Contestaţie la executare. Sentința nr. 5982/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5982/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 2100/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

DOSAR CIVIL NR._

SENTINTA CIVILA NR. 5982/2014

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 29.05.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN

PREȘEDINTE: R. M. D.

GREFIER: R. GALIU

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, formulata de contestatorii P. M. C. PRIN PRIMAR, P. M. C., și M. C. PRIN PRIMAR toti cu sediul in C., ., J. C. în contradictoriu cu intimat . sediul in sector 2, București, .. 6A.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 15.05.2014. Susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, incheiere ce face corp comun cu prezenta hotărâre pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 22.05.2014 si apoi la 29.05.2014, când s-a dat următoarea soluție.

I N S T A N T A

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata la data de 27.01.2014 pe rolul Judecatoriei C. sub numarul_, contestatorii P. M. C., P. M. C. si M. C. prin Primar, in contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A., a formulat contestatie la executarea impotriva adresei de infiintare a popririi din data de 19.12.2013 emisa de B.E.J. B. S. in dosar nr. 214/2013, solicitand anularea acestei adrese si a tuturor actelor de executare subsecvente acesteia intocmite in dosarul de executare, suspendarea executarii silite pana la solutionarea contestatiei la executare, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.

In fapt, se arata ca, la data de 22.01.2014, s-a comunicat de catre Trezoreria M. C. ca a fost infiintata poprirea asupra tuturor conturilor pe care P. M. C. le are deschise la aceast, in calitate de tert poprit al debitoarei Simionese V. A..

Se afirma de catre contestatori ca, in calitate de angajatori ai debitorului poprit, nu datoreaza acesteia suma de 17.297,58 lei, ci doar remuneratia lunara pentru munca prestata, fapt pentru care infiintarea popririi asupra conturilor Primariei M. C. pentru intreaga suma este nelegala.

La baza acestei adrese se afla sentinta civila nr._/30.09.2013 pronuntata de Judecatoria C. in dosarul nr. 214/2013, prin care a fost admisa cererea de validare a popririi formulata de B.E.J. B. S. pentru creditoarea B. S.A., in contradictoriu cu debitorul S. V. A. si tertul poprit P. M. C. si s-a dispus infiintarea popririi asupra veniturilor obtinute de debitoare de la tertul poprit P. M. C..

Prin adresa din data de 10.05.2013 emisa de B.E.J. B. S. in dosarul nr. 214/2013s-a dispus executarea silita prin infiintarea unei popriri in cota de 1/3 din venitul net lunar pe care P. M. C., in calitate de tert poprit, il datoreaza debitoarei.

Or, infiintarea popririi pe conturile Primariei M. C. se putea face numai in limita aacestei treimi asa cum se stabileste prin sentinta civila.

In drept, contestatoarea isi intemeiaza cererea pe dispozitiile art. 711 si urm. C.proc.civ., precum si dispozitiile legale invocate in cererea de chemare in judecata.

In sustinerea cererii au fost depuse inscrisuri in copie.

Actiunea este scutita de la plata taxei judiciare de timbru..

La data de 12.02.2014, intimata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea contestatiei ca neintemeiata, avand in vedere ca atitudinea pasiva a tertului poprit a condus la aceasta situatie. La data instituirii popririi, executorul judecatoresc nu avea cum sa cunoasca nivelul salarizarii debitoarei, motiv pentru care a dispus legal si temeinic in baza titlului executoriu reprezentat de contract de credit, poprirea intregii sume din care rezulta creanta de executat de la debitoare prin intermediul tertului poprit in baza titlului executoriu reprezentat de sentinta civila nr._/30.09.2013 pronuntata de Judecatoria C. in dosarul nr._/212/2013.

La data de 30.03-2014, B.E.J. B. S. a depus precizari, prin care a aratat ca, in conditiile in care a fost admisa cererea de validare a popririi nu mai este posibila retrimiterea adresei de infiintare poprire, pentru care nu s-a primit raspuns.

Executorul judecatoresc precizeaza ca efectele validarii popririi sunt cele prevazute de art. 791 C.proc.civ., respectiv hotararea de validare are efectul unei cesiuni de creanta si constituie titlu executoriu impotriva tertului poprit pana la concurenta sumei determinate expres in hotararea de validare.

Prin urmare, tertul poprit se poate indrepta impotriva debitoarei ulterior pentru recuperarea creantei, in hotararea de validare stabilindu-se ca poprirea se valideaza in limita creantei, care a fost prevazuta in cererea de validare, respectiv suma datorata catre B. si cheltuielile de executare.

Avand in vedere aceste aspecte, executorul judecatoresc arata ca, in conformitate cu art. 782 alin. 1 C.proc.civ., a procedat la instituirea popririi impotriva tertului poprit, respectiv P. C., care, astfel, a devenit debitor.

La data de 20.03.2014, intiamta a depus note de sedinta, invocand exceptia de inadmisibilitate raportat la dispozitiile art. 712 C.proc.civ. si reiternad aspectele expuse de executorul judecatoresc.

