Fond funciar. Sentința nr. 8548/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8548/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 19-08-2014 în dosarul nr. 33554/212/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8548
Ședința publică din data de 19 august 2014
Instanța de judecată constituită din:
Președinte: C. D.
Grefier: S. P.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții B. E., B. M. și P. R.-E. în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană C. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pământului și C. Locală de Fond Funciar a comunei N. B. având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile și susținerile părților asupra fondului au avut loc în cadrul ședinței de judecată din data de 8 august 2014, fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, pentru a da posibilitate reprezentanților părților să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea la data de 14 august 2014, când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a deliberat următoarele:
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constă următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 22.12.2011, sub nr._, reclamanții B. E., B. M. și P. R.-E., au chemat în judecată pe pârâtele C. LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR N. B. și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR C., solicitând:
- obligarea pârâtelor la reconstituirea în natură a dreptului de proprietate al defunctului B. M. pe numele reclamanților, pentru diferența de teren de 4,45 hectare aflat pe raza teritorială a comunei N. B., pe vechiul amplasament sau, dacă vechiul amplasament nu este liber, pe un alt amplasament liber, din terenurile aflate la dispoziția Comisiei locale de fond funciar N. B. ori din terenurile ce vor fi predate de ADS către C. locală de fond funciar N. B., iar, dacă această modalitate de reconstituire alternativă în natură nu este efectiv posibilă, reconstituirea dreptului de proprietate prin echivalent, urmând a se propune despăgubiri în favoarea reclamanților;
- obligarea pârâtelor la întocmirea actelor prealabile pentru punerea în posesie a reclamanților cu terenurile ale căror amplasamente vor fi stabilite prin prezenta hotărâre, pentru diferențele de 4,45 hectare teren arabil, conform atribuțiilor ce revin fiecărei pârâte potrivit legilor fondului funciar sau a documentației necesare obținerii de despăgubiri și înaintarea acesteia instituției competente;
- obligarea pârâtei C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. la emiterea titlurilor de proprietate în favoarea reclamanților, pentru suprafața de 4,45 hectare, ale cărui amplasament va fi stabilit prin prezenta hotărâre, în situația reconstituirii dreptului de proprietate în natură;
- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, în solidar.
În motivare, reclamanții au arătat în esență că autorul lor, B. M. a deținut înainte de cooperativizare, un teren în suprafață de 40 hectare, reclamanții solicitând, conform legilor funciare, reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestei întregi suprafețe de teren.
Au mai arătat că li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra întregii suprafețe de teren, însă au primit în natură doar teren în suprafață de 35,55 hectare, pentru diferența de 4,55 hectare fiind înscriși în anexele întocmite pentru acordarea de despăgubiri.
Au mai arătat că nu au fost de acord cu înscrierea lor pe anexa corespunzătoare acordării de despăgubiri bănești, sens în care au făcut demersuri în vederea reconstituirii dreptului lor de proprietate pentru diferența de teren de 4,45 hectare în natură.
În drept, au invocat dispozițiile art. 8-11, art. 18 și urm. din Legea nr. 18/1991, art. 3, art, 6 alin.2 ind. 2, art. 7 și urm. din Legea nr. 1/2000, Legea nr. 247/2005, art. 5 și 6 din Regulamentul de aplicare adoptat prin HG nr. 890/2005, art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.
În probațiune, au solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtelor, expertiza tehnică topografică.
Pârâta C. locală de fond funciar N. B. a depus întâmpinare la termenul din 21.02.2012, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.
A menționat pârâta că cererea reclamanților de reconstituire a dreptului de proprietate după autorii acestora a fost soluționată prin acordarea de teren în natură pentru 35,55 hectare și includerea în anexa pentru acordarea de despăgubiri bănești pentru suprafața de teren de 4,45 hectare, respectiv că reclamanții nu au formulat plângere împotriva hotărârilor Comisiei județene prin care a fost soluționată cererea lor.
În drept, a invocat dispozițiile art. 118 C.proc.civ.
La termenul din data de 05.04.2012. reclamanții au depus precizări prin care au solicitat, în subsidiar, conform dispozițiilor art. 18 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, atribuirea în proprietate a unui teren aflat la dispoziția comisiilor locale sau aflat în domeniul privat al statului, pe raza județului C..
La termenul din data de 14.05.2012, pârâta C. locală de fond funciar N. B. a invocat excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată, admisă de instanță.
La termenul din data de 15.10.2012, instanța a admis excepția conexității cererii înregistrate sub nr._/212/2012 la dosarul nr._ .
Cererea înregistrată sub nr._ /2012 a fost formulată de reclamanții B. E., B. M. și P. R.-E., au chemat în judecată pe pârâtele C. LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR N. B. și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR C. și are ca obiect atribuirea în proprietate a unui teren aflat la dispoziția comisiilor locale sau aflat în domeniul privat al statului, pe raza județului C., în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. 3 din Legea nr. 18/1991.
