Cereri. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-10-2014 în dosarul nr. 2191/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Ședința publică din data de 24.10.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: G. M.
GREFIER: C. B.
Pe rol, soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de către reclamanta G. Doinița, domiciliată în ., ., jud. C., în contradictoriu cu pârâta E. D., domiciliată în municipiul C., ., ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, având în vedere mențiunile din referatul Compartimentului Arhivă al Judecătoriei C., rămâne în pronunțare asupra sesizării de perimare a cauzei.
JUDECĂTORIA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 28.01.2013, sub număr dosar_, reclamanta G. Doinița a chemat-o în judecată pe pârâta E. D..
Prin încheierea de ședință din data de 30.04.2013, instanța a suspendat judecata, în baza art. 1551 alin. 1 din Codul de procedură civilă, constatând că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile procesuale impuse anterior.
Potrivit art. 252 alin. 1 din același cod „perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate”.
Conform dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă - „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”, iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
De la data suspendării judecății, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina reclamanților, nefiind îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii și nefăcându-se dovada că în cauză ar fi intervenit vreuna din situațiile prevăzute de art. 250 Cod procedură civilă care să conducă la suspendarea termenului de perimare, după ce acesta a început să curgă, respectiv după data de 30.04.2013.
Așa fiind, în conformitate cu prevederile art. 252 rap. la art. 248 Cod procedură civilă, instanța apreciază că sesizarea de perimare este întemeiată și urmează a o admite.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta G. Doinița, domiciliată în ., ., jud. C., în contradictoriu cu pârâta E. D., domiciliată în municipiul C., ., ., ..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.10.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
G. MustațăCristina B.
Red. jud. G.M./24.10.2014;
Tehnored. grf. C.B /27.10.2014/ 4 ex.
Comunicat 2 ex./ .
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3297/2014.... → |
|---|








