Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 29/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 29/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 29-12-2014 în dosarul nr. 30668/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

Sentința civila nr._

Ședința publică din 29.12.2014

PREȘEDINTE: I. M. I.

Grefier: O. L.

Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect ordonanță de plată, privind pe creditor . și pe debitor V. I. GROUP SRL.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publica din 15.12.2014, consemnate in încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța raportat la disp. art. 396 alin 1 si 2 Cod procedura civila, a amânat pronunțarea la data de 29.12.2014 când s-a pronunțat .

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.09.2014 sub nr._ creditoarea . a solicitat în contradictoriu cu debitoarea . SRL emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata sumei de_,31 de lei constând în debit principal, la plata sumei de 7111,18 reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la 26.09.2014 și la plata penalităților de întârziere aferente debitului principal calculate de la 27.09.2014 și până la data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivare creditoarea a arătat că a încheiat cu debitoarea contractul de închiriere D. 2012 nr.48 din data de 22.10.2012. În acest contract creditoarea avea calitatea de M. și debitoarea calitatea de Proprietar.

Creditoarea a precizat că plata trebuia făcută în maxim 5 zile de la emiterea facturii dar nu mai târziu de data plecării ambarcațiunii din port, în cazul contractelor a căror valabilitate expira înainte de termenul scadent al facturii, iar pentru neplata la termenul stabilit, debitoarea trebuia să suporte penalități de întârziere în procent de 0,15% din valoarea sumei scadente și neachitate pentru fiecare zi calendaristică.

A mai precizat creditoarea că în temeiul acestui contract a fost emisă factura fiscală . OPL nr._/08.03.2013 în cuantum de 4360,76 lei din care au rămas de achitat 2000,01 lei. Pentru această factură penalitățile de întârziere au fost calculate la procentul de 0,15% pe zi de întârziere, fiind în cuantum de 2564,74 lei.

Creditoarea a mai arătat că a mai încheiat două contracte de servicii cu debitoarea, în care prima avea calitatea de M. și a doua calitatea de Beneficiar, contractele cu nr.010/01.05.2013 și nr.009/01.05.2013.

În baza contractului nr.010/01.05.2013 a fost emisă factura fiscală . OPL nr._/27.06.2013 în cuantum de 2833,83 lei, iar în temeiul contractului nr.009/01.05.2013 a fost emisă factura fiscală . OPL nr._/27.06.2013 în cuantum de 2217,77 lei.

Creditoarea a învederat instanței că pentru fiecare din aceste două facturi au fost calculate penalități de întârziere la procentul de 0,2% pe zi de întârziere astfel: pentru factura nr._/27.06.2013 penalitățile sunt în cuantum de 2550,45 lei, iar pentru factura nr._/27.06.2013 penalitățile sunt în cuantum de 1995,99 lei.

A mai arătat creditoarea că la data de 28.10.2013 a fost emisă factura fiscală . OPL nr._ în cuantum de_,70 lei reprezentând contravaloare ambarcațiune RYDS 568 GTI, pentru care nu se percep penalități, factură ce nu a fost achitată de debitoare.

A învederat instanței creditoarea că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă iar cu privire la dobândă a mai arătat că solicită acordarea acesteia până la data plății efective a debitului.

În drept a invocat art.223 alin.(3), art.453 și art.1013 și urm./Cod proc.civilă, art.1170,1270-1271/Cod civil.

În probațiune a depus copii de pe următoarele înscrisuri: anexă calcul penalități calculate de la scadență până la data de 26.09.2014, certificat constatator ONRC pentru societatea debitoare, fișa beneficiar până în luna iunie 2014, contract de închiriere D. 2012 nr.48/22.10.2012, factura fiscală . OPL nr._/08.03.2013, factura fiscală . OPL nr._/27.04.2013, contract de servicii nr.010/01.05.2013, factura fiscală . OPL nr._/27.06.2013, contract de servicii nr.009/01.05.2013, factura fiscală . OPL nr._/27.06.2013, factura fiscală . OPL nr._, notificare emisă către debitoare.

Deși legal citată, debitoarea nu a depus întâmpinare la dosar.

La data de 21.11.2014 creditoarea a depus la dosarul cauzei dovada primirii sumei de_,31 lei din partea debitoarei, reprezentând debit principal, solicitând doar plata sumei de 7111,18 lei cu titlu de penalități de întârziere și plata penalităților de întârziere de la 27.09.2014 și până la achitarea integrală a debitului, respectiv 13.11.2014.

Instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 200 de lei.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține:

Între creditoarea . și debitoarea . SRL au fost încheiate contractele: contractul de închierere D. 2012 nr.48 din data de 22.10.2012, în care creditoarea avea calitatea de M. și debitoarea calitatea de Proprietar, contractul de servicii nr. 010/01.05.2013 în care creditoarea avea calitatea de M. și debitoarea calitatea de Beneficiar și contractul de servicii nr.009/01.05.2013 în care creditoarea avea calitatea de M. și debitoarea calitatea de Beneficiar.

