Plângere contravenţională. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 03/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 20794/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.12.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – M. TRANTU
GREFIER – E. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent C. M. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA, SERVICIUL DE POLIȚIE RUTIERĂ, având ca obiect plângere contravențională CP_.
Dezbaterile asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. au avut loc in ședința publică din data de 02.12.2014, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta sentința când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 03.12.2014, dată la care a pronunțat următoarea soluție:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.07.2014 sub nr._, petentul C. M., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Tulcea, a solicitat instanței anularea procesului-verbal . nr._/06.05.2014.
În motivare, petentul a arătat că procesul-verbal este lovit de nulitate absolută conform art. 17 din OG nr. 2/2001 întrucât i-a fost refuzat dreptul de a formula obiecțiuni.
Petentul a mai precizat că procesul-verbal este netemeinic, sub aspectul neconformității situației redate în rubrica de descriere a faptei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 16 pct. 1 și art. 17 din OG nr. 2/2001.
În dovedire, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.
Plângerea a fost legal timbrată.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., arătând totodată că procesul-verbal a fost legal întocmit, cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-208 Cod procedură civilă.
Analizând cu prioritate, conform art. 248 C.proc.civ., excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată de intimat prin întâmpinare, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal verbal . nr._/06.05.2014, petentul a fost sancționat de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Tulcea pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 102 alin. 2 din OUG nr. 195/2002.
Instanța constată că locul săvârșirii faptei reținute prin procesul-verbal contestat este situat pe . oraș Isaccea, loc ce intră în raza de competență a Judecătoriei Măcin.
Potrivit art. 32 alin.1 din O.G. nr.2/2001, plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Așa cum s-a arătat, în cauza de față, locul săvârșirii faptelor nu intră în raza de competență a Judecătoriei C., ci a Judecătoriei Măcin.
Prin urmare, avându-se în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 2 pct. 3 C.proc.civ. raportat la art.32 alin.1 din O.G. nr.2/2001, instanța apreciază ca întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. în soluționarea plângerii contravenționale, împotriva procesului – verbal . nr._/06.05.2014, urmând să o admită.
În consecință, în temeiul art. 132 alin.3 C.proc.civ., va declina competența de soluționare a plângerii contravenționale privind procesul-verbal . nr._/06.05.2014 în favoarea Judecătoriei Măcin, aceasta fiind instanța în circumscripția căreia au fost săvârșită pretinsa contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată prin întâmpinare.
Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulate de petentul C. M., domiciliat în mun. C., ., jud. C., CNP –_, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA, SERVICIUL DE POLIȚIE RUTIERĂ, cu sediul în loc. Tulcea, ., jud. Tulcea, în favoarea Judecătoriei Măcin.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.12.2014.
PreședinteGrefier
M. Trantu E. R.
Red. jud. T.M./ 12.12.2014
Dact. R.E./08.12.2014
.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
| ← Pretenţii. Sentința nr. 5822/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Pretenţii. Sentința nr. 2852/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








