Pretenţii. Sentința nr. 7826/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7826/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 21-07-2014 în dosarul nr. 19320/212/2012*
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
., C.; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar civil nr. _
Sentința Civilă nr. 7826
ȘEDINȚA DIN DATA DE 21.07.2014
PREȘEDINTE :R. E. D.
GREFIER:T. E.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . PRIN SUCURSALA E. CONSTANTA cu sediul în C., Bulevardul A. V. nr. 123, județ C. și pe pârât . cu sediul în C., . – 84, județ C., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 14.07.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, în conf. cu dispozițiile art. 396 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea pentru data de 21.07.2014, dată la care a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta . PRIN SUCURSALA E. CONSTANTA în contradictoriu cu pârâta . a solicitat obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 8555,91 lei, reprezentând prejudiciu produs ca urmare a livrării de energie termică în perioada 2007- 2008 la un preț mai mic decât prețul de producție.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta un contract comercial în baza căruia a furnizat acesteia energiei termică contra cost. Contractul a avut la bază un contract cadru aprobat de către ANRE, prețul de vânzare a energiei termice stipulat în contract era prețul stabilit de către ANRE, iar acest preț era sub prețul de producere a energiei termice. Reclamanta a mai arătat că, constatându-se că a vândut energie termică către alți consumatori în afara populației la un preț stabilit prin decizie de către ANRE mai mic decât cel de producție, prin pct. 1 al Deciziei nr. 2/31.07.2009 a Curții de Conturi și pct. 12 al Deciziei nr. 16/2012 a Curții de Conturi s-a stabilit în sarcina sa obligația de a recupera de la alți consumatori decât populația diferența de preț dintre prețul de producție și prețul stabilit prin decizia ANRE. De asemenea, reclamanta a susținut că pârâta a primit energie termică la un preț sub prețul de producție, producându-i un prejudiciu constând în diferența de preț dintre prețul stabilit pentru populație și prețul de producție.
În drept, au fost invocate disp. art. 1345, art. 1349 Cod civ.
În probațiune, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză contabilă.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, excepția inadmisibilității acțiunii raportat la disp.art.720 indice 1 Cod.proc.civ, excepția prescripției dreptului material la acțiune.
În probațiune, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri.
Prin Încheierea din data de 28.01.2013, instanța a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, excepția inadmisibilității acțiunii raportat la disp.art.720 indice 1 Cod.proc.civ iar în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune aceasta a fost unită cu fondul cauzei.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză contabilă.
Prin Sentinta civilă nr._/16.09.2013 instanța a admis excepția prescripției dreptului material a acțiune și a respins acțiunea formulată de reclamantă ca fiind prescrisă.
Prin Decizia Civilă nr.446/29.05.2014 pronunțată de Tribunalul C. a fost admis recursul declarat de reclamanta . PRIN SUCURSALA E. CONSTANTA, s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 23.06.2014 sub nr._
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta, în calitate de vânzătoare, și pârâta, în calitate de cumpărătoare, au încheiat contractul de vânzare-cumpărare a energiei termice din sisteme de alimentare centralizată nr.68/19.06.2000(f 7-19).
Obiectul acestui contract l-a constituit vânzarea de către reclamantă și achiziția de către pârâtă a energiei termice din sistemul de alimentare centralizată cu energie termică din localitatea C. și reglementarea raporturilor dintre părți privind vânzarea-cumpărarea energiei termice, facturarea, plata și condițiile de livrare ale acesteia.
În ceea ce privește tariful pentru energia termică, modalitățile și condițiile de plată, în contract s-a prevăzut că tarifele de decontare a energiei termice, a agenților termici nereturnați și a energiei termice conținută în aceștia sunt cele în vigoare la data livrării, aprobate prin reglementările legale (art. 9).
Vânzătoarea reclamantă va emite o factură în prima zi lucrătoare a lunii de facturare, reprezentând contravaloarea a jumătate din consumul de energie contractat conform anexei nr. 5 (art. 10).
La finele perioadei de facturare se va face procesul-verbal de consum. Cantitățile de energie termică contorizate se determină în baza citirilor făcute independent de furnizor și redistribuitor, corelate de comun acord la momentul încheierii procesului-verbal de consum (art. 11 al. 1). La această cantitate se adaugă, unde este cazul, cea calculată paușal (… art. 11 al. 2). Pentru încheierea procesului-verbal de consum, redistribuitorul va desemna o persoană autorizată să-i confere o formă definitivă (art. 11 al. 3). Vânzătorul (reclamantul) emite factura de regularizare în termen de 5 zile lucrătoare de la finele perioadei de facturare (art. 11 al. 4). Cumpărătorul (pârâtul) este obligat să achite contravaloarea facturilor reprezentând energia termică furnizată, în termen de 15 zile calendaristice de la data emiterii facturii (art. 12 al. 1).
