Contestaţie la executare. Sentința nr. 324/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 324/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 15993/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

Sentința Civilă nr.324

Ședința publică din 15.01.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. I. B.

Grefier S. I. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator Z. V., contestator P. R. M. în contradictoriu cu intimat . SA, având ca obiect contestație la executare

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publica din data de 08.01.2014 si au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 15.01.2014 când a pronunțat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 17 06 2013 sub nr. indicat în antet contestatorii Z. V. și P. R. M. au formulat în contradictoriu cu intimatul . SA contestație la executare împotriva executării silite pornite în dosarul nr. 263/2013 al SCPEJ D., C. & Asociații solicitând anulare executării silite, iar în subsidiar anularea somației emise în data de 31 05 2013.

prin somația nr. P178196/24 12 2012 emisă de intimat.

În susținerea cererii contestatorul a depus înscrisuri.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca nefondată.

În cursul procedurii actele de executare silită contestate au fost revocate de intimat solicitând executorului judecătoresc să înceteze executarea silită.

Analizând cauza pe baza materialului probatoriu administrat, instanța constată că cererea contestatorului a rămas fără obiect, având în vedere faptul că intimatul a înțeles să solicite executorului judecătoresc să înceteze urmărirea silită demarată în contradictoriu cu debitorul Z. V..

Ne mai existând chestiuni care să fie supuse analizei jurisdicționale, instanța constată că cererea a rămas fără obiect și se respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare privind pe contestator Z. V. cu domiciliul în C., ., ., ., . și P. R. M. cu domiciliul în București, ., sector 1în contradictoriu cu intimat M. L. IFN cu sediul în București, .. 90 -92, ., ca fiind rămasă ca fără obiect.

Cu apel în termen de 10 de la comunicare ce se va putea depune la Judecătoria C..

Pronunțată azi 15 01 2014 prin punerea soluției la dispoziție prin mijlocirea grefei instanței.

PREȘEDINTE GREFIER

B. A. I. M. S. I.

Red.Jud.AIB/……….2014

Tehnored.S./17.01.2014

5ex.3com/…………..2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 324/2014. Judecătoria CONSTANŢA