În vederea soluționării cauzei, instanța a încuviințat și administrat, la solicitarea reclamantei, proba cu înscrisuri, proba cu martori, proba cu expertiza tehnică topografică, respectiv expertiza tehnică agricolă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 320/23.01.1998 (fila 36 din volumul 1 al prezentului dosar), reclamanții B. E., B. M. Salvator și B. R. E. au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate al autorului lor, B. M., pentru diferența de teren de 40 hectare, anterior fiind reconstituit dreptul lor de proprietate pentru 10 hectare, conform deciziei 1154/05.03.1992 (fila 37 din volumul 1).
Conform certificatului nr. 9590/06.04.1998 emis de Direcția județeană a arhivelor naționale C. (fila 41 din primul volum), B. M. deținea o suprafață de 50 hectare teren în anul 1945, în .> În ce privește calitatea reclamanților de persoane îndreptățite, se reține că B. M. a decedat la data de 16.08.1968 (fila 44 din primul volum), iar B. C. a fost fratele lui B. M.,acesta decedând la data de 01.03.1970 (fila 45 din volumul 1).
De asemenea, reclamanta B. E. este soția supraviețuitoare a lui B. C., conform certificatului de căsătorie aflat la fila 46 din primul volum, iar reclamanții B. M. Salvator și P. (fostă B.) R.-E. sunt fiii acestora, conform certificatelor de naștere și de căsătorie aflate la filele 42, 43 și 47 din volumul 1 al prezentului dosar.
Cererea reclamanților a fost soluționată favorabil în ce privește reconstituirea dreptului de proprietate al autorului lor, B. M., asupra întregii suprafețe de teren solicitate, de 40 hectare, sens în care s-a dispus reconstituirea în natură pentru suprafața de teren de 35,55 hectare, prin emiterea titlului de proprietate nr. 2451/04.05.2004 (filele 21-22 din volumul 1 al prezentului dosar), respectiv prin înscrierea reclamanților în anexa 39 cu suprafața de teren de 4,45 hectare (filele 5 și 49 din volumul 1 al prezentului dosar).
Se reține că vechiul amplasament al terenului deținut de autorul reclamanților este, conform concluziilor cuprinse în raportul de expertiză tehnică topografică efectuat în cauză, în totalitate ocupat, motiv pentru care nu poate fi restituit reclamanților, astfel încât instanța va respinge capătul de cerere privind restituirea în natură, pe vechiul amplasament, a terenului în suprafață de 4,45 hectare.
În ce privește modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate al reclamanților prin acordarea de teren în compensare, se reține că, potrivit probelor administrate în cauză, respectiv adresa nr. 216 comunicate de ADS la data de 09.07.2012 (filele 81-85 din primul volum al prezentului dosar), există o suprafață de teren aflată în domeniul privat al statului, teren administrat de Agenția Domeniilor Statului, ce a aparținut fostei ., acest teren fiind format din vie – 19,43 hectare, livadă – 39,71 hectare, teren împădurit – 1,39 hectare, ape-bălți – 10,63 hectare, drumuri – 5,22 hectare, curți, construcții – 1,8 hectare, neproductiv – 1,97 hectare, conform adresei nr. R333/09.08.2013, terenurile respective fiind libere și rămase în patrimoniul statului (filele 166-167 din volumul 1 al prezentului dosar).
La solicitarea reclamanților, instanța a încuviințat efectuarea unui raport de expertiză tehnică topografică, expertul P. G. L. formulând o propunere privind atribuirea în favoarea reclamanților a parcelei L 266, în suprafață de 4,45 hectare, situată în extravilanul comunei N. B. (filele 205 – 209 din primul volum al prezentului dosar).
Conform raportului de expertiză agricolă efectuată de către expert M. C., terenul identificat ca fiind vechiul amplasament al terenului revendicat de către reclamanți și terenul propus în vederea atribuirii către reclamanți, în compensare, sunt asemănătoare din punct de vedere al valorii de circulație (fila 223 din volumul 1 al prezentului dosar), motiv pentru care reclamanții și-au exprimat acordul cu privire la atribuirea în proprietate a terenului propus de către expertul tehnic topograf.
Se reține că art. 14 din Legea nr. 18/1991 stabilește că:
„(1)Terenurile cooperativelor agricole de producție situate în extravilanul localităților devin proprietatea cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, corespunzător suprafețelor aduse sau preluate în orice mod în patrimoniul cooperativei.
(2) Atribuirea efectivă a terenurilor se face, în zona colinară, de regulă, pe vechile amplasamente, iar în zonele de câmpie, pe sole stabilite de comisie și nu neapărat pe vechile amplasamente ale proprietății, în cadrul perimetrelor actuale ale cooperativelor agricole de producție”.