În baza contractului de închiriere a fost emisă factura fiscală . OPL nr._/08.03.2013 în cuantum de 4360,76, din care a rămas un sold neachitat de 2000,01 lei.

În temeiul contractului de servicii nr.010/01.05.2013 a fost emisă factura fiscală . OPL nr._/27.06.2013 în cuantum de 2833,83 lei, iar în temeiul contractului nr.009/01.05.2013 a fost emisă factura fiscală . OPL nr._/27.06.2013 în cuantum de 2217,77 lei, aceste facturi nefiind achitate de debitoare.

De asemenea, între cele două părți a intervenit și un contract de vânzare cu privire la ambarcațiunea RYDS 568 GTI, sens în care creditoarea, în calitate de vânzător, a emis factura fiscală . OPL nr._ în cuantum de_,70 lei.

Conform art. 1013/Cod proc.civ „Prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.”

Ca atare, textul legal stabilește trei condiții speciale de admisibilitate a ordonanței de plată: o primă condiție este dată de existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, a doua condiție este aceea potrivit căreia creanța să constea în plata unei sume de bani și a treia este dată de existența unui contract civil între părți însușit de acestea prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Conform prevederilor legale „creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui și creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată”.

Având în vedere că debitoarea a achitat debitul principal în cuantum de_,31 lei, precum și faptul că nu a depus întâmpinare, aspect ce naște o prezumție de recunoaștere a pretențiilor creditoarei instanța va analiza caracterele creanței constând în penalități de întârziere pentru fiecare contract încheiat între părți.

Cu privire la contractul de închiriere D. 2012 nr. 48/22.10.2012:

Din cuprinsul acestui contract (filele 19-22) reiese că creditoarea, în calitate de M., a stabilit cu debitoarea, în calitate de Beneficiar, la capitolul V, intitulat de părți „modalități de plată și penalități”, art.5.4 „în cazul neplății facturii în termenul de scadență se vor percepe penalități de întârziere de 0,15% din valoarea sumei scadente și neachitate pentru fiecare zi calendaristică de întârziere”.

Caracterul cert al creanței rezultă din contractul încheiat între cele două părți precum și din anexa privind calculul penalităților atașată la dosar la fila 9.

Creanța este lichidă deoarece cuantumul acesteia este determinat prin contract.

Creanța este exigibilă deoarece în temeiul prevederilor contractuale stabilite la art. 5.1 „ suma datorată de proprietar se achită în maxim 5 zile de la data facturării, dar nu mai târziu de la data plecării ambarcațiunii din port, în cazul contractelor a căror valabilitate expiră înainte de termenul scadent al facturii” și văzând că data emiterii facturii este 08.03.2013 reiese că data exigibilității este 15.03.2013.

Penalitățile de întârziere pentru restul de achitat din această factură sunt în cuantum de 2564,74 lei.

Cu privire la contractele de servicii nr. 010/01.05.2013 și nr.009/01.05.2013:

Din cuprinsul acestor contracte reiese că creditoarea, în calitate de M. și debitoarea în calitate de Beneficiar au stabilit la capitolul V intitulat de părți „modalități de plată și penalități”, art.5.3 „ în cazul neplății facturii în termenul de scadență se vor percepe penalități de întârziere de 0,2% din valoarea sumei scadente și neachitate pentru fiecare zi calendaristică de întârziere.”

Caracterul cert al creanței rezultă din contractul încheiat între cele două părți precum și din anexa privind calculul penalităților atașată la dosar la fila 9.

Creanța este lichidă deoarece cuantumul acesteia este determinat prin contract

Creanța este exigibilă deoarece în temeiul prevederilor contractuale stabilite la art. 5.1 „ suma datorată de proprietar se achită în maxim 5 zile de la data facturării, dar nu mai târziu de la data plecării ambarcațiunii din port, în cazul contractelor a căror valabilitate expiră înainte de termenul scadent al facturii” și văzând că data emiterii facturii . OPL nr._ este 27.06.2013 reiese că data exigibilității este 04.07.2013 iar cu privire la factura fiscală . OPL nr._, aceasta a fost emisă tot la data de 27.06.2013 devenind exigibilă la 04.07.2013.

Penalitățile de întârziere pentru aceste facturi sunt în cuantum de 2550,45 lei respectiv 1995,99 lei.

A doua condiție este îndeplinită deoarece creditoarea solicită plata unei sume de bani. Referitor la a treia condiție, instanța observă că între părți există 3 contracte încheiate din care rezultă obligațiile acestora, precum și că aceste contracte au fost însușit de ambele părți prin semnătură. De asemenea, toate facturile emise în baza acestor 3 contracte sunt semnate de debitoare.

Cu privire la factura fiscală . OPL nr._, emisă ca urmare a vânzării ambarcațiunii, instanța nu va mai face analiza condițiilor emiterii ordonanței de plată, deoarece debitul cuprins în aceasta a fost achitat de debitoare și nu sunt cerute penalități în temeiul acestei facturi.

Referitor la acordarea penalităților de întârziere în continuare de la data 27.09.2014 și până la achitarea integrală a debitului, respectiv 13.11.2014, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile emiterii unei ordonanțe de plată