Evacuare. Sentința nr. 4478/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4478/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 28890/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr. _
Sentința civilă nr. 4478
Ședința publică din data de 23.04.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Denissa-Tinonia BRESUG
GREFIER: L. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect reziliere contract, formulată de reclamanta R. A. EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT CONSTANTA, cu sediul în Localitatea C., ., înregistrată la ORC C. sub nr.J_, CUI_ în contradictoriu cu pârâții S. C., identificată cu CNP_, S. S. identificat cu CNP_ reprezentat legal de S. SAMET identificat cu CNP_ și S. I. A., identificat cu CNP_ reprezentat legal de S. SAMET identificat cu CNP_.
La apelul nominal făcut în ședință publică se CONSTATĂ LIPSA PĂRȚILOR.
Prezenta cerere s-a timbrat cu taxă timbru în cuantum de 249,80 lei cf.Ordinului de plată nr.897 din 22.10.2013.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită cf.art.155 și următoarele cod procedură civilă iar termenul a fost acordat pentru administrarea probei cu interogatoriul pârâților.
Instanța dispune aplicarea art.358 Cod procedură civilă în ceea ce privește proba cu interogatoriul pârâților.
Instanța în conformitate cu disp. art. 394 Cod procedură civilă constată încheiate dezbaterile și rămâne in pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata sub nr._ reclamanta R.A."Exploatarea Domeniului Public și Privat" C., a chemat in judecata pe pârâții S. C., S. S. (minor cu drept locativ ), reprezentant legal prin S. Samet, în calitate de părinte, S. I.- A., (minor cu drept locativ ), reprezentant legal prin S. în calitate de părinte pentru ca instanța de judecată, în baza probelor administrate în cauză să dispună: rezilierea contractului de închiriere nr.175/02.11.2005, al cărui titular este pârâta S. C., evacuarea pârâților și a tuturor persoanelor din spațiul ocupat în baza contractului de închiriere nr. 175/02.11.2005 administrat de R.A.E.D.P.P C., situat în mun.C., ., .. l, . la plata sumei de 66,96 lei/ lună- debit reprezentând chirie lunară datorată conform contractului de închiriere nr. 175/02.11.2005, începând cu luna octombrie 2012 până la data evacuării efective a locuinței,obligarea pârâților la plata penalităților de 0,5% calculate asupra chiriei restante pentru fiecare zi de întârziere la plată, până la data plății efective a debitului asupra căruia au fost calculate, fără ca penalitatea totală să poată depăși cuantumul debitului principal; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată (art. 453 N.C.P.C ).
în fapt, intre R.A.E.D.P.P.C. și pârâta Săli C. a fost încheiat contractul de închiriere înregistrat cu nr. 175/02.11.2005 (anexat), având ca obiect închirierea spațiului cu destinația de locuinta situat în C., ., . 2 camere și dependințe în suprafață totală de 60,57 mp., contract prelungit de drept în baza OUG nr. 44/2009 pana la datade 20.05.2014. în acest contract la art. 7 si art.8, în sarcina chiriașului au fost stabilite și obligațiile referitoare la plata chiriei lunare în cuantumul și la datele scadente stipulate expres. Cuantumul chiriei lunare și modalitatea de calcul a acesteia sunt detaliate în fișa de calcul a chiriei - anexa a contractului de închiriere. Pârâții nu au achitat chiria datorată către regie aferentă spațiului pe care îl ocupă începând cu octombrie 2012 pana în luna în curs - octombrie 2013, în sumă totală de 870,48 lei și penalitățile aferente acesteia în cuantum de 591,26 lei calculate la data de 18.10.2013 .
Pârâta a fost somată să-și achite chiria restantă prin notificarea nr.997/28.01.2013, primită sub semnătură de primire în data de 30.01.2013 dar nu a înțeles să-și achite debitul restant.
De asemenea în data de 24.09.2013 parata în calitatea sa de titulară a contractului de chiriere a fost notificată sa se prezinte la sediul R.A.E.D.P.P. Constanta pentru a achita debitul restant sau în cazul în care nu va achita chiria restanta, să fie informată cu privire la avantajele procedurii medierii cu privire la stingerea litigiului pe cale amiabila. Anexeaza în acest sens copie conforma cu originalul a notificării nr._/24.09.2013 primita sub semnătura de primire in data de 07.10.2013. Pârâta Săli C. nu a dat curs acestei din urma notificări până la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecata.
