Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 7740/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7740/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 16-07-2014 în dosarul nr. 10791/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 7740
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 16.07.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: Judecător C. I.
GREFIER: L. B.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță de plată, cerere formulată de creditoarea S.C. KOLAYLIK VIND S.R.L. (J_, C. RO15392700), cu sediul în București, .. 37, sector 1, în contradictoriu cu debitoarea S.C. H. H. RESOURCE SOLUTIONS S.R.L. (J_, CUI RO24447031), cu sediul în C., ., ..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 14.07.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, instanța, în conf. cu disp. art. 396 Cod pr. Civ., a amânat pronunțarea succesiv pentru datele de 15.07.2014 și 16.07.2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 10.04.2014 sub nr.10._, creditoarea S.C. KOLAYLIK VIND S.R.L. a solicitat instanței emiterea ordonanței de plată privind obligarea debitoarei S.C. H. H. RESOURCE SOLUTIONS S.R.L. la plata:
- sumei de 163.749,82 lei, reprezentând contravaloarea prestațiilor efectuate în baza Contractului de închiriere și promovare din data de 19.05.2011 și a facturilor fiscale nr._/13.06.2013,_/13.06.2013,_/26.09.2012
-cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivarea cererii, au fost invocate următoarele argumente:
(1). la data de 19.05.2011, între părți a fost încheiat contractul de închiriere și promovare având ca obiect prestarea de servicii specifice pentru care au fost întocmite facturile fiscale nr._/13.06.2013,_/13.06.2013,_/26.09.2012
(2). debitoarea nu și-a respectat obligația de plată a serviciilor în termen de 15 zile de la emiterea facturilor, asumată prin contract drept pentru care a fost somată să achite suma restantă, somația fiind trimisă prin poștă la sediul social al debitoarei și returnată de către serviciul pștal
(3). sunt îndeplinite condițiije art. 1.013 C.proc.civ., respective: creanța este certă, în sensul că existența sa rezultă din contract și din facturile fiscale; creanța este lichidă, fiind vorba despre o sumă de bani, al cărei cuantum este determinat prin actele care constată obligația de plată a prețului; creanța astfel determinată este exigibilă întrucât obligația de plată a prețului a devenit scadentă la 15 zile de la emiterea facturilor, astfel cum a fost prevăzut în contractul încheiat cu debitoarea.
În drept, societatea creditoare a invocat dispozițiile art.1013 și urm. C.proc.civ., art.411 C.proc.civ..
În dovedirea cererii, societatea creditoare a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri:
-Contract de Închiriere și Promovare (filele nr.5 - 8, din dosar);
-Contract de Furnizare de Produse nr.06/23.01.2013 (filele nr.18 - 19, din dosar);
-facturi fiscale (filele nr.22 - 24, din dosar);
-evidența facturilor neîncasate (fila nr.9, din dosar);
-somația de plată (fila nr.9, din dosar);
-talon confirmare de primire, factura aferentă serviciului de curierat, nota de transport(filele nr.10 - 14, nr.18 - 19, din dosar);
-invitație la mediere (filele nr.15, nr.17, din dosar);
- factura aferentă serviciului poștal(fila nr.16, din dosar);
- notificare debit (fila nr.20, din dosar);
- situație facturi (fila nr.21, din dosar);
- extras corespondență mail (fila nr.25, din dosar);
- extras de cont (filele nr.26 - 27, din dosar).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200,00 lei, conform chitanței nr.BCIT_/25.03.2014 (fila nr.3, din dosar), în conformitate cu prevederile art.6 alin.2 din O.U.G. nr. 80/26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru.
În temeiul art.411 C.proc.civ., creditoarea a solicitat judecarea și în lipsă a prezentei cauze (fila nr.4, din dosar).
