Succesiune. Sentința nr. 3970/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3970/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 09-04-2014 în dosarul nr. 7095/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3970
Ședința publică din data de 09.04.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. MERAL
GREFIER: Ș. F. C.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect succesiune partaj, acțiune formulată de reclamantul G. C. domiciliat în . Piatra, ., județul C., în contradictoriu cu pârâții M. I. domiciliată în Constanta, ., nr. 52, ., județul C., N. G. domiciliat în . Piatra, ., județul C., și G. I. cu domiciliul procesual ales în Năvodari, șos. Constanței, ., județul C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamant avocat B. F., conform împuternicirii avocațiale depuse la dosarul cauzei, și pârâta M. I., lipsind pârâții N. G. și G. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul registratură, la data de 12.03.2014, reclamantul a depus la dosarul cauzei dovada suplimentării taxei judiciare de timbru cu suma de 1690 lei.
Nemaifiind cereri sau probe de formulat ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Apărătoarea reclamantului solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, respectiv să se constate calitatea de moștenitor a tuturor părților, cu o cotă de ¼ pentru fiecare, să se constate că masa succesorală a defunctei se compune din următoarele bunuri imobile: cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în . de 1/6 din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 8 ha situat în extravilanul comunei M. K., ., și cota de 1/6 din dreptul de proprietate asupra terenului de 2500 mp situat în intravilanul comunei M. K., .. Precizează că singurele probleme sunt legate de imobilul situat în sat Piatra, . vedere întâmpinarea depusă de pârâtul G. I.. Solicită atribuirea în natură a imobilului întrucât reclamantul locuiește în imobil. Precizează că se impune a se atribui pârâtului N. G. cota de 1/6 din terenul în suprafață de 2500 m.p. întrucât acesta a edificat o construcție pe acest teren. Mai solicită a se aprecia cu privire al cota de 1/6 din terenul în suprafață de 8 ha situat în extravilanul comunei M. K. către pârâta M. I. care are domiciliul în acea localitate. Cu cheltuieli de judecată în cote egale pentru toate părțile.
În conformitate cu disp. art. 394 Cod proc. civ., instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11.03.2013 sub nr._ pe rolul Judecătoriei C., reclamantul G. C. a chemat în judecată pe pârâtii M. I., N. G., G. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate calitatea de moștenitori ai defunctei G. N., să se constate masa succesorală de pe urma acesteia ca fiind formată din cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în . Piatra, ., județ C., compus din teren în suprafață de 1500 mp și construcție, cota de 1/6 din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 8 ha situat în extravilanul comunei M. K., ., cota de 1/6 din dreptul de proprietate asupra terenului de 2500 mp situat în intravilanul comunei M. K., ..
Totodată, s-a solicitat ieșirea din indiviziune asupra bunurilor prin atribuirea către reclamant a imobilului din . către pârâta M. I. a cotei de 1/6 din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 8 ha situat în extravilanul comunei M. K., ., și atribuirea către pârâtul N. G. a cotei de 1/6 din dreptul de proprietate asupra terenului de 2500 mp situat în intravilanul comunei M. K., ., respectiv plata sultei compensatorii către pârâtul G. I..
În motivare, reclamantul a arătat că este soțul supraviețuitor al defunctei G. N., decedată la 21.04.2012, iar pârâții sunt fiica, respectiv fii defunctei. În ceea ce privește modalitatea de partajare a bunurilor, reclamantul a precizat că locuiește în imobilul din . peste 60 de ani și s-a ocupat de întreținerea și repararea lui, atât înainte, cât și după decesul soției. Astfel, în prezent locuiește singur în imobil, și are posibilitatea materială de a plăti celorlalți moștenitori sultele ce le revin. A mai arătat că fiul său vitreg, N. G. locuiește în construcția edificată pe terenul reprezentând cota de 1/6 din terenul de 2500 mp din . M. se poate ocupa de cultivarea terenului reprezentând cota de 1/6 din terenul de 8 ha.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 669 C civ., 979- 998 C proc. civ.
În probațiune, au fost depus următoarele înscrisuri: contract de vânzare- cumpărare, titlu de proprietate, acte de stare civilă.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâtul G. I. a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu ieșirea din indiviziune asupra bunurilor ce compun masa succesorală a defunctei G. N., cu mențiunea că solicită atribuirea către sine a bunurilor succesorale, potrivit cotei sale.
Acesta a precizat că a locuit în casa părintească până în anul 1983, precum și în perioada 2002- 2012, iar în prezent nu deține în proprietate nici un imobil și locuiește într- un imobil închiriat.
Prin răspunsul la întâmpinarea pârâtului G. I., pârâta M. I. a arătat că solicită atribuirea cotei de 1/6 din terenul în suprafață de 8 ha, suprafață de teren ce nu ar putea fin împărțită între toți moștenitorii întrucât s-ar fărâmița excesiv.