In drept, isi întemeiaza actiunea pe dispozițiile contractului de închiriere nr. 175/02.11.2005, a dispozițiile art. Art.24 lit.b, art.25 Legea nr.114/1996 - Legea locuinței (rezilierea contracului si evacuarea paraților), a art. 1831(1) noul cod civil coroborat cu art. 1832(2) noul Cod civil ( evacuarea tuturor persoanelor din spațiul locativ supus evacuării) și a art. 1066 v.cod civil (clauza penala)
In dovedirea actiunii înțelege să se foloseasca de următoarele probe: înscrisuri contractul de închiriere nr. 175/02.11.2005 si anexe (fisa locativa+ fise calcul ,act adițional) ; documente de identificare ale paraților: Săli C., Săli I.-A., Săli S., Săli Samet ; Notificare nr. 997/28.01.2013 emisa de regie către parată cu confirmarea de primire, Somația nr. 2798/18.03.2013 emisa de regie către parată, Nota de constatare nr. 5879/30.08.2013, Notificare nr._/24.09.2013 întocmita in baza art. 2 alin l3 din Legea nr. 192/2013 emisa de regie către parată si confirmarea de primire a acesteia, fisa calcul a chiriei datorate emisa la data de 18.10.2013 . în conformitate cu art.351 n.c.p.c. solicită încuviințarea interogatoriul pârâtei Săli C..
Din analiza actelor dosarului instanta retine:
Intre R.A.E.D.P.P.C. și pârâta Săli C. a fost încheiat contractul de închiriere înregistrat cu nr. 175/02.11.2005, având ca obiect închirierea spațiului cu destinația de locuinta situat în C., ., .. l, . 2 camere și dependințe în suprafață totală de 60,57 mp., contract prelungit de drept în baza OUG nr. 44/2009 pana la data de 20.05.2014.
Raporta la clauzele contractuale, în art. 7 si art.8, în sarcina chiriașului au fost stabilite și obligațiile referitoare la plata chiriei lunare în cuantumul și la datele scadente stipulate expres, iar cuantumul chiriei lunare și modalitatea de calcul a acesteia sunt detaliate în fișa de calcul a chiriei - anexa a contractului de închiriere.
Pârâții nu si-au indeplinit obligatiile asumate, respectiv nu au achitat chiria datorată către regie aferentă spațiului pe care îl ocupă începând cu octombrie 2012 pana în luna în curs - octombrie 2013, în sumă totală de 870,48 lei și penalitățile aferente acesteia în cuantum de 591,26 lei calculate la data de 18.10.2013 .
Ca urmare a faptului ca pârâții nu au achitat chiria lunara datorată în termen specificat în contract, reclamanta R.A.E.D.P.P. C. a procedat la formularea prezentei cereri de chemare în judecată, solicitând instanței să dispună rezilierea contractului de închiriere pentru neexecutarea obligației contractuale de plata a chiriei, evacuarea tuturor persoanelor aflate in spațiul situat în mun. C., ., .. l, AR 18, obligarea paraților la plata chiriei începând cu luna octombrie 2012 pana la data evacuării efective a spațiului și a penalităților aferente chiriei restante pana la data plății acesteia fără ca penalitatea totală să poată depăși cuantumul debitului principal.
Cu privire la capătul de cerere privind rezilierea contractului de închiriere, în conformitate cu prevederile contractuale, respectiv art. 4 lit.b ale acestuia și cele art .24 lit.b din legea 114/1996 - Legea locuinței ( actual 1830 alin. l din noul cod civil), rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit se poate face la cererea proprietarului prin administratorul R.A.E.D.P.P. Constanta atunci când chiriașul nu și-a achitat obligațiile născute din acest contract - respectiv plata chiriei, pentru o perioada de cel puțin 3 luni consecutiv.
Se are in vedere faptul că pârâții nu au achitat chiria pentru o perioada de 13 luni consecutive, corespunzătoare perioadei octombrie 2012 - octombrie 2013, debitul reprezentand chiria restanta cu care figurează in evidentele contabile fiind în cuantum de 870,48 lei.
