Cerere necontencioasă. Sentința nr. 3392/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3392/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 16192/212/2011*
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr_
SENTINȚA CIVILĂ NR 3392
ȘEDINȚA PUBLICA DIN DATA DE 26.03.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. B.
GREFIER: M. B.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere necontencioasă – uzucapiune, accesiune, acțiune formulată de reclamantele F. M., cu domiciliul în O., ., jud C. și O., ., jud C. și S. L., cu domiciliul în Constanta, ., ., . și O., ., jud C. în contradictoriu cu pârâții O. O. PRIN PRIMAR, cu sediul în O., ., jud C. și C. L. O., cu sediul în O., ., jud C., intervenientul în interes propriu S. D., cu domiciliul în O., ., jud C. și intervenientul S. M., cu domiciliul în O., ., jud C..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 05.03.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, instanța, pentru a se depune concluzii scrise și apoi având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 12.03.2014, 19.03.2014 și 26.03.2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.06.2011, sub nr._, reclamantele F. M. și S. L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtii C. L. O. și ORAȘUL O. PRIN PRIMAR să se constate că reclamantele au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în orașul O., ., compus din teren în suprafață de 222 mp și construcții, prin uzucapiune, respectiv accesiune.
În motivare, reclamantele au arătat că sunt surori, moștenitoare ale defuncților S. M. și S. E., părinții acestora. Din anul 1966, aceștia din urmă ocupat un teren în suprafață totală de 400 mp, în orașul O. și au edificat, fără autorizație de construcție, o locuință din chirpici cu 4 camere și dependințe, plus anexe gospodărești.
Pe timpul vieții, părinții s-au înțeles să împartă imobilul, formând două unități locative, dintre care într-una urma să locuiască fiul acestora și fratele reclamantelor, S. D., iar în cea de-a doua urmau să locuiască părinții și ulterior reclamantele. Între S. M. și S. E., pe de o parte, și S. D., pe de altă parte, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 2948/11.08.1994, pentru partea de imobil în care locuiau aceștia.
Imobilul, respectiv corpul de casă rămas și terenul aferent, a fost stăpânit în mod public, sub nume de proprietar de părinți, până la decesul acestora, ulterior fiind stăpânit de reclamante, care au făcut și îmbunătățiri. De asemenea, acestea au achitat taxele și impozitele pentru partea de imobil respectivă. Reclamantele au mai arătat că înțeleg să invoce joncțiunea posesiei lor cu cea a autorilor lor.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 1846, 1847, 1890 C.civ și dispozițiile art. 492 C.civ.
In sustinerea actiunii au fost depuse la dosar, in copie, înscrisuri.
Pârâții, deși legal citați, nu au depus întâmpinare.
La data de 21.06.2014, S. D. și S. M. au formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care au solicitat respingerea acțiunii introductive. În motivare, intervenienții au arătat că posesia exercitată de către reclamante nu este nici actuală, nici continuă, F. M. părăsind imobilul încă din anii 1977 - 1978, ca de altfel și cealaltă reclamantă, nici una nemailocuind în imobil ulterior decesului părinților. Intervenienții au precizat că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiar cu aceștia, le-a fost înstrăinată suprafața de 178,34 mp indiviză, din totalul suprafeței de 400 mp, întreg imobilul, fiind stăpânit, așadar, în indiviziune cu reclamantele, posesia reclamantelor și a intervenienților fiind una echivoca.
La ultimul termen de judecată, intervenienții au invocat excepția lipsei calității procesual active și excepția lipsei calității procesual pasive, excepții care au fost unite de către instanță cu fondul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, asupra excepțiilor invocate și asupra fondului, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual active, intervenienții au susținut că toți moștenitorii ar trebui să aibă calitate procesual activă. Cu o motivare similară a fost susținută și excepția lipsei calității procesual pasive, respectiv aceea că, datorită stării de indiviziune, reclamantele al fi trebuit să-i cheme pe intervenienți în judecată, în calitate de pârâți. Instanța nu poate reține susținerile intervenienților. Astfel, în cauză nu există un titlu de proprietate asupra imobilului, care să fi dat naștere unei stări de indiviziune. Pentru a fi vorba de indiviziune, coindivizarii trebuie să fie coproprietari, în caz contrar putând fi vorba cel mult de o coposesie, care însă nu poate da naștere unei stări de indiviziune, atâta timp cât nu părțile nu au dobândit și proprietatea bunului posedat. În consecință, instanța va respinge ca neîntemeiate excepțiile invocate de către intervenienți.
Pe fondul cauzei, instanța reține că reclamantele sunt surori, moștenitoare ale defuncților S. M. și S. E., părinții acestora. Din anul 1966, aceștia din urmă ocupat un teren în suprafață totală de 400 mp, în orașul O. și au edificat, fără autorizație de construcție, o locuință din chirpici cu 4 camere și dependințe, plus anexe gospodărești.
Între S. M. și S. E., pe de o parte, și S. D., pe de altă parte, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 2948/11.08.1994, pentru partea de imobil în care locuiau aceștia.
Art. 1847 C.civ stabilește care sunt condițiile pentru a putea duce la dobândirea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii: continua, neîntrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar. Practica judiciara, pe lângă condițiile menționate a adăugat si condiția posesiei neechivoce.
