Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Hotărâre din 24-03-2014, Judecătoria CONSTANŢA

Hotărâre pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 27437/212/2013

ROMÂNIA

JUDECATORIA CONSTANTA – SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

Î N C H E I E R E

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17 martie 2014

Completul de judecată constituit din:

PREȘEDINTE: D. E. A.

GREFIER: C. M.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță de plată, acțiune formulată de creditoarea R. A. DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE CONSTANTA cu sediul în CONSTANTA, .. 14A, J. C., în contradictoriu cu debitoarea A. DE P. DG B1+B2 CONSTANTA cu sediul în CONSTANTA, ., ., J. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul creditoarei, consilier juridic L. Stanev în baza delegației de reprezentare depuse la dosar și reprezentantul debitoarei, avocat L. M. A. în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar .

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei expus oral de către grefierul de ședință .care învederează următoarele:

- s-au depus la dosar prin Serviciul Registratură la data de 11 februarie 2014 Note de ședință formulate de creditoare însoțite de inscrisuri, comunicate debitoarei la 12.02.2014;

- s-au depus la dosar prin Serviciul Registratură la data de 05 martie 2014 de către creditoare alte Note scrise însoțite de inscrisuri, comunicate și acestea către debitoare, la 05.03.2014.

Instanța pune în vedere debitoarei să precizeze temeiul juridic al clauzei abuzive invocate.

Reprezentantul pârâtei arata ca nu poate preciza la acest moment temeiul juridic; menționează că art. 42 din Legea 51/2006 prevede modul de calcul al penalităților și, raportat la acest articol, clauza contractuală prevăzută la art. 8 excede temeiului legal.

Părțile arată că nu mai au de formulat alte cereri, de invocat excepții sau de propus alte probe.

Nemaifiind probe de administrat, cereri de formulat, constatand cauza în stare de judecata, instanța acorda cuvantul pe fondul cauzei și pe aspectul invocat privind clauza abuzivă a penalităților de intarziere.

Reprezentantul creditoarei solicită respingerea apărărilor privind caracterul abuziv al clauzei privind penalitățile de intarziere intrucat, în mod repetat reclamanta a solicitat reînnoirea contactului conform legii insa debitoarea nu s-a prezentat șa sediul creditoarei în acest sens; invedereaza ca la incheierea vechiului contract, clauzele erau legale și valabile insa, ulterior, trebuiau aplicate prevederile legislației în vigoare.

Invedereaza ca toate facturile ce privesc debitul principal au fost achitate cu intarziere și ulterior depunerii acțiunii; arata ca suma de_,10 lei reprezintă penalități de intarziere pentru facturile fiscale aferente perioadei 31 ianuarie 2012 – 31 mai 2013, facturi necontestate și insușite de debitoare prin aplicarea ștampilei și semnăturii reprezentantului; precizeaza ca în josul facturilor se regăsesc sumele reprezentand penalități, în cuantum de 0,04% pe zi de intarziere conform Legii 46 și OUG 39/200.

Având în vedere dispozitiile art. 1013 C.pr.civ. și inscrisurile depuse la dosar, solicita admiterea acțiunii și obligarea debitoarei la plata debitului principal, a penalităților de intarziere și cheltuielilor de jduecată.

Reprezentantul debitoarei solicită respingerea acțiunii; mentioneaza ca din punct de vedere al temeiului de drept invocat, art. 1013 C.pr.civ., creanța nu este certă, lichidă și exigibilă; de asemenea, invederează că nu este corectă modalitatea de calcul a penalităților de intarziere, solicitate pentru perioada ianuarie 2012 – mai 2013 pentru că, calculele sunt făcute de creditoare pentru factrule aferente lunilor februarie, martie și aprilie 2012; în ce privește clauza privind penalitatile de intarziere, invedereaza ca aceasta nu mai este în vigoare, nemaiexistând temei legal pentru a fi solicitate penalitățile.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Instanța, în temeiul disp. art. 150394 al.1 C.pr.civ. constată închise dezbaterile și amână pronunțarea la data de 24 martie 2014.

Conform art. 396 al.2 C.pr.civ. pronunțarea se va face prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2014.

P., GREFIER,

D. E. A. C. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Hotărâre din 24-03-2014, Judecătoria CONSTANŢA