Cerere necontencioasă. Sentința nr. 6960/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6960/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 24137/212/2012**
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ nr. 6960
Ședința publică din data de 18.06.2014
Instanța constituită din:
Președinte: B. Meral
Grefier: S. M. E.
Pe rol, se află soluționarea cauzei civile cauzei având ca obiect cerere necontencioasă contestație la procesul verbal de distribuire a prețului, formulată de contestator B. G. SOCIETE GENERALE SA PRIN SUCURSALA CONSTANTA, în contradictoriu cu intimat B. E. JUDECATORESC B. S..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.06.2014, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință întocmite la acel termen, care face parte integrantă din prezenta încheiere, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 18.06.2014, când:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 24.09.2012 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, contestatoarea B. G. SOCIETE GENERALE SA PRIN SUCURSALA CONSTANTA a formulat contestatie la executare în contradictoriu cu intimatul B. E. JUDECĂTORESC B. S., solicitând anularea procesului- verbal de distribuire a sumelor rezultate din executarea silită, iar în subsidiar reducerea cuantumului sumelor distribuite cu titlu de onorariu executor judecătoresc.
Cauza a fost soluționată prin sentința civilă nr 7972/2013 prin care Judecătoria C. a respins contestația la executare ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitatea procesual pasivă.
Prin decizia civilă nr 174/2014 Tribunalul C. a admis recursul formulat de recurenta- contestatoare B. G. SOCIETE GENERALE SA PRIN SUCURSALA CONSTANTA, a casat sentința civilă nr 7972/2013 și a trimis cauza spre judecare primei instanțe.
În considerentele deciziei civile, Tribunalul a reținut că prima instanță în mod nelegal a respins contestația la executare ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă, în condițiile în care această excepție nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților.
Totodată, s-a arătat că prima instanță urmează a analiza dacă executorul judecătoresc are sau nu calitate procesual pasivă, în condițiile în care procesul- verbal de cheltuieli de executare contestat cât și solicitarea de reducere a onorariului executorului judecătoresc îl privesc în mod direct.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesual pasive a B. B. S., instanța reține că potrivit art.2 alin.1 din Legea nr.188/2000, „executorii judecătorești sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public”.
Conform art.399 alin.1 C.proc.civ., „împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare”.
Cu titlu prealabil, instanța reține că în prezenta cauză, contestatoarea a beneficiat de asistență juridica de specialitate și a formulat contestația la executare în contradictoriu cu intimatul B. B. S., fără a se solicita si introducerea în cauză a intimaților T. C. și T. M. aspect pe care l-a învederat instanței și la termenul de judecată din data de 11.06.2014.
Astfel, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana persoana chemată în judecată ( pârât ) și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății. Instanța este obligată să verifice calitatea procesuală, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății.
În cadrul contestației la executare biroul executorului judecătoresc nu are calitate procesual pasivă în condițiile în care executorii judecătorești sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public, și nu sunt parte în cadrul raportului juridic stabilit între creditor și debitor.
În faza executării silite, părțile sunt același cu cele cuprinse în titlul executoriu, iar executorul judecătoresc este autoritatea competentă să aducă la îndeplinire prin executare silită măsurile înscrise în titlul executoriu, aspecte ce se evidențiază din analiza textelor de lege anterior enunțate.
De asemenea, disp. art. 60 alin. 1 și 61 din Legea nr. 188/2000 prevăd că actele executorilor judecătoresti sunt supuse, în conditiile legii, controlului instanțelor judecătorești competente, cei interesați sau vătămați prin actele de executare putând formula contestație la executare, în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
În acest context legal, având în vedere ca rolul executorului judecatoresc este acela de a îndeplini un serviciu de interes public, acesta nu poate fi parte într-o actiune promovată în fata instantei judecatoresti cu privire la actele de executare îndeplinite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, calitate procesuală activă și pasivă în cadrul unei contestații la executare de genul celei promovate în prezenta cauză având numai părțile interesate sau vătămate prin actul de executare întocmit în cadrul unui dosar de executare.
O eventuala anulare a executării silite sau a anumitor acte de executare silita ar duce implicit la exonerarea totală sau partială a debitorului de plata cheltuielilor de executare, cu consecinta suportării lor de catre creditor, iar nu de alte persoane participante la acest proces, cum ar fi executorul judecatoresc investit cu cererea de valorificare a drepturilor creditorului.
Calitatea procesuală pasivă a executorului judecătoresc în cadrul contestației la executare nu poate fi determinată nici prin prisma cerinței de opozabilitate a hotarârii judecatorești pronunțate cu privire la actul de executare efectuat de către acesta, din moment ce actele executorului judecătoresc sunt supuse controlului instanțelor de judecată, iar acesta este obligat să respecte o hotarâre judecătorească irevocabilă ce statuează asupra legalității actelor sale.
În consecință, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. B. S. și ca urmare, va respinge contestația formulată în contradictoriu cu intimatul B. B. S., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a BIROULUI E. JUDECĂTORESC B. S..
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea B. G. SOCIETE GENERALE SA PRIN SUCURSALA C. cu sediul în CONSTANTA, ., având CUI – R_/1992, în contradictoriu cu intimatul B. E. JUDECĂTORESC B. S. cu sediul în CONSTANTA, ., . fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. Meral S. M. E.
Red jud. .2014 2 exemplare 2 comunicari, azi, ./2014
Tehnored gref S.M.E. 28.07.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 16/2014.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8855/2014. Judecătoria... → |
|---|








