Plângere contravenţională. Sentința nr. 28/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 28/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 28-11-2014 în dosarul nr. 11237/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
., C.; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar civil. _
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința din data de 28.11.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Jud.D. R.-V.
GREFIER: D. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile Minori și familie, având ca obiect plângere contravențională – CT nr._/26.03.2014, acțiune formulată de petenta . SRL (J_, CUI_), cu sediul în C., ., ., . în contradictoriu cu intimata I. T. DE MUNCĂ C., cu sediul în C., ., județ C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 11.11.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.11.2014, 28.11.2014 când, după ce a deliberat în secret, a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrata pe rolul Judecatoriei C. cu numarul_ ,petenta . SRL a solicitat instantei ca in contradictoriu cu intimata ITM CONSTANTA să dispună anularea procesului- verbal de contravenție prin care a fost sancționata contraventional. În motivarea în fapt a plângerii,petenta a invocat,in esenta,motive de nelegalitate si netemeinicie a procesului-verbal de contraventie. În dovedirea plângerii,petenta a solicitat iar instanța a încuviințat proba cu inscrisuri.
Prin intampinare,intimata a solicitat respingerea plangerii ca neintemeiata.
In motivarea in fapt a intampinarii intimata a aratat,in esenta,ca procesul-verbal de contraventie a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor legale si ca fapta contraventionala a fost corect retinuta in sarcina petentului.
In dovedirea intampinarii intimata a solicitat proba cu inscrisuri.In drept,intimata a invocat dispozitiile relevante ale O.G.nr.2/2001.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata ca plangerea contraventionala este intemeiata in parte, urmand a o admite ca atare.
Astfel,petenta a fost sanctionata prin procesul-verbal . nr._/2014 pentru incalcarea dispozitiilor art.16 al.1 din Codul Muncii. Verificand potrivit art 34 al 1 din OG nr 2/2001 legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie contestat, instanta retine ca acesta a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor legale incidente, neexistand cazuri de nulitate absoluta ce ar putea fi invocate din oficiu.
Desi nu inlatura vinovatia petentei,aspectele invederate in cauza de fata constituie totusi imprejurari ce releva un grad de pericol social redus al contraventiei savarsite, caruia trebuie sa-i corespunda in plan sanctionar o masura echivalenta, potrivit disp. art 5 al. 5 din OG nr 2/2001.
Astfel, avand in vedere criteriile prevazute de art 21 al 3 din OG nr 2/2001 raportate la imprejurarile concrete in care fapta a fost savarsita, urmarea de mica gravitate produsa de petenta, instanta apreciaza ca scopul sanctiunii contraventionale poate fi atins si prin aplicarea avertismentului, potrivit art 7 si art 5 din teza I din OG nr 2/2001.
In consecinta,instanta urmeaza sa admita in parte plangerea si sa dispuna inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale aplicate cu sanctiunea avertismentului, atragand atentia petentei asupra pericolului social al faptei savarsite si punandu-i in vedere ca in viitor sa respecte dispozitiile legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta . SRL (J_, CUI_), cu sediul în C., ., ., . în contradictoriu cu intimata I. T. DE MUNCĂ C., cu sediul în C., ., județ C..
Înlocuiește sancțiunea amenzii aplicate prin procesul-verbal contravențional . nr._/2014 intocmit de intimata cu avertisment.
Cu drept la apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi,28.11.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
D. R.-V. D. M.
red.jud.D.R.V./08.05.2015
tehnored.D.M./4 ex.
18.05.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8090/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 377/2014.... → |
|---|








