Plângere contravenţională. Sentința nr. 16/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 16/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 31196/212/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

Sentința civilă nr._

Ședința publică din data de 16.10.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Denissa-Tinonia BRESUG

GREFIER: L. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contraventionala, formulată de petentul T. D., domiciliat în Comuna M. K., ., județul Ialomița în contradictoriu cu intimatul P. M. CONSTANTA, cu sediul în Localitatea C., județ C..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul personal, lipsă intimatul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal

îndeplinită cf.art.87 și următoarele Cod procedură civilă și se constată depus la dosar la data de 19.09.2014 prin serviciul registratură din partea intimatului, adresa nr._/15.09.2014 prin care se înaintează transcrierea mecanică a procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 29.10.2012.

Petentul T. D. precizează că nu înțelege să se folosească de proba cu martori și apreciază că sunt necesare înscrisurile depuse la dosar.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.

Petentul solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 29.10.2012.

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată sub nr._ petentul T. D. in

contradictoriu cu intimata Poliția M. C. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . NR_ din 29.10.2012, solicitând anularea procesului verbal de constatare a contraventiei prin care i s-a aplicat amenda in suma de 500 lei RON

În fapt, arată că procesul verbal a fost încheiat de agent constatator C. I. din cadrul Secției 2 Poliție C. prin care in baza art. 3 punct 31 din Legea 61/91 a fost sancționat cu amenda contravențională în valoare de 500 lei.

În data de 29.10.2012 orele 3 în timp ce se afla pe raza municipiului C. în zona tîrgului de legume a fost oprit de organele de poliție care i-au solicitat documentele personale și a le autovehiculului cu care se deplasa și cu ocazia legitimării l-a întrebat care este motivul legitimării, iar aceștia nu i-au comunicat motivele legitimării, a intrat într-o discuție contradictorie cu aceștia fiind avertizat că va fi sancționat contravențional fapt pentru care a refuzat să semneze procesul verbal de contravenție întocmit.

Arată că procesul verbal cu contravenția aplicată a fost primit de către petent la data de 28.11.2012.ocazie cu care a constatat că a fost sancționat cu suma de 500 lei pentru faptul refuzat să dea relații cu privire la identitatea sa lucru total neadevărat întrucât a înmânat documentele personale agentului constatator în baza căruia i-a întocmit procesul verbal de contravenție.

Consideră ca sancțiunea care i s-a aplicat este nelegală si netemeinică întrucât cu ocazia aplicării sancțiunii contravenționale agentul constatator nu a menționat nici un martor care să semneze pe actul de constatare întocmit în lipsă cu toate că erau de față multe persoane la locul constatării, respectiv tîrgul de legume, fapt care atrage nulitatea procesului verbal întocmit.

Din analiza actelor dosarului instanța reține:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . NR_ din 29.10.2012 petentul a fost sancționat în baza art. 3 pct. 31 din legea nr. 61/1991 deoarece a refuzat să de relații în vederea stabilirii identității sale, fiind aplicată sancțiunea amenzii de 500 lei .

Instanța reține faptul că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea tuturor prevederilor art. 16 si art. 17 din O.G. nr. 2/2002 cuprinzând toate elementele obligatorii inclusiv descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, numele, prenumele calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, în cauză nefiind întrunite nici una din condițiile care ar putea duce la anularea actului sancționar, respectiv actul să fie încheiat cu nerespectarea formelor legale și actul să fi produs părții o vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea acestuia. în ceea ce privește cele reținute de organul constatator, instanța apreciază că acestea reflectă adevărul, petentul neproducând nici un alt element de fapt care să înlăture cele consemnate, în privința temeiniciei procesului verbal de contravenție, acesta ca act administrativ, face prin el însuși proba situației de fapt reținute de agentul constatator, bucurându-se de o prezumție de legalitate, valabilitate și autenticitate.

Deși petentul susține că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal nu este reală, nu administrează probe care să dovedească alte împrejurări de fapt sau cauze exoneratoare de răspundere contravențională . Referitor la susținerea că și alte persoane au săvârșit aceeași fapta însă nu au fost sancționate, nu este de natură a înlătura caracterul contravențional, sancțiunea având un carater personal și mai mult nu este dovedită de petent .

În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța reține că aceasta corespunde cerințelor prevăzute de actul normativ, astfel că și sub aspectul temeiniciei procesul-verbal atacat corespunde exigențelor în materie, și dată fiind pericolul ridicat al faptei comise de petent nu există temeiuri de înlocuire a sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertismentului.

Raportat la cele expuse, instanța constată că procesul verbal contestat este temeinic și legal, motiv pentru care respinge plângerea formulată ca nefondată .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională, formulată de petentul T. D., domiciliat în Comuna M. K., ., județul Ialomița în contradictoriu cu intimatul P. M. CONSTANTA, cu sediul în Localitatea C., județ C., ca nefondată .

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică, azi 16.10.2014 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

Denissa-Tinonia BRESUG L. D.

Red.jud. D.T.B/03.12.2014

Dact.D.L./ex.4/03.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 16/2014. Judecătoria CONSTANŢA