Posesia constituie o stare de fapt de natura a produce unele drepturi pentru posesor si exista atunci când sunt intrunite doua elemente: corpus, elementul material al posesiei, care in speta de fata se susține a fi imobilul teren în suprafață de 363 mp si animus, elementul psihologic, care consta in vointa posesorului de a stapâni bunul pentru el sub nume de proprietar.
Martora V. C. a declarat că reclamantele nu au mai locuit în imobilul situat în orașul O., . din anul 1975, iar după ce s-au mutat, au venit pentru a-i ajuta pe părinți și ulterior pentru a face curat și a organiza pomeni. Aceeași martoră a precizat că S. D. s-a ocupat de întreținerea imobilului, respectiv și a părții pentru care reclamantele solicită constatarea uzucapiunii, achitând inclusiv taxele și impozitele aferente. În ceea ce privește declarația martorei potrivit căreia părinții le-ar fi lăsat reclamantelor partea respectivă de imobil, instanța o va înlătura, având în vedere că nu se coroborează cu declarațiile celorlalți martori audiați în cauză. În plus, martora nu a putut oferi detalii cu privire la o asemenea înțelegere la care ar fi asistat. Martorul Varin N. a precizat că doar de la reclamante știe că le-ar fi fost lăsată lor partea respectivă de imobil, arătând că în perioada 1981-2011, reclamantele au venit cam de 5-6 ori pe an, la parastase sau în vizită. Astfel cum reiese din declarația acestuia martor, precum și a lui S. G. și A. G., în partea respectivă de imobil locuiește S. G., fiul lui S. D.. La dosar a fost depusă și declarația autentificată dată de S. G. prin care acesta a afirmat că locuiește în imobil cu acordul mătușilor sale. Instanța apreciază că valoarea probatorie a acesteia este a unui înscris, fără a valora declrație de martor, ori înscris autentic, în ceea ce privește conținutul declarației, având în vedere că nu conține constatări personale ale notarului în fața căruia a fost dată. În consecință, afirmația respectivă va fi înlăturată din ansamblul probator de către instanță, având în vedere că este contrazisă de ansamblul probator admnistrat în cauză.
Instanța apreciază însă că faptul că reclamantele au vizitat imobilul nu este suficient pentru a proba existența elementului animus al posesiei exclusive exercitate de către reclamante. Astfel, din declarațiile martorilor audiați în cauză reiese faptul că în prezent S. G. și S. D. se ocupă de întreținerea imobilului, achitând inclusiv taxele și impozitele. De asemenea, potrivit istoricului de rol depus la dosar de către Primăria orașului O., sunt înregistrați drept plătitori de impozite S. D., F. M., S. L.. Astfel cum reiese din declarațiile martorilor, reclamantele nu sunt cunoscute în zonă drept proprietare exclusive asupra părții de imobil în discuție.
Instanța constată că în cauză nu s-a făcut dovada unei posesii exclusive în persoana reclamantelor. Astfel, este adevărat că reclamantele se comportă drept proprietare ale imobilului, dar și intervenienții din cauză și fiul acestora s-au manifestat ca și proprietari, asupra întregului imobil, căruia de altfel i-au adus și îmbunătățiri, aspect recunoscut de către reclamante. Calitatea de moștenitoare ale reclamantelor nu este în măsură să le confere acestora vreun drept exclusiv asupra părții respective din imobil, atâta vreme cât părinții acestora nu a fost titularii unui drept de proprietate asupra imobilului și nu au înțeles să transmită proprietatea, respectiv posesia, asupra unei părți din imobil către cele două reclamante exclusiv, astfel cum au procedat în cazul intervenientului S. D.. Prin urmare, pe toată durata de exercitare a posesiei asupra imobilului situat în orașul O., ., compus din teren în suprafață de 222 mp și construcții, aceasta a fost afectată de viciul echivocității.
Din ansamblul probator administrat în cauză, instanța apreciază nu s-a făcut dovada, în persoana reclamantelor exclusiv a unei posesii utile și neechivoce, sub aspectul elementului animus, dar și corpus.
Având în vedere că considerentele expuse mai sus, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată acțiunea principală și a admite, în consecință, cererea de intervenție în interes propriu formulată în cauză.
Având în vedere că reclamantele sunt părțile care au căzut în pretenții, în baza art. 274 C.pr.civ., acestea urmează a fi obligate la plata cheltuielilor de judecată către intervenenții în interes propriu, în cuantum de 3926,5 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat. În ceea ce privește cererea pârâților de obligare a reclamantelor la plata cheltuielilor de juedcată, aceasta urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, instanța apreciind că aceștia nu au făcut dovada efectuării unor asemenea cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual active.
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual pasive.
Respinge acțiunea formulată de reclamantele F. M., cu domiciliul în O., ., jud C. și O., ., jud C. și S. L., cu domiciliul în Constanta, ., ., . și O., ., jud C. în contradictoriu cu pârâții O. O. PRIN PRIMAR, cu sediul în O., ., jud C. și C. L. O., cu sediul în O., ., jud C. și intervenienții în interes propriu S. D., cu domiciliul în O., ., jud C. și S. M., cu domiciliul în O., ., jud C., ca neîntemeiată.
Admite cererea de intervenție în nume propriu formulată de S. D. și S. M..
Obligă pe reclamante la plata către intervenienții în interes propriu la plata sumei de 3926,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de pârâții O. O. PRIN PRIMAR și C. L. O. de obligare a reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.03.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. B. M. B.
Red / dact jud CB:30.06.2014
8 exemplare
| ← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 7739/2014.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5297/2014. Judecătoria... → |
|---|