Art. 18 din Legea nr. 18/1991:
„(1)Terenurile din extravilan aduse sau preluate în orice alt mod în patrimoniul cooperativei agricole de producție de la cooperatori sau de la alte persoane care au decedat și nu au moștenitori, precum și terenurile pentru care nu s-au formulat cereri de restituire rămân la dispoziția comisiei.
(2) Toate terenurile cooperativei agricole de producție care nu sunt atribuite conform art. 14-17, precum și terenurile extravilane proprietatea statului aflate în folosința cooperativei, rămân, de asemenea, la dispoziția comisiei, urmând a fi atribuite altor persoane îndreptățite, potrivit prevederilor prezentei legi.
(3)Terenurile neatribuite, rămase la dispoziția comisiei, sau din domeniul privat al statului, din aceeași localitate sau din alte localități, se pot restitui, la cerere, în condițiile legii, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora care au fost înscriși în anexele privind despăgubirile la regulamentele de aplicare a legilor fondurilor funciar”.
Conform art. 3 alin.3 din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului:
„(3)Terenurile care urmează să fie retrocedate în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, se transmit, la cererea comisiilor județene, comisiilor locale”.
În consecință, față de dispozițiile enunțate anterior, instanța apreciază că acest capăt de cerere, privind reconstituirea în natură a terenului în suprafață de 4,45 hectare, prin acordare de teren în compensare din terenurile aflate în domeniul privat al statului, conform dispozițiilor art. 18 alin.3 din Legea nr. 18/1991, este întemeiat, din moment ce a fost identificat un teren liber ce poate fi acordat reclamanților, care și-au exprimat acordul cu privire la atribuirea în natură a acestui teren, motiv pentru care va admite în parte cererea principală, respectiv va admite cererea conexă, și va obliga C. Locală de fond funciar N. B. și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. să efectueze demersurile necesare pentru predarea de către Agenția Domeniilor Statului către C. locală de fond funciar N. B. a terenului în suprafață de 4,45 hectare, compus din . în extravilanul comunei N. B., astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul tehnic P. G. L..
De asemenea, instanța va obliga C. locală de fond funciar N. B. să întocmească documentația necesară punerii în posesie a reclamanților B. E., B. M. și P. R.-E. cu terenul în suprafață de 4,45 hectare, situat în . extravilanul comunei N. B., conform raportului de expertiză efectuat de către expert P. G. L., precum și să înainteze documentația respectivă Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C..
Totodată, instanța va obliga pârâta C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenului C. să emită, pe numele reclamanților B. E., B. M. și P. R.-E., titlul de proprietate pentru terenul în suprafață de 4,45 hectare, situat în . extravilanul comunei N. B., conform raportului de expertiză efectuat de către expert P. G. L..
Instanța ia act de împrejurarea că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea principală, formulată de reclamanții B. E., B. M. și P. R.-E., toți cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat M. A. din C., ., ., . în contradictoriu cu pârâtele C. locală de fond Funciar N. B., cu sediul în . C. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C., cu sediul în C., ., județul C., precum și cererea conexă, formulată de reclamanții B. E., B. M. și P. R.-E., în contradictoriu cu pârâtele C. locală de fond Funciar N. B. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C.
Dispune reconstituirea în natură a terenului în suprafață de 4,45 hectare, prin acordare de teren în compensare din terenurile aflate în domeniul privat al statului, în județul C.,conform dispozițiilor art. 18 alin.3 din Legea nr. 18/1991.
Obligă C. Locală de fond funciar N. B. și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. să efectueze demersurile necesare pentru predarea de către Agenția Domeniilor Statului către C. locală de fond funciar N. B. a terenului în suprafață de 4,45 hectare, situat în . extravilanul comunei N. B., conform raportului de expertiză efectuat de către expert P. G. L..
Obligă C. locală de fond funciar N. B. să întocmească documentația necesară punerii în posesie a reclamanților B. E., B. M. și P. R.-E. cu terenul în suprafață de 4,45 hectare, situat în . extravilanul comunei N. B., conform raportului de expertiză efectuat de către expert P. G. L. și să o înainteze Comisiei Județene Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenului C..
Obligă pârâta C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenului C. să emită, pe numele reclamanților B. E., B. M. și P. R.-E., titlul de proprietate pentru terenul în suprafață de în suprafață de 4,45 hectare, situat în . extravilanul comunei N. B., conform raportului de expertiză efectuat de către expert P. G. L..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.08.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D. S. P.
Red. și tehnored. Jud. CD
Ex. 7/19.08.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2733/2014.... | Actiune in regres. Sentința nr. 9509/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








