Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 8198/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 8198/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 05-08-2014 în dosarul nr. 11913/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Sentința civilă Nr.8198

Ședința publică de la 05 August 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. R. Parleteanu

Grefier Selma Z.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u acțiune formulată de creditoarea . cu sediul în C.,.,nr.60,jud.C. în contradictoriu cu debitoarea . cu sediul în București,sector 2,..3,..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru creditoare av.R. G. cf.împuternicirii avocațiale de la dosarul cauzei,debitoarea fiind lipsă.

Procedura legal îndeplinită.

Prezenta acțiune este legal timbrată.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Reprezentanta creditoarei depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială de reprezentare.

La interpelarea instanței reprezentanta creditoarei arată că în opinia dumneaei este competentă Judecătoria C. a soluționa prezenta cauză.

În baza art.131 al.1C.proc.civ.instanța se declară competentă din punct de vedere general,material și teritorial a soluționa prezenta acțiune.

Reprezentanta creditoarei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

În baza art.255-258C.proc.civ.instanța încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisuri.

Reprezentanta creditoarei arată că nu mai are alte probe sau cereri de formulat.

În baza art.392C.proc.civ.instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fondul cauzei pentru dezbateri.

Reprezentanta creditoarei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată,cu aplicarea at.1018 al.3C.proc.civ.având în vedere că debitoarea nu a înțeles să-și formuleze un punct de vedere cu privire la acțiunea promovată; obligarea debitoarei la plata debitului principal datorat,a penalităților de întârziere și a penalităților de întârziere de 1% pe zi de întârziere până la data executării efective cu cheltuieli de judecată.

În baza art.394C.proc.civ. instanța consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.04.2014, sub nr. de dosar_, creditoarea . în a chemat în judecată pe debitoarea S.C. N. ROMÂNIA S.R.L solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să o oblige pe debitoare la plata sumei de 277,76 lei reprezentând debit principal neachitat și a sumei de 2.043,30 lei reprezentând penalități de întârziere, calculate până la data de 05.02.2014, precum și în continuare, până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, creditoarea a învederat că între aceasta calitate de prestatoare și debitoarea . în calitate de beneficiară s-au derulat relații comerciale constând în executarea de către prestator a unei activități specializate pe pază și protecție prin intermediul agenților de pază proprii, la obiectivele și bunurile beneficiarului, stabilite de comun acord. În urma acestei colaborări, societatea debitoare datorează suma de 277,76 lei reprezentând debit principal potrivit facturii nr. 2225/01.12.2011.

Creditoarea a menționat că societatea sa și-a îndeplinit întocmai obligațiile asumate prin contract, însă societatea debitoare nu a achitat contravaloarea facturilor fiscale emise.

De asemenea, creditoarea a precizat că potrivit art. 8 din contractul de pază, asigurarea securității și integritatea obiectivelor nr. 713/28.11.2011, debitoarea s-a obligat să plătească și penalități de întârziere în cuantum de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere calculate la valoarea facturii – timp de 30 de zile (calculate de la termenul scadent), iar după 30 de zile se vor percepe penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere în plată. Cuantumul penalităților datorate de debitoare se ridică la valoarea de 2.043,30 lei, penalități calculate de la momentul scadenței obligației de plată și până la data de 05.02.2014, conform art. 8 din contract.

Creditoarea consideră că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitoarei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1013 și următoarele C.pr.civ.

În dovedirea acțiunii, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: contractul de pază, asigurarea securității și integritatea obiectivelor nr. 713/28.11.2011, factura fiscală . nr. 2225/01.12.2011, tabel calcul penalități, dovada comunicării către debitoare a facturii fiscale, tabel penalități și a contractului cadru, somație cu conținut declarat.

Debitoarea nu a formulat întâmpinare.

Instanța a încuviințat, pentru creditoare, proba cu înscrisuri.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Între creditoare, în calitate de prestator, și debitoare, în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul de pază, asigurarea securității și integritatea obiectivelor nr. 713/28.11.2011, având ca obiect în executarea de către prestator a unei activități specializate pe pază și protecție prin intermediul agenților de pază proprii, la obiectivele și bunurile beneficiarului, stabilite de comun acord. Durata contractului a fost stabilită pentru o perioadă de 6 luni, până la 29.05.2012, așa cum prevede art. 2.

Conform art. 3 din contract, prețul pentru serviciile prestate a fost stabilit la un tarif lunar de 8 lei/agent/oră, prețul astfel calculat neincluzând și TVA. Potrivit art. 7.2 din contract, beneficiarul va achita contravaloarea serviciilor prestate în prima zi lucrătoare de joi ce urmează îndeplinirii unui termen de 30 de zile de la data emiterii facturii.

În derularea raporturilor contractuale, creditoarea a emis factura nr. 2225/01.12.2011 pentru suma de 277,76 lei, debitoarea având de achitat acest debit în cuantumul indicat în factură.

Potrivit art. 1013 C.pr.civ., procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

În ceea ce privește prima condiție, respectiv aceea ca obligația a cărei executare se solicită să fie născută dintr-un contract civil, constatată printr-un înscris însușit de părți sub semnătură, instanța constată că este îndeplinită. Astfel, raporturile juridice dintre părți au fost guvernate de contractul de pază, asigurarea securității și integritatea obiectivelor nr. 713/28.11.201, cu privire la care instanța reține ca a fost acceptat în mod expres de către debitoare, fiind semnat și ștampilat.