La termenul de judecata din data de 15.05.2014, instanta a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Primarului M. C. si a M. C..

La acelasi termen de judecata, instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Primarului M. C. si respingand contestatia in contradictoriu cu acesta ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva;

La acelasi termen de judecata, instanta a respins ca neintemeiate exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a M. C. si exceptia de inadmisibilitate, respectiv a admis suspendarea executarii silite.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri, fiind atasat dosarul de executare nr. 214/2013 al B.E.J. B. S..

Analizand lucrarile din dosar, instanta retine urmatoarele:

In fapt

La data de 10.05.2013, in dosarul de executare nr. 214/2013, executorul judecatoresc a emis catre P. M. C. adresa de infiintare a popririi pentru cota de 1/3 din venitul net lunar pe care P., in calitate de tert poprit, il datoreaza debitoarei S. V. A., pana la concurenta sumei de 17.297,58 lei, adresa inregistrata la Primarie sub nr._/16.05.2013.

La data de 18.06.2013, executorul judecatoresc a formulat cerere de validare a popririi impotriva Primariei M. C..

La data de 30.09.2013, prin sentinta civila nr._ pronuntata in dosarul nr._/2127/2013, instanta a admis cererea de validare si a dispus infiintarea popririi asupra veniturilor obtinute de debitorul poprit de la tertul poprit P. M. C..

La data de 19.12.2013, in dosarul de executare nr. 214/2013, executorul judecatoresc a emis catre Trezoreria C. adresa de infiintare a popririi pentru suma de 17.297,58 lei asupra conturilor Primariei C. deschise la Trezorerie, adresa inregistrata laTrezorerie sub nr. 329/08.01.2014.

Aprecierea instantei

Asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a Primarului M. C.

Calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si persoana care se pretinde titular al dreptului in raportul juridic dedus judecatii – calitate procesual activa – si, pe de alta parte, intre persoana paratului si cel obligat in acelasi raport juridic – calitate procesual pasiva.

In faza de executare silita, legitimarea procesuala activa sau pasiva decurge chiar din titlul executoriu care arata cine este creditorul care poate sa ceara punerea in executare a titlului si cine este debitorul impotriva caruia poate fi pornita executarea silita.

P. M. C. nu are calitate de participant in procedura executarii silite: nu este creditor, nici debitor, nici tert poprit, fiind numai reprezentantul legal al unitatii administrativ – teritoriale, conform Legii nr. 215/2001 privind administratia publica locala si, implicit, al Primariei, ca aparat de specialitate afalt in subordinea acestuia.

Pentru aceste motive, instanta a admis exceptia si a respins contestatia in contradictoriu cu acesta ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.

Asupra exceptiei de inadmisibilitate

Exceptia de inadmisibilitate este o exceptie de fond, absoluta si peremptorie, care presupune analiza conditiilor stabilite de norma juridica pentru a fi sesizata instanta.

Potrivit art. 712 alin. 2 C.proc.civ., În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.

Potrivit art. 739 alin. 3 C.proc.civ., Instanța îi va cita pe creditorul urmăritor și pe cei intervenienți, dacă este cazul, precum și pe debitorul și terțul poprit și, la termenul fixat pentru judecarea cererii de validare, va putea dispune administrarea oricărei probe necesare soluționării acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun. În instanța de validare, terțul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepțiile și mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi

Din intrepretarea coroborata a celor doua dispozitii legale rezulta ca, . poprire formulata de tertul poprit este inadmisibila, dar numai in cazul in care se invoca motive privind raportul juridic dintre acesta si debitor.

Or, in cazul de fata, obiectul contestatiei il constituie un act de executare care priveste insusi tertul poprit, iar motivele invocate se refera la poprirea impotriva tertului poprit, nefiind aduse in discutie aspectele raportului juridic cu debitoarea.

In baza acestor argumente, instanta a respins ca neintemeiata exceptia de inadmisbilitate.

Asupra suspendarii executarii silite

Suspendarea executării silite este o măsură vremelnică și excepțională, care poate fi justificată doar prin existența unei prejudicieri a contestatorului prin continuarea executării silite începute împotriva sa și care ar fi greu de reparat sau imposibil de reparat în viitor pe calea întoarcerii executării silite, conditii prevazute de art. 718 alin. 1 si 2 C.proc.civ..

Avand in vedere ca cererea de suspendare este formulata in cadrul unei contestatii la executare silita, urgenta rezulta din natura procedurii executionale. De altfel, conform art. 713 C.proc.civ, chiar fondul contestatiei la executare se judeca cu precadere.

In ceea ce priveste cautiunea, instanta a considerat ca P. este scutita de la consemnarea acesteia.

In aprecierea notiunii de ˝paguba iminenta˝ a luat in considerare daca paguba se va produce in conditiile in care nu se va dispune suspendarea executarii, apreciind ca infiintarea popririi si specificul activitatii contestatoarei care este de utilitate publica reprezinta argumente suficiente pentru a considera ca exista posibilitatea producerii unei pagube iminente.