Cumpărătorul (pârâta în cauză) are obligația să achite integral și la termen facturile emise de vânzător, eventualele corecții sau regularizări ale acestora urmând să fie efectuate la următoarea facturare (art. 16 lit. a).
Potrivit art. 20 din contractul părților, neachitarea contravalorii facturii de către cumpărător în termen de 30 zile de la data limită de plată, conform art. 12, atrage după sine perceperea de penalități (lit. a), reducerea cantității de energie termică livrată (lit. b), rezilierea contractului și suspendarea racordului (lit. c).
Potrivit art. 21 al. 2 din contractul părților, reclamațiile ulterioare datei facturării, dar nu mai târziu de 15 zile de la aceasta, se conciliază în termen de 10 zile lucrătoare de la data formulării pretențiilor de către una dintre părți.
Ulterior au fost încheiate Acte Adiționale prin care a fost prelungită valabilitatea contractului de furnizare a energiei( f20-30).
În baza acestui contract, reclamanta a vândut către pârâtă energie termică și a emis facturi fiscale în perioada 2007- 2008.( f30-38) În facturile fiscale sunt indicate deciziile ANRE avute în vedere pentru stabilirea prețului energiei termice.
Ulterior, Curtea de Conturi a emis Decizia nr. 2/31.07.2009.(f 40-43)
Conform pct. 1 al Deciziei nr. 2/31.07.2009, Curtea de Conturi a constatat nerespectarea de către reclamant a condițiilor privind vânzarea de energie termică asociate Licenței nr. 559/12.03.2003 acordate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). S-a reținut că, în perioada iulie – decembrie 2008, reclamanta a livrat către alți consumatori decât populația cantitatea de 4940 Gcal în baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate la prețuri sub costul mediu de producție înregistrate în aceeași perioadă. Curtea de Conturi a apreciat că livrarea de energie termică destinată altor consumatori decât populația nu s-a efectuat pe principii de eficiență economică, contrar condițiilor de la pct. 30 asociate Licenței nr. 559/12.03.2003 pentru producerea de energie termică.
Prin urmare, Curtea de Conturi a decis, în sarcina conducerii societății reclamante, vânzarea energiei termice destinată altor consumatori decât populația pe baza principiilor de eficiență economică, precum și stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia.
Potrivit procesului-verbal de constatare din 19.06.2009, aflat la filele 43-48, în perioada iulie – decembrie 2008, reclamanta a livrat energie termică și în mun. C. la prețul stabilit de ANRE pentru consumul populației, deși din cantitatea totală de_ Gcal livrată de RADET C. numai cantitatea de_,83 Gcal a fost destinată exclusiv consumului populației. Curtea de Conturi a apreciat că urmarea acestei abateri constă în nerealizarea de venituri din vânzarea energiei termice prin nerespectarea principiilor de eficiență economică prevăzute de pct. 30 din Licența 559/12.03.2003. În același proces-verbal de constatare din 19.06.2009, Curtea de Conturi a constatat cine este persoana cu atribuții în stabilirea prețului de livrare a energiei termice, această persoană având ca atribuție asigurarea politicii de tarifare pentru energia livrată în scopul eficientizării societății și aducând la îndeplinire atribuțiile și sarcinile stabilite prin regulamentul de organizare și funcționare al conducerii societății reclamante. În opinia Curții de Conturi, lămuririle date de această persoană nu au adus elemente noi care să modifice abaterea săvârșită de reclamant.
În data de 06.07.2012, Curtea de Conturi a emis o nouă decizie (Decizia nr. 16/06.07.2012), aflată la filele 50-55 conform căreia pentru energia termică livrată în perioada 2007-2008 către RADET București și RADET C., destinată altor consumatori decât populația, nu au fost determinate diferențe între prețul de facturare și costul de producție înregistrat în acea perioadă, nu s-a procedat la stabilirea întinderii prejudiciului produs ca urmare a livrării energiei termice la prețuri situate sub costul de producție înregistrat, nu au fost înregistrate în contabilitate astfel de diferențe, nu au fost recuperate sume și nici nu au fost corectate rezultatele financiare înregistrate.