Referitor la caracterul cert al creanței, instanța reține că existența acesteia este neîndoielnică deoarece facturile au fost emise în baza contractului, negociat și semnat de către ambele părți. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 662 alin. 2 C.pr.civ., existența creanței rezultă atât din contract cât și din facturile emise de către creditoare.

Mai mult, instanța are în vedere și prevederile art. 1018 alin. 3 C.pr.civ. potrivit cărora, în cazul nedepunerii întâmpinării de către debitor, față de împrejurările cauzei, instanța poate considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului.Întrucât debitoarea nu a formulat întâmpinare, prin interpretarea textului citat rezultă că aceasta nu a contestat creanța, aceasta fiind astfel recunoscută.

În ceea ce privește caracterul lichid, obiectul creanței trebuie să fie determinat prin înscrisul care o constată sau să conțină elemente care permit stabilirea lui, potrivit art. 662 alin. 3 C.pr.civ. În cauză, instanța constată caracterul lichid al creanței întrucât este determinată potrivit înscrisurilor depuse la dosar, respectiv factura fiscală . nr. 2225/01.12.2011 și contractul de prestări servicii 713/28.11.2011, în care este determinat tariful lunar de 8 lei/agent/oră, prețul astfel calculat neincluzând și TVA. Astfel, pe baza facturii mai sus menționată, debitoarea datorează creditoarei suma de 277,76 lei reprezentând debit neachitat, conform contractului încheiat între părți.

Din punct de vedere al exigibilității, conform art. 662 alin. 4 C.pr.civ., este necesar ca obligația debitorului să fie scadentă sau ca acesta să fie decăzut din beneficiul termenului de plată. Așa fiind, constatăm că factura fiscală mai sus indicată trebuie achitată în condițiile prevăzute de art. 7 din contract, astfel că și această condiție este îndeplinită, factura . nr. 2225/01.12.2011 fiind scadentă.

Întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1013 C.pr.civ., instanța reține că, în cauză, creditoarea a făcut dovada existenței unei creanțe în cuantum de 277,76 lei reprezentând contravaloare factură emisă în baza contractului, în timp ce debitoarea nu a făcut dovada liberării de obligație prin plată sau alt mod prevăzut de lege.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la penalități, instanța reține că, potrivit 8 din contractul de pază, asigurarea securității și integritatea obiectivelor nr. 713/28.11.2011, debitoarea s-a obligat să plătească și penalități de întârziere în cuantum de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere calculate la valoarea facturii – timp de 30 de zile (calculate de la termenul scadent), iar după 30 de zile se vor percepe penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere în plată.

În conformitate cu prevederile potrivit art.1270 C.civ., convențiile legale încheiate au putere de lege între părțile contractante, acestea dobândind drepturi și obligații pe care trebuie să le aducă la îndeplinire cu bună credință, conform art. 1170 C.civ., în caz contrar fiind angajată răspunderea contractuală a acestora. Daunele-interese pe care instanța le poate acorda unui creditor în vederea acoperirii prejudiciului cauzat de neexecutarea prestației debitorului sunt daune-interese moratorii și daune-interese compensatorii.

Potrivit art. 1535 C.civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de către părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

Având în vedere că debitoarea nu a făcut dovada achitării facturii emise de către creditoare, aceasta din urmă este îndreptățită și la plata penalităților, conform art. 1523 alin. 2 lit. d C.civ., debitoarea fiind pusă de drept în întârziere, de la data scadenței facturii. Astfel, conform tabelului de calcul al penalizărilor debitoarea datorează, pentru factura neachitată și penalități în cuantum de 2.043,30 lei, calculate până la data de 05.02.2014.

Pentru aceleași considerente, instanța urmează să o oblige pe debitoare și la plata penalităților în continuare, până la data achitării integrale a debitului principal.

În consecință, instanța va admite cererea și o vaobliga pe debitoare la plata către creditoare a sumei de 277,76 lei reprezentând debit principal și a sumei de 2.043,30 lei reprezentând penalități de întârziere, calculate până la data de 05.02.2014, precum și în continuare, până la data plății efective, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.

În temeiul art. 453 alin. 1 Cod proc. civilă, având în vedere soluția de admitere a cererii de emitere a ordonanței de plată și având în vedere cererea creditoarei de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța va admite această cerere și o va obliga pe debitoare la plata cheltuielilor de judecată angajate de creditoare, în cuantum de 200 de lei, constând în taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de creditoarea .. cu sediul în C.,.,nr.60,jud.C., în contradictoriu cu debitoarea S.C. N. ROMÂNIA S.R.L. cu sediul în București,sector 2,..3,..

Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 277,76 lei reprezentând debit principal și a sumei de 2.043,30 lei reprezentând penalități de întârziere, calculate până la data de 05.02.2014, precum și în continuare, până la data plății efective, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.

Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 05 august 2014.

Președinte,Grefier

P. A. R. Selma Z.

RED.PAR/13.08.2014

Tehnoredact.S.Z./26.08.2014/ 4 ex.

Emis 2 comunicări azi,……………….

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 8198/2014. Judecătoria CONSTANŢA