De aceea, instanta a admis cererea de suspendare, considerand ca evitarea producerii unei pagube cu consecinte greu de cuantificat prezinta importanta mai mare fata de paguba ce ar putea fi cauzata creditorului prin intarzierea inceperii executarii silite.

Asupra fondului contestatiei la executare

Analizand sustinerile partilor, instanta retine ca se invoca infiintarea popririi cu privire la intreaga suma ce reprezinta creanta detinuta de intimata impotriva debitoarei S. V. A..

Potrivit art. 780 alin. 1 C.proc.civ - Obiectul popririi - Sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente. De asemenea, în condițiile art. 732 alin. (1), pot fi poprite și bunurile mobile corporale ale debitorului deținute de un terț în numele său.

Din aceste dispozitii legale rezulta ca poprirea presupune existenta initiala a doua raporturi juridice: unul intre creditor si debitor, si altul intre debitor si tertul poprit, in care debitorul este creditorul tertului poprit.

Prin infiintarea popririi se naste un al treilea raport juridic, intre creditorul din primul raport juridic (creditorul popritor) si tert (tertul poprit), in care tertul va fi obligat sa plateasca creditorului poprit ceea ce datora creditorul sau – debitor in primul raport juridic.

Potrivit art. 789 C.proc.civ. – Validarea popririi – (1) Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. (4) Dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi. (6) Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, în acest ultim caz validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente. În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pentru sumele viitoare, instanța va dispune menținerea popririi până la realizarea integrală a creanței.

Scopul actiunii in validarea popririi este sanctionarea tertului care nu a respectat dispozitiile legale si obtinerea fata de acesta. Deci fundamentul juridic al obligarii tertului poprit la plata catre creditor a sumei datorate il reprezinta raspunderea civila delictuala, generata de fapta ilicita a tertului, care a refuzat, in mod nejustificat, sa se conformeze obligatiei legale de a infiinta poprirea asupra sumelor de bani datorate debitorului. In consecinta, in urma validarii, tertul poprit poate fi obligat la plata catre creditor numai la plata prejudiciului efectiv incercat de acesta ca urmare a omisiunii de a infiinta poprirea.

Dupa validarea popririi, tertul poprit trebuie sa procedeze la consemnarea sumei sau la plata prevazuta de art. 786 C.proc.civ., in limita sumei determinate expres in hotararea de validare, pentru sumele datorate in viitor, cum este cazul de fata, validarea producand efecte numai la data scadente.

In baza argumentelor expuse anterior, instanta apreciaza ca, desi in hotararea de validare se mentioneaza ca se valideaza poprirea pana la nivelul creantei datorate, aceasta trebuie inteleasa ca fiind in limita sumei datorate de tertul poprit debitoarei, consemnarea acestora urmand sa respecte termenele de plata a salariului. Cu toate acestea, daca tertul poprit, in cazul de fata P., nu procedeaza la consemnarea sumelor, creditoarea are dreptul de a executa silit tertul poprit in temeiul titlului executoriu reprezentat de hotararea de validare, in conditiile prevazute de art. 665 si urm. C.proc.civ..

Avand in vedere ca adresa de infiintare a popririi din data de 19.12.2013 nu respecta normele legale, instanta urmeaza sa admita cererea de chemare in judecata si sa anuleze adresa de infiintare a popririi si actele de executare emise in baza acesteia, in baza principiului efectului nulitatii actelor juridice conform caruia nulitatea actului principal determina nulitatea actelor secundare.

Asupra cheltuielilor de judecata

In temeiul art. 453 alin. 1 C.proc.civ. coroborat cu art. 451 alin. 1 C.proc. civ., constatand ca exista o cerere a contestatorilor in acest sens, precum si dovada cheltuielilor efectuate conform art. 452 C.proc.civ., instanta va obliga intimata la plata catre contestatori a cheltuielilor de judecata in cuantum de 550 lei, reprezentand onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite cererea, formulata de contestatorii P. M. C. PRIN PRIMAR, P. M. C., și M. C. PRIN PRIMAR toti cu sediul in C., ., J. C. în contradictoriu cu intimat . sediul in sector 2, București, .. 6A.

Anuleaza adresa de infiintare a popririi emisa la data de 19.12.2013 de B.E.J. B. S. in dosarul de executare nr. 214/2013 si actele de executare intocmite in baza acesteia ulterior in acelasi dosar de executare.

Obliga intimata la plata catre contestatori a cheltuielilor de judecata in cuantum de 550 lei, reprezentand onorariu de avocat.

Cu drept de apel in termen de 10 zile de la data comunicarii.

Pronuntata, astazi, 29.05.2014, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei conform art. 396 alin. 2 C.proc.civ..

P., GREFIER,

R. M. D. R. GALIU

Cf. art. 426 al. 4 C.pr.civ. semnează

VICEPRESEDINTELE INSTANTEI

A.-G. J.

Red. jud. R.M.D./6ex/17.09.2014

Gref. R..G./27.06.2014/emis 4 comunicari ­­­­.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5982/2014. Judecătoria CONSTANŢA