Debitoarea, legal citată în conformitate cu prevederile art.1018 alin.1 – alin.3 C.proc.civ., a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de emitere a ordonanței de plată ca fiind nefondată, cu consecința obligării creditoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză
În motivarea întâmpinării, debitoarea a invocat următoarele argumente:
(1). între debitoare și . s-a încheiat contractul de închiriere și promovare din data de 19.05.2011 care, la litera (f), prevede o durată de 1 an, începând cu data de 1.05.2011 și expirând la data de 1.05.2012, contract care a fost respectat prin achitarea obligațiile contractuale ce rezultau din acesta
(2). prin somația nr.7020/23.08.2013, creditoarea solicita achitarea contravalorii facturilor nr._/26.09.2012,_/13.06.2013 și_/13.06.2013, facturi care nu au fost comunicate debitoarei, nu au fost semnate de primire și nici acceptate la plată, neregăsindu-se nici în contabilitatea debitoarei
(3). debitoarea a răspuns aceastei notificări și a solicitat lămuriri cu privire la sumele pretinse de creditoare (care sunt obligațiile de plată neîndeplinite, în virtutea cărui contract erau solicitate aceste sume, care erau înscrisurile în baza cărora se solicitau aceste sume), precizându-i creditoarei să aibă în vedere și suma de 15.000 Euro achitată, sumă pe care, până la acel moment, nu o luase în considerare
(4). creditoarea nu a formulat precizările solicitate de către debitoare
(5). creanța pretinsă nu este certă, lichidă și exigibilă întrucât:
- facturile emise de creditoare nu sunt acceptate la plată (nefiind semnate de primire), nu poartă ștampila societății debitoare și nici numele delegatului, cu datele de identificare ale acestuia, nefăcându-se dovada comunicării în vreun fel a acestora
- facturile emise de creditoare nu sunt înscrise în contabilitatea debitoarei
- sumele solictate prin facturi nu sunt detaliate nici măcar prin cererea adresată instanței
- din contractul de închiriere și promovare din data de 19.05.2011 semnat de părți nu rezultă niciun element prin care să se poată identifica modalitatea în care creditoarea a stabilit sumele trecute în facturile a căror plată o solicită, câtimea nefiind determinată prin însuși actul de creanță emis în baza contractului
- contractul în baza căruia se susține că au fost emise facturile este unul al cărui obiect este ca debitoarea să închirieze și să suporte chiria aferentă a unui spațiu de parcare pentru echipamentele creditoarei
- întrucât între părți nu a fost încheiat un contract în care să fie stipulat un anumit termen de plată a facturilor, modalitatea de calcul efectiv a acestora, termenul de scadență se împlinea în momentul recepționării facturilor, respectiv în momentul în care erau acceptate la plată.
Debitoarea a apreciat că societatea creditoarea a încălcat dispozițiile art.1014 C.proc.civ. procedând la emiterea unei somații pe care a încercat să o comunice printr-o altă modalitate decât cea prevăzută și impusă de lege – motiv pentru care s-ar impune respingerea ca inadmisibilă a cererii
În drept, debitoarea a invocat dispozițiile art.379 alin.3 și alin.4 C.proc.civ. din 1865; art.1013, art.1016, art.1020 C.proc.civ. în vigoare.
În temeiul art.258 în ref. la art.255 C.proc.civ., instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri, apreciind-o ca legală, pertinentă, concludentă și utilă justei soluționări a cauzei.
Analizând cererea de chemare în judecată, înscrisurile depuse la dosar și normele legale invocate în susținere, instanța reține următoarele:
1. În drept :
Prevederile procedurii ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de banicare rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege. (2) Nu sunt incluse în sfera de aplicare a prezentului titlu creanțele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvență (Art.1013 alin.1 și alin.2 C.proc.civ.).
Caracterul cert, lichid și exigibil al creanței se determină în conformitate cu prevederile art.662 alin.2 – alin.4 C.proc.civ.: (2) Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. (3) Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. (4) Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
În citație se va preciza că debitorul este obligat să depună întâmpinare cu cel puțin 3 zile înaintea termenului de judecată, făcându-se mențiune că, în cazul nedepunerii întâmpinării, instanța, față de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului(art.1018 alin.3 C.proc.civ.).
2. În speță :
Reținând dispozițiile art.1014 C.proc.civ. corobotate cu nota de transport(filele nr.10 - 12, din dosar) în care a fost declarat conținutul notificării debitului, instanța apreciază că în speță nu este incidentă inadmisibilitatea în sensul art.1016 alin.2C.proc.civ..
Potrivit punctului F alin.1 din Contractul de Închiriere și Promovare, contractul rămâne în vigoare pentru o perioadă de un an, începând cu 01.05.2011, prelungirea valabilității acestuia urmând a se face prin act adițional, cu 30 de zile înainte de expirarea duratei contractuale (fila nr.7, din dosar).
La dosarul cauzei nu s-a depus dovada prelungirii duratei convenției părților după data de 01.05.2012, astfel că facturile depuse în probațiune nu pot fi apreciate ca fiind emise în temeiul contractului anterior menționat. În plus, deși în cuprinsul facturilor se face mențiune despre înschirierea unei autospeciale 20 T în baza unor comenzi (6900/23.05.2013, 6899/23.05.2013, 6557/12.09.2012) făcute de debitoare, creditoarea nu a probat existența acestora. Comenzile nominalizate în facturi sunt oricum ulterioare datei de 01.05.2012 și, deci, nu ar putea fi reținute ca fiind efectuate în temeiul contractului în discuție. Deși creditoarea pretinde că a emis cele trei facturi având un temei contractual, instanța constată că, din înscrisurile depuse la dosar, nu poate fi reținut acest argument.
Nu mai puțin adevărat, creditoarea a înscris în evidențele sale contabile cele trei facturi fără ca acestea să fi fost acceptate la plată.