Prin răspunsul la întâmpinarea pârâtului G. I., reclamantul G. C. a reiterat motivele din cererea de chemare în judecată, cu mențiunea că îi este imposibilă conviețuirea cu pârâtul G. I., care l-a agresat pe tatăl său.
În cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorii A. A., F. I., interogatorii (f. 89, 93) și expertiza imobiliară, fiind întocmit raportul de expertiză de către expertul Suna Timur (f. 70- 77). Pârâtul G. I. nu s-a prezentat la administrarea probei cu interogatoriu.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Potrivit copiei certificatului de deces . nr._, numita G. N. a decedat la data de 21.04.2012.
Conform art. 954 C.civ., moștenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia. Aplicând aceste prevederi legale situației de fapt reținute în prezenta cauză, instanța urmează să constate că succesiunea defunctei G. N. s-a deschis la data de 21.04.2012.
Prin masa succesorală se înțelege desemnarea patrimoniului transmis de autor, succesorilor acestuia.
Prin contractul de vânzare- cumpărare încheiat la 10.09.1957 G. C. a cumpărat imobilul teren loc de casă în satul Piatra. Prin titlul de proprietate nr_ emis de Comisa Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, G. N., în calitate de moștenitor al lui B. G., a primit în proprietate o suprafață de 8 ha 2500 mp, alături de alți cinci coproprietari.
Din moment ce starea devălmașă a patrimoniului celor doi soți a încetat să mai existe odată cu încetarea căsătoriei prin decesul soțului, neexistând nicio contestație asupra cotelor de contribuție la dobândirea bunului comun din timpul căsătoriei, operează prezumția simplă de contribuție egală în proporție de ½ pentru fiecare soț. Astfel, o cotă de ½ din bunul imobil se cuvine soțului supraviețuitor cu titlu de proprietate exclusivă, iar cealaltă cotă de ½ formează patrimoniul succesoral al defunctei. Deci, masa succesorală de pe urma defunctei G. N. se compune se compune din următoarele bunuri imobile:
- cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în . Piatra, ., județ C., compus din teren în suprafață de 1500 mp și construcție.
- C. de 1/6 din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 8 ha situat în extravilanul comunei M. K., .
- C. de 1/6 din dreptul de proprietate asupra terenului de 2500 mp situat în intravilanul comunei M. K., ..
Din coroborarea actelor de stare civilă ale părților din prezenta cauză rezultă că aceștia sunt soțul supraviețuitor, respectiv descendenții defunctei.
Pentru ca o persoană să poată veni la moștenire, în temeiul legii trebuie să îndeplinească o condiție pozitivă, -vocație succesorală legală-, și două condiții negative, - să nu fie nedemnă, și să nu fie înlăturată de la moștenire, direct sau prin voința testatorului.
Codul civil stabilește patru clase de moștenitori legali, iar din clasa a I-a, fac parte descendenții defunctului, adică copiii defunctului și urmașii lor în linie dreaptă la infinit, fără deosebire de sex și indiferent dacă sunt din aceeași căsătorie sau din căsătorii diferite. Alături de copii, vocația succesorală legală și generală aparține șu soțului supraviețuitor.
Pentru considerentele mai sus arătate, se va constata că moștenitorii defunctei sunt G. C., în calitate de soț supraviețuitor, căruia îi revine cota de 1/4 din masa succesorală;M. I., în calitate de fiică, căreia îi revine cota de 1/4 din masa succesorală; N. G., în calitate de fiu, căruia îi revine cota de 1/4 din masa succesorală; G. I. în calitate de fiu, căruia îi revine cota de 1/4 din masa succesorală.
În ceea ce privește modalitatea de partajare a masei succesorale, instanța va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 987 C. proc. civ. prin raportarea la starea de fapt rezultată din probele dosarului.
Astfel, potrivit art. 987 C. proc. civ. la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, de acordul părților, mărimea cotei – părți ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții sau îmbunătățiri cu acordul celorlalți coproprietari sau altele asemenea.
Pârâții G. C. și M. I. solicită ca ieșirea din indiviziune să se realizeze în modalitatea indicată de reclamant. Totodată, aceștia au arătat că dată fiind modalitatea de partajare a camerelor în imobil, este imposibilă partajarea în natură a construcției din satul Piatra, precizând totodată că pârâtul G. I. a exercitat violențe asupra reclamantului în mai multe rânduri.
Martorii audiați în cauză, F. I. și A. A., au arătat că reclamantul și pârâtul G. I. au avut mai multe conflicte, astfel încât nu ar putea coabita în același imobil. Aceștia au mai declarat că pârâtul N. G. locuiește în satul Piatra într- un imobil ce a aparținut bunicilor săi materni.
Pârâtul G. I. nu s-a prezentat la administrarea probei cu interogatoriul, fapt ce are valoarea unui început de dovadă în favoarea părții adverse, potrivit art. 358 C. proc. civ.