Ca urmare a rezilierii contractului de închiriere, nu mai exisă titlu pentru ocuparea locuinței de către pârâți, se impune admiterea celui de-al doilea capăt al cererii, respectiv instanta dispune asupra evacuării paraților din spațiul situat în Constanta, ., .. l, . cu prevederile art.6 din contractul de închiriere nr. 175/02.11.2005 și a art.25 din legea 114/1996 - Legea locuinței cât și evacuarea tuturor persoanelor aflate în spațiul ocupat de pârâții în conformitate cu art. 1831(1) noul Cod Civil coroborat cu art. 1832(2) noul Cod civil ce prevede :încetarea din orice cauză a contractului de închiriere, precum și hotărârea judecătorească de evacuare a chiriașului sunt de drept opozabile și se execută împotriva tuturor persoanelor care locuiesc, cu titlu sau fără titlu, împreună cu chiriașul».
Se are în vedere faptul că, reclamanta R.A.E.D.P.P. C. se afla în imposibilitatea de a dispune de spațiul aflat în administrarea sa, fiindu-i astfel îngrădită exercitarea drepturilor sale până la evacuarea pârâților și a tuturor persoanelor aflate în spațiu cu aceștia, evacuare care se poate realiza numai în baza unei hotărâri judecătorești.
Cu privire la capătul de cerere privind la plata sumei de 66,96 lei/lună - debit ce reprezintă chirie lunară datorată conform contractului de închiriere nr. 175/02.11.2005 începând cu luna octombrie 2012 pană la data eliberării efective a locuinței, instanta apreciaza că devin aplicabile prevederile art.6 din contractul de închiriere cât și art. 25 alin. 2 din legea 114/1996 -legea locuinței, motiv pentru admite astfel cum a fost formulat, obligând paratii si la plata chiriei lunare prevăzută în contractul de închiriere începând cu data ultimei plăți efectuate până la data evacuării efective. Se constata ca în temeiul art. 8 din contractul de închiriere - clauza penală însușită de către pârâți - și în temeiul art. 1066 veciul cod civil debitorii datorează și penalitate de 0,5% pe zi intarziere calculată asupra chiriei neachitate în termen, până la data plătii efective fără ca penalitatea totală să poată depăși cuantumul debitului principal.
Se retine ca, la data 18.10.2013 penalitățile erau în cuantum de 591,26 lei și se vor calcula în continuare, pe fiecare zi de întârziere la plata, asupra chiriei restante astfel cum părțile s-au înțeles prin contract.
In baza art. 453 N.C.P.C ), retinand culpa procesuala a pârâților, instanta dispune obligarea pârâților la plata sumei de 249,80 lei cu titlu de cheltuieli de judecată .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta R. A. EXPLOATAREA DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT CONSTANTA, cu sediul în Localitatea C., ., înregistrată la ORC C. sub nr.J_, CUI_ în contradictoriu cu pârâții S. C., identificată cu CNP_, S. S. identificat cu CNP_ reprezentat legal de S. SAMET identificat cu CNP_ și S. I. A., identificat cu CNP_ reprezentat legal de S. SAMET identificat cu CNP_.
Dispune rezilierea contractului de închiriere nr. 175/02.11.2005 .
Dispune evacuarea pârâților și a tuturor persoanelor din spațiul situat în C., ., .. 1, .> Obligă pe pârâții la plata sumei de 66,96 lei/lună, debit reprezentând chirie lunară datorată, începând cu luna octombrie 2012 până la data evacuării efective a locuinței, precum și la plata penalităților de 0,5 % calculate asupra chiriei restante pentru fiecare zi de întârziere la plată, până la data plății efective a debitului asupra căruia au fost calculate, fără ca penalitatea totală să poată depăși cuantumul debitului principal .
Obligă pe pârâții să plătească reclamantei suma de 249,80 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Denissa-Tinonia BRESUG L. D.
Red.jud. D.T.B/29.05.2014
Dact.D.L./ex.6/29.05.2014
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5880/2014. Judecătoria... → |
|---|








