

I N S T A N T A

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 20.05.2014 sub nr._, pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă, reclamanta . chemat în judecată pe pârâții pârât I. O. M. și I. I. G., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 181 lei, reprezentând contravaloarea apă/canal aferentă perioadei noiembrie 2013 – ianuarie 2014, la care se vor adăuga penalități de întârziere 0,04% aferente debitului neachitat de la data scadenței până la data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că, în baza convenției de facturare individuală nr._/02.11.2012 anexă la contractul nr. 30/03.11.2011 a furnizat servicii de apă și canalizare, fiind emise facturile depuse la dosar, facturi care nu au fost achitate de către pârâți până la momentul introducerii acțiunii.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art.1025-1032 C.p.c. raportat la art. 1350, art.1270, art.1272, art.1516, art.1523 C. pr civ. și Legea 241/2006.

În probațiune, reclamanta a depus la dosar, în fotocopii, un set de înscrisuri.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată.

Pârâților li s-a comunicat în mod legal formularul de cerere, înscrisurile anexate acestuia și formularul de răspuns, însă aceștia nu au comunicat răspunsul său și nici nu a formulat apărări.

În temeiul art. 258, raportat la art. 255 C. proc. civ., instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâților.

Analizând cererea de chemare în judecată, înscrisurile depuse la dosar și normele legale invocate în susținere, instanța reține următoarele:

Potrivit art.31 alin.1 și alin. 6 din Legea nr.241 din 22.06.2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare: (1) Furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se realizează numai pe bază de contract de furnizare/prestare, care poate fi individual sau colectiv (6) Factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Prin derogare de la prevederile art. 42 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, cu modificările și completările ulterioare, utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii și termenul de scadență se înscriu pe factură”..

Ținând cont de fundamentul contractual al pretențiilor formulate de reclamantă, raportat la art.102 alin.1 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, potrivit cu care contractul este supus dis­pozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, instanța va avea în vedere și dispozițiile art. 1350 C. civ. (Legea nr.287/2009 privind Codul civil)

Între societatea reclamantă, în calitate de operator, și pârâți, în calitate de utilizatori, s-a încheiat anexa la convenția de facturare individuală a consumului de apă și canalizare nr. 30/03.11.2011, înscris pe care pârâții și l-au însușit prin semnătură.

Potrivit art. 7 pct. 1 din contractul menționat, operatorul avea obligația să respecte angajamentele asumate prin contractul de furnizare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare încheiat cu asociația de proprietari. În temeiul art. 10 din aceeași convenție, utilizatorii individuali aveau obligația să achite integral și în termen contravaloarea facturilor emise de către operator privind serviciile prestate, inclusiv eventualele debite restante recunoscute de acesta, conform anexei B+D..

În speță, pârâtul nu a contestat îndeplinirea acestor obligații de către reclamantă și nici facturile care au fost emise pentru prestarea serviciilor contractate.

Cum reclamanta a furnizat apă pârâților, efectuând deci o prestație, pârâții erau obligați să efectueze plata corespunzătoare acestei prestații.

În privința achitării prestației contractate, instanța constată că, la art. 19 din contractul încheiat între părți, s-a stipulat, în acord cu art.31 alin. 6 din Legea nr.241 din 22.06.2006, că utilizatorul are obligația să achite contravaloarea facturii în termen de 15 zile de la data emiterii.

Raportat la considerentele ce preced, având în vedere și prevederile art. 1350 alin. 1 C. civ. potrivit cărora orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat, instanța urmează a obliga pârâții la plata sumei de 181 lei, cu titlu de contravaloare apă și canalizare aferentă perioadei noiembrie 2013-ianuarie 2014.

Potrivit art.31 alin. 7 din Legea nr.241 din 22.06.2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare: „ (7)Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere, după cum urmează: a)penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare; b)penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței; c)valoarea totală a penalităților nu poate depăși cuantumul debitului și se constituie venit al operatorului”..

Textul legal precizat trebuie coroborat cu art.120 pct.7 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, care prevede expres cuantumul penalităților de întârziere, respectiv 0,04% pentru fiecare zi de întârziere. În art.20 din contractul încheiat între părți au fost preluate dispozițiile art. 31 alin. 7 din Legea nr.241 din 22.06.2006.

Prin urmare, utilizatorul și-a asumat obligația că, în cazul în care nu va achita facturile emise în contul său în termen de 30 de zile de la data scadenței, va trebui să achite penalități de întârziere.

Penalitățile de întârziere se calculează aplicându-se la suma restantă procentul zilnic perceput pentru plata cu întârziere a obligațiilor către bugetul de stat. Reclamanta a atașat la dosarul cauzei înscrisuri care atestă modalitatea de calcul a penalităților din care rezultă respectarea cuantumului legal al penalităților de întârziere prevăzut de art.120 pct.7 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală.

Față de data emiterii facturilor anterior evidențiate, instanța constată îndeplinită condiția privind termenul de 30 de zile calculat de la data scadenței, prevăzută de art.31 alin.7 din Legea nr.241 din 22.06.2006.

Raportat la considerentele de fapt și de drept anterior expuse, instanța urmează a obliga pârâta la plata penalităților în cuantum de 0,04% aferente debitului neachitat de la data scadenței până la data achitării efective a debitului.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, pe parcursul judecății atașând la dosarul cauzei, în probațiunea acestui capăt de cerere, chitanța care atestă plata taxei de timbru și timbrul judiciar (fila 6)

Din înscrisurile anterior menționate, rezultă suma totală de 50 lei pe care reclamanta a cheltuit-o în susținerea prezentului litigiu.

Având în vedere dispozițiile art. 453 alin.1 C. proc. civ., potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, față de soluția la care a ajuns cu privire la cererea introductivă, în temeiul art. 1031 alin. (1) și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., instanța îi va obliga pe pârâți la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă, în cuantum de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de către reclamanta . sediul in CONSTANTA, CALARASI, nr. 22-24, J. C., în contradictoriu cu pârâții I. O. M. și I. I.-G., ambii cu domiciliul in NAVODARI, . SUD, ., ..

Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 181 lei, cu titlu de contravaloare apă și canalizare aferentă perioadei noiembrie 2013-ianuarie 2014 și a penalităților în cuantum de 0,04% aferente debitului neachitat de la data scadenței până la data achitării efective a debitului.

Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria C..

Executorie.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.09.2014.

P. GREFIER

M. TIMOAȘCĂ F. S.

Red jud. MT

Tehnored gref SF

Data redactării: 24.10.2014/5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9863/2014. Judecătoria CONSTANŢA