Având în vedere susținerile părților, concluziile raportului de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză, precum și declarațiile martorilor, instanța urmează a realiza sistarea stării de indiviziune în următoarea modalitate:
Se va atribui reclamantului cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în . Piatra, ., județ C., compus din teren în suprafață de 1500 mp și construcție, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expert Suna Timur, dat fiind faptul că acesta este coproprietarul imobilului și locuiește acolo de peste 60 de ani.
Se va atribui pârâtei M. I., cota de 1/6 din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 8 ha situat în extravilanul comunei M. K., ., astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expert Suna Timur.
Se va atribui pârâtului N. G. cota de 1/6 din dreptul de proprietate asupra terenului de 2500 mp situat în intravilanul comunei M. K., ., astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expert Suna Timur, dat fiind faptul că acesta locuiește în construcția de pe acest teren.
Pentru egalizarea valorică a cotelor succesorale, se vor achita următoarele sume de bani cu titlu de sultă: se va obliga reclamantul la plata sultelor compensatorii în cuantum de 669 lei către pârâta M. I., 4414 lei către pârâtul N. G., 5117 lei către pârâtul G. I..
Totodată, se va obliga pârâta M. I. la plata sultei compensatorii în cuantum de 3745 lei către pârâtul N. G. și 4448 lei către pârâtul G. I., iar pârâtul N. G. la plata sultei compensatorii în cuantum de 703 lei către pârâtul G. I..
Dată fiind natura cauzei, de dezbatere a partajului succesoral de pe urma defunctei G. N., se impune ca toate părțile să contribuie la plata cheltuielilor de judecată, proporțional cu cota lor succesorală (cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru, onorariu avocat, onorariu expert).
Astfel, se va obliga pârâta M. I. la plata către reclamant a sumei de 1536 lei reprezentând cheltuieli de judecată; se va obliga pârâtul N. G. la plata către reclamant a sumei de 1536 lei reprezentând cheltuieli de judecată; și se va obliga pârâtul G. I. la plata către reclamant a sumei de 1536 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. C. domiciliat în . Piatra, ., județul C., în contradictoriu cu pârâtii M. I. domiciliată în Constanta, ., nr. 52, ., ., N. G. domiciliat în . Piatra, ., județul C., G. I. cu domiciliul procesual ales în Năvodari, șos. Constanței, .. D, ., județul C..
Constată deschisă succesiunea de pe urma defunctei G. N. decedată la data de 21.04.2012, de pe urma căreia au rămas următorii moștenitori cu următoarele cote:
- G. C., în calitate de soț supraviețuitor, căruia îi revine cota de 1/4 din masa succesorală;
- M. I., în calitate de fiică, căreia îi revine cota de 1/4 din masa succesorală;
- N. G., în calitate de fiu, căruia îi revine cota de 1/4 din masa succesorală
- G. I. în calitate de fiu, căruia îi revine cota de 1/4 din masa succesorală.
Constată că masa succesorală a defunctei se compune din următoarele bunuri imobile:
- cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în . Piatra, ., județ C., compus din teren în suprafață de 1500 mp și construcție.
- C. de 1/6 din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 8 ha situat în extravilanul comunei M. K., .
- C. de 1/6 din dreptul de proprietate asupra terenului de 2500 mp situat în intravilanul comunei M. K., ..
Dispune ieșirea din indiviziune astfel:
Atribuie reclamantului cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în . Piatra, ., județ C., compus din teren în suprafață de 1500 mp și construcție, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expert Suna Timur.
Atribuie pârâtei M. I., cota de 1/6 din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 8 ha situat în extravilanul comunei M. K., ., astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expert Suna Timur.
Atribuie pârâtului N. G. cota de 1/6 din dreptul de proprietate asupra terenului de 2500 mp situat în intravilanul comunei M. K., ., astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expert Suna Timur.
Obligă reclamantul la plata sultelor compensatorii în cuantum de 669 lei către pârâta M. I., 4414 lei către pârâtul N. G., 5117 lei către
pârâtul G. I..
Obligă pârâta M. I. la plata sultei compensatorii în cuantum de 3745 lei către pârâtul N. G. și 4448 lei către pârâtul G. I..
Obligă pârâtul N. G. la plata sultei compensatorii în cuantum de 703 lei către pârâtul G. I..
Obligă pârâta M. I. la plata către reclamant a sumei de 1536 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Obligă pârâtul N. G. la plata către reclamant a sumei de 1536 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Obligă pârâtul G. I. la plata către reclamant a sumei de 1536 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 09.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. MERAL Ș. F. C.
Red.Jud.B.M.6ex./17.04.2014
Tehnored.Ș.F.C. 23.04.2014
4com. 23.04.2014
| ← Revocare donaţie. Sentința nr. 15/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Pretenţii. Sentința nr. 7826/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