Instanța nu va reține nici extrasul de cont cod 14-6-3 întrucât facturile evidențiate drept bază a soldului debitor nu corespund celor depuse în probațiunea cauzei:
- în probațiune:
- factura . nr._/13.06.2013 – fila nr.22, din dosar
- factura . nr._/13.06.2013 – fila nr.23, din dosar
- în extrasul de cont – filele nr.27 – 28, din dosar:
- factura nr._/19.09.2011 – filele nr.26 – 27, din dosar
- factura nr._/19.09.2011 – filele nr.26 – 27, din dosar
Față de tipul serviciilor facturate, instanța reține că art. 21 al. 4 m) din normele de aplicare a Codului fiscal dispune în sensul că: Pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii trebuie să se îndeplinească cumulativ următoarele condiții: - serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat între părți sau în baza oricărei forme contractuale prevăzute de lege; justificarea prestării efective a serviciilor se efectuează prin: situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare; - contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate. Nu intră sub incidența condiției privitoare la încheierea contractelor de prestări de servicii, prevăzută la art. 21 alin. (4) lit. m) din Codul fiscal, serviciile cu caracter ocazional prestate de persoane fizice autorizate și de persoane juridice, cum sunt: cele de întreținere și reparare a activelor, serviciile poștale, serviciile de comunicații și de multiplicare, parcare, transport și altele asemenea.
Facturile invocate de creditoare nu sunt însoțite de niciun raport justificativ al sumelor pretinse. Acest aspect a fost învederat creditoarei de către debitoare prin răspunsul formulat la notificarea nr.7020/23.08.2013 – fila nr.49, din dosar. De asemenea, corespondența electronică purtată între reprezentanții celor două societăți comerciale probează contestatea caracterului cert, lichid și exigibil al creanței pretense.
Având în vedere dispozițiile Art. 1020 C.proc.civ. potrivit cărora (1) Dacă debitorul contestă creanța, instanța verifică dacă contestația este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar și a explicațiilor și lămuririlor părților. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanța va respinge cererea creditorului prin încheiere. (2) Dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute la alin. (1), iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, instanța va respinge cererea creditorului privind ordonanța de plată prin încheiere. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun.
instanța conchide că în speță nu pot fi reținute certitudinea și lichiditatea creanței pretinse de creditoare și, pe cale de consecință, nici exigibilitatea acesteia, motiv pentru care urmează a respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect ordonanță de plată formulată de creditoarea S.C. Kolaylik V. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea S S.C. H. H. Resource Solutions S.R.L..
Creditoarei îi rămâne însă deschisă procedura de drept comun, astfel cum dispune art.1020 alin.3 C.proc.civ., procedură care permite un probatoriu mai amplu pentru verificarea temeiniciei pretențiilor sale.
3. Asupra cheltuielilor de judecată solicitate în cauză:
3.1. În drept:
Art. 453 C.proc.civ.: (1)Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2)Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.
Art.452 C.proc.civ:Dovada cheltuielilor de judecată: Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.
3.2. Asupra cheltuielilor de judecată solicitate de creditoare:
Având în vedere că soluția speței raportată la art.453 C.proc.civ., instanța va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de creditoare privind obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.
3.3. Asupra cheltuielilor de judecată solicitate de debitoare:
Având în vedere cererea debitoarei de acordare a cheltuielilor de judecată raportată la soluția de respingere a cererii privind emiterea ordonanței de plată, în temeiul dispozițiile art.453 C.proc.civ. rap. la art.452 C.proc.civ., instanța va admite acest capăt de cerere și va obliga creditoarea la plata către debitoare a sumei de de 1.700,00 lei cu titlul cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, achitat conform chitanței .. AVO/012, emise corespunzător facturii ../data AVO/012/12.05.2014 .
4. Instanța din oficiu:
În temeiul dispozițiilor art.1023 alin.2 C.proc.civ., prezenta hotărâre poate fi atacată cu cerere în anulare, de către creditoare, în termen de 10 zile de la comunicare.
În temeiul dispozițiilor art.1023 alin.4 C.proc.civ., cererea în anulare se va depune la Judecătoria C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect ordonanță de plată formulată de creditoarea S.C. Kolaylik V. S.R.L., J_, C. RO15392700, cu sediul în București, .. 37, sector 1, în contradictoriu cu debitoarea S.C. H. H. Resource Solutions S.R.L., J_, CUI RO24447031, cu sediul în C., ., ., ca neîntemeiată.
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de creditoare privind obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Obligă creditoarea să plătească debitoarei suma de 1.700,00 lei cu titlul cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, achitat conform chitanței .. AVO/012, emise corespunzător facturii ../data AVO/012/12.05.2014 .
Cu drept de cerere în anulare pentru creditoare, în termen de 10 zile de la data comunicării prezentei hotărâri.
Cererea de anulare se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.07.2014.
Președinte, Grefier,
Judecător C. I.. L. B.
Red. Jud. C.I./09.10.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7712/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 16/2014.... → |
|---|








