Contestaţie la executare. Sentința nr. 9269/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9269/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 8944/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr_
SENTINȚA CIVILĂ NR 9269
ȘEDINȚA PUBLICA DIN DATA DE 17.09.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Meral B.
GREFIER: M. B.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, acțiune formulată de contestatorul D. A., cu domiciliul în Constanta, ., . 1, J. C. în contradictoriu cu intimata D. G. -ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . 18.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 10.09.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17.09.2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 25.03.2014 sub nr._, contestatorul D. A. a formulat în contradictoriu cu intimatul D.G.F.P. G. -ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. contestație la executare împotriva procesului- verbal de sechestru nr._/21.05.2013 și nr._/21.05.2013 emise de intimat în dosarul de executare nr._.
În motivare s-a arătat că reclamantul deține în coproprietate în localitatea C. două imobile situate în . și ., pentru care a declarat în mod legal autorităților venitul obținut din închiriere. Pe baza veniturilor declarate, autoritățile fiscale au calculat impozit pe venit, comunicând toate deciziile de impunere la o adresă ce nu îi aparține contestatorului. Prin urmare, în anul 2012 acesta a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea executării silite însăși ca fiind nelegală. Cererea a fost admisă prin sentința civila nr_/16.10.2012 a Judecătoriei C., rămasă definitivă prin respingerea recursului. Executarea ce a fost anulată făcea obiectul dosarului de executare silită nr_/12.06.2009.
În data de 10.03.2014 contestatorul a solicitat OCPI C. extrase de informare pentru imobil, ocazie cu care a constatat că intimata a emis în anul 2013, după rămânerea definitivă a hotărârii privind anularea executării, alte două procese- verbale de sechestru.
Prin urmare, contestatorul a învederat instanței că actele de executare au fost efectuate în cadrul unei executări silite anulate. În plus, acesta a invocat nelegalitatea comunicării actelor administrativ fiscale, prin încălcarea dispozițiilor art 44 Cod proc fiscala.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 172- 173, 44, 148 din OG nr. 92/2003.
În probațiune, s- a depus sentința civilă nr16089/2012 a Judecătoriei C., proces- verbal sechestru, extras carte funciară.
Acțiunea a fost legal timbrată.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat inițial respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare. Ulterior, intimata a învederat instanței că urmare a reanalizării măsurilor de indisponibilizare, s-a emis decizie de încetare a măsurilor de executare, motiv pentru care contestația la executare a rămas fără obieect.
În probațiune, s-au depus înscrisuri: decizia de încetare a măsurilor de executare silită.
Analizând materialul probator al cauzei, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr_/16.10.2012 pronunțată de Judecătoria C., și rămasă definitivă ca urmare a respingerii recursului, a fost admisă contestația la executare formulată de D. A. și a fost anulată executarea silită efectuată de ANAF C. în dosarul de executare silită nr_/2009.
Potrivit extrasului de carte funciară, în temeiul actului administrativ emis la 21.05.2013 de ANAF C., s-a notat în foaia de sarcini a imobilului situat în C., . nr 98, procesul- verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr_/21.05.2013 și procesul- verbal de sechestru nr_/21.05.2013.
În urma formulării prezentei contestații la executare, intimata a emis decizia de încetare a măsurilor de executare silită nr_/26.05.2014, ca urmare a anulării executării silite în dosarul nr_/2009 conform sentinței civile nr_/2012.
Procedura fiscala stabilește ca orice persoana interesata, care demonstreaza ca are un interes poate face contestatie îndreptata împotriva, masurilor de executare silita, oricarei modalitati a executarii silite, a fiecarui act de executare silita efectuat de organele de executare competente, refuzul organului de executare silita de a îndeplini un act de executare în conditiile legi, dar si împotriva titlurilor executorii în condițiile dispozițiilor art. 172 al.3 din OG 92/2003, respectiv în cazul în care acest titlul nu este o hotarâre data de o instanta judecatoreasca sau de alt organ jurisdictional si daca pentru contestarea lui nu exista o procedura care sa prevada posibilitatea ca o instanta competenta sa se pronunte asupra acestuia.
În interpretarea dispozițiilor art. 172 alin. 3 din O.G. 92/2003, prin sintagma „altă procedură” trebuie să se înțeleagă orice posibilitate legală aflată la îndemâna contestatorului în vederea anulării titlului executoriu.
În drept, instanța reține că în conformitate cu dispozițiile art 148 Cod procedura fiscala:
(4)Executarea silită încetează dacă:
a)s-au stins integral obligațiile fiscale prevăzute în titlul executoriu, inclusiv obligațiile de plată accesorii, cheltuielile de executare și orice alte sume stabilite în sarcina debitorului, potrivit legii;
b)a fost desființat titlul executoriu;
c)în alte cazuri prevăzute de lege.
(5)Măsurile de executare silită aplicate în condițiile prezentului cod se ridică prin decizie întocmită în cel mult două zile de la data la care a încetat executarea silită, de către organul de executare. Nerespectarea termenului atrage răspunderea potrivit art. 227 alin. (2).
(51)În măsura în care creanțele fiscale înscrise în titluri executorii se sting prin plată, prin poprire sau prin alte modalități prevăzute de prezentul cod, sechestrele aplicate pe acele titluri asupra bunurilor, cu valoare mai mică sau egală cu suma creanțelor fiscale astfel stinse, se ridică, prin decizie întocmită de organul de executare, în cel mult două zile de la data stingerii.
Având în vedere că intimatul a emis Decizia de încetare a măsurilor de executare silită nr_/26.05.2014, ca urmare a anulării executării silite în dosarul nr_/2009 conform sentinței civile nr_/2012, instanța va anula procesul- verbal de sechestru nr_/21.05.2013 și nr_/21.05.2013 emise de intimat în dosarul de executare nr_.
Instanța apreciază ca nefondate susținerile intimatei cu privire la rămânerea fără obiect a prezentei cereri.
Astfel, în speță devin incidente dispozițiile art 148 C proc fiscala, impunându- desființarea actelor de executare emise în mod nelegal de intimată în data de 21.05.2013, în condițiile în care prin hotărâre judecătorească definitivă executarea silită din dosarul nr_/2009 fusese anulată.
Pe de altă parte, instanța va respinge cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru ca neîntemeiată, față de dispozițiile art. 45 lit f din OUG nr 80/2013, conform cărora sumele achitate cu titlu de taxă de timbru se restituie la cererea petiționarului când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă. Așadar, contestatorul este îndreptățit ca la rămânerea definitivă a hotărârii să solicite restituirea taxei de timbru achitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatorul D. A., cu domiciliul în Constanta, ., . 1, J. C. în contradictoriu cu intimatul D. G. -ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . 18.
Anulează procesul- verbal de sechestru nr_/21.05.2013 și nr_/21.05.2013 emise de intimat în dosarul de executare nr_.
Respinge cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru ca neîntemeiată.
Cu drept de apel ce se depune la Judecătoria C. în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.09.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
Meral B. M. B.
Red/dact jud MB:/30.09.2014
Tehnore gref MB: 23.09.2014
4 ex
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 8215/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 06/2014.... → |
|---|