Prin urmare, în sarcina reclamantei s-a prevăzut obligația de stabili întinderea prejudiciului produs ca urmare a livrării de energie termică în perioada 2007-2008, destinată altor consumatori decât populația, la prețuri situate sub costul de producție înregistrat, și obligația de a dispune măsuri pentru recuperarea prejudiciului.
Având în vedere că pârâta nu este un consumator din categoria populație, instanța reține că reclamanta nu trebuia să îi livreze energie termică la prețul pentru populație stabilit de ANRE, ci la un preț negociat ce nu putea fi mai mic decât prețul de producție, întrucât pentru respectarea principiului eficienței din Licența nr. 559/12.03.2003 prețul de livrare nu putea fi mai mic decât prețul de producție.
După emiterea celor două decizii ale Curții de Conturi, reclamanta a calculat diferența de preț rezultată ca urmare a livrării de energie termică către pârât în perioada 01 ianuarie 2007 – 30 aprilie 2008 la un preț mai mic decât prețul de producție, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 8555,91 lei, în temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză.
Prin îmbogățire fără justă cauză se înțelege faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.
Practica judecătorească și literatura de specialitate au precizat condițiile în care poate fi intentată acțiunea în restituire, arătând că acestea pot fi materiale i juridice:
Condițiile materiale ale intentării acțiunii în restituire sunt:
-mărirea unui patrimoniu, prin dobândirea unei valori apreciabile în bani
-micșorarea unui patrimoniu ca o consecință a măririi altuia
-existența unei legături între sporirea unui patrimoniu și diminuarea celuilalt.
Condițiile juridice ale intentării acțiunii în restituire sunt:
-absența unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia; să nu existe un temei pentru aceasta
-absența oricărui alt mijloc pentru recuperarea, de către cel care și-a micșorat patrimoniul, a pierderii suferite.
Instanța constată că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză. Instanța nu poate reține susținerea reclamantei potrivit căreia pârâta și-ar fi mărit patrimoniul cu suma de 8555,91 lei (diferența de preț rezultată ca urmare a livrării de energie termică către pârâtă în perioada 2007 –2008 la un preț mai mic decât prețul de producție), iar reclamanta și-ar fi micșorat patrimoniul în temeiul contractului de vânzare-cumpărare a energiei termice din sisteme de alimentare centralizată nr. 68/19.06.2000.
Instanța reține că prejudiciul pe care pretinde reclamanta că l-a suferit reprezintă de fapt prețul energiei termice furnizate de către acesta conform obligațiilor contractuale. Este vorba de o diferență dintre prețul de facturare și prețul de producție care ar respecta prevederile licenței. În condițiile în care obligația de a furniza energia termică și de a plăti prețul acesteia au fost prevăzute în contractul încheiat între părți, prețul urmând să fie determinat de către reclamantă conform prevederilor legale (potrivit art. 9 din contractul părților), iar prețul facturat a fost nelegal calculat de către reclamantă, fiind mai mic decât prețul de producție, instanța reține că devine incidentă răspunderea contractuală a reclamantei.
În consecință, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile juridice ale intentării acțiunii în restituire.
În acest sens, este de observat faptul că, deși reclamanta a susținut că izvorul obligațional de plată a diferenței de preț îl constituie cele două decizii ale Curții de Conturi, nu contractul părților, în fapt cele două decizii ale Curții de Conturi au avut la baza contractele încheiate de aceasta cu alți consumatori decât populația, modul de derulare a acestor contracte și nerespectarea de către reclamantă a prevederilor legale în executarea obligațiilor sale contractuale.
În speță, potrivit contractului nr. 68/19.06.2000, obligația de a determina prețul conform prevederilor legale și de a factura corespunzător energia termică consumată era în sarcina reclamantei, în timp ce pârâta avea obligația de a achita contravaloarea facturilor fiscale emise.
Pârâta și-a respectat întocmai obligația de a achita contravaloarea facturilor fiscale emise de reclamantă în perioada 2007- 2008, aspect necontestat vreun moment de către aceasta din urmă.
În schimb, reclamanta nu și-a respectat obligația legală și contractuală de a determina prețul conform prevederilor legale și de a factura corespunzător energia termică consumată. Potrivit contractului, cea care avea obligația de a cunoaște prevederile legale în domeniul furnizării de energie și stabilirii prețului de vânzare a acesteia și obligația de a respecta dispozițiile Licenței pentru producerea de energie termică era reclamanta, pârâta având doar obligația contractuală de a achita facturile fiscale emise de aceasta.
