Plângere contravenţională. Sentința nr. 06/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 06/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-10-2014 în dosarul nr. 21098/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

., C.; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_

Dosar civil nr. 21._

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 06.10.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Judecător C. I.

GREFIER: L. B.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională împotriva Procesului verbal de constatare a contravenției . numărul_/29.06.2014, acțiune formulată de petentul I. Florența, CNP_, cu domiciliul în Mun. C., ..100A, ., apartament nr.44, J. C., în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție Sibiu – Serviciul Rutier, cu sediul în Sibiu, . – 6, J. Sibiu.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsă părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul cauzei, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare și stadiul procesual, după care:

Instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată prin întâmpinare de intimat, după care rămâne în pronunțare pe excepție.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 03.07.2014, sub nr. 21._, petentul petentul I. Florența, cu domiciliul în C., ..100A, ., apartament nr.44, județ C., a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție Sibiu – Serviciul Rutier, cu sediul în Sibiu, . – 6, județ Sibiu, ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună, anularea Procesului verbal de constatare a contravenției . numărul_/29.06.2014.

În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că înțelege să invoce netemeinicia actului sancționator.

În drept, petentul a invocat O.G. nr.2/2001 și O.U.G. nr.195/2002.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei Procesul verbal de constatare a contravențieiCP numărul_/29.06.2014 (fila nr.7, din dosar).

Prin rezoluție, instanța a pus în vedere intimatului să depună întâmpinare, în condițiile prevăzute de art.201 alin.1 C.proc.civ., sub sancțiunea prevăzută de art.208 alin.2 C.proc.civ..

Prin întâmpinarea depusă la 13.08.2014, intimatul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. (fila nr.20, din dosar).

În temeiul art.223 C.proc.civ., intimatul a solicitat judecarea și în lipsă a prezentei cauze (fila nr.20, din dosar).

Asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., instanța reține următoarele:

În drept:

Art.32 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor: (1) Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

În speță:

Obiectul dosarului de față îl constituie plângere contravențională împotriva Procesului verbal de constatare a contravenției . numărul_/29.06.2014, formulată de petentul I. Florența, în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție Sibiu – Serviciul Rutier.

Examinând actele dosarului prin prisma excepției necompetenței teritoriale invocate prin întâmpinare de intimat, instanța reține că locul constatării faptei contravenționale este DN7 direcția Sibiu V., km 253 + 400 M, CARE SE AFLĂ ÎN ZONA DE COMPETENȚĂ A Judecătoriei Avrig (fila nr.7, din dosar).

Soluția instanței:

Avându-se în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională, în temeiul art.32 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, rap. la art.130 alin.2 C.proc.civ., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. invocată prin întâmpinare de intimat și, în temeiul art.132 alin.3 C.proc.civ., va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Avrig, ținând cont de faptul că, potrivit HG nr.337/1993 cu modificările ulterioare, locul constatării faptei contravenționale se află în circumscripția acestei instanțe.

Declarându-se necompetentă, instanța va trimite de îndată dosarul Judecătoriei Avrig făcând astfel aplicare dispozițiilor art.132 alin.3 teza a II-a C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei C., invocată prin întâmpinare de intimat.

Declină competența de soluționare a dosarului nr. 21._, având ca obiect plângere contravențională împotriva Procesului verbal de constatare a contravenției . numărul_/29.06.2014, acțiune formulată de petentul I. Florența, CNP_, cu domiciliul în Mun. C., ..100A, ., apartament nr.44, J. C., în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție Sibiu – Serviciul Rutier, cu sediul în Sibiu, . – 6, J. Sibiu, în favoarea Judecătoriei Avrig, spre competentă soluționare.

Dispune trimiterea de îndată a dosarului către JUDECĂTORIA AVRIG.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.10.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător C. I. L. B.

Red. Jud. C.I. / ­­07.10.2014;

Tehnored. Grf. L.B. / ­­10.10.2014/ 4 exp.

Comunicat 2 exp. / .

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_

Dosar civil nr._

Obiectul cauzei:plângere contravențională împotriva Procesului verbal de constatare a contravenției . numărul_/29.06.2014

Petent: I. FLORENȚA

Intimat: I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE SIBIU – SERVICIUL RUTIER

CĂTRE:

JUDECĂTORIA AVRIG

- J. Sibiu -

Adresa: Avrig, .. 2, cod_

jud. Sibiu, România

Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr._ pronunțată la data de 06.10.2014 în dosarul civil cu nr. de mai sus s-a dispus declinarea prezentei cauze spre competentă soluționare în favoarea dumneavoastră.

Menționăm că prezentul dosar este format dintr-un singur volum, cusut și numerotat, conținând . file.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător C. I. L. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 06/2014. Judecătoria CONSTANŢA