Motivul pentru care reclamanta a formulat o cerere întemeiată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză îl reprezintă acela de a evita incidența răspunderii civile contractuale, întrucât dacă ar fi invocat prevederile contractului părților, aceasta ar fi însemnat de fapt să își invoce propria culpă în neexecutarea obligațiilor contractuale. Or, nimeni nu poate invoca în
susținerea intereselor sale propria sa culpa (Nemo auditur propriam turpitudinem allegans). Acest principiu este valabil inclusiv în contextul intentării acțiunii în restituire, atâta timp cât cel care a formulat acțiunea este singurul culpabil pentru micșorarea patrimoniului său.
Prin urmare, este evidentă reaua-credință a reclamantei care solicită obligarea pârâtei la plata unei diferențe de preț după o lungă perioadă de timp, deși reclamanta nu a formulat reclamații ulterioare datei facturării, în termenul prevăzut de art. 21 al. 2 din contractul părților, și nu și-a respectat obligația contractuală de a calcula în mod corect prețul și de a factura corespunzător energia termică consumată, fiind singura vinovată de nerespectarea dispozițiilor Licenței pentru producerea de energie termică, de crearea unui prejudiciu și de micșorarea patrimoniului său.
Un argument în plus față de netemeinicia cererii îl constituie faptul că, prin cele două decizii ale Curții de Conturi, această instituție de audit a impus reclamantei obligația de stabili întinderea prejudiciului produs (ca urmare a livrării de energie termică în perioada 2007-2008, destinată altor consumatori decât populația, la prețuri situate sub costul de producție înregistrat) și obligația de a dispune măsuri pentru recuperarea prejudiciului, nicidecum obligația de a chema în judecată în judecată consumatorii – societățile cumpărătoare care au încheiat cu reclamantul contracte de vânzare-cumpărare a energiei termice din sisteme de alimentare centralizată.
În plus, conform pct. 1 al Deciziei nr. 2/31.07.2009, Curtea de Conturi a constatat culpa reclamantului în nerespectarea condițiilor privind vânzarea de energie termică asociate Licenței nr. 559/12.03.2003 acordate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Este vorba de o culpă ce decurge din nerespectarea legii (întrucât potrivit condițiilor asociate licenței, reclamanta trebuia să își desfășoare activitățile autorizate prin licență pe baza principiilor de eficiență economică), dar și de o culpă contractuală, câtă vreme aceasta avea obligația de a calcula prețul (conform tarifelor în vigoare la data livrării energiei termice, aprobate prin reglementările legale) și de a factura corespunzător energia termică vândută. În acest sens, sunt prevederile art. 9, 10, 11, 12 din contractul de vânzare-cumpărare a energiei termice din sisteme de alimentare centralizată nr. 237/3.01.2007. În aceste condiții, măsurile pentru recuperarea prejudiciului (impuse de Curtea de Conturi) nu pot fi luate de reclamantă împotriva consumatorilor cocontractanți, ci împotriva propriilor angajați, care aveau atribuții în stabilirea prețului de livrare a energiei termice. De altfel, în procesului-verbal de constatare din 19.06.2009, Curtea de Conturi a indicat faptul că există angajați ai reclamantei care au atribuții în stabilirea prețului de livrare a energiei termice și că aceste persoane asigură politica de tarifare pentru energia livrată în scopul eficientizării societății și aduc la îndeplinire atribuțiile și sarcinile stabilite prin regulamentul de organizare și funcționare al conducerii societății reclamante.
Conform art. 1169 Cod civ., cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. De asemenea, instanța are in vedere și disp. art. 129 alin. 1 Cod proc. civ., potrivit cărora părțile au obligația de a-și proba pretențiile și apărările.
Raportând situația de fapt la prevederile legale anterior menționate, instanța apreciază că probele administrate in cauză nu au fost de natură să formeze convingerea instanței asupra veridicității și temeiniciei pretențiilor reclamantei, aceasta nedovedind îndeplinirea condițiilor juridice ale intentării acțiunii în restituire și îmbogățirea fără justă cauză a pârâtului.
În consecință, pentru considerentele mai sus expuse, instanța va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. E. BUCUREȘTI SA prin SUCURSALA E. C., cu sediul în C., Bulevardul A. V. nr. 123, județ C. în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în C., . – 84, județ C., ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.07.2014.
Președinte, Grefier,
Jud. R. E. D. T. E.
Red. Jud. RED. / 21.07.2014/4ex
Tehored. Gr. T. E. / 21.07.2014
emis 2 .>
| ← Succesiune. Sentința nr. 3970/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Stare civilă. Sentința nr. 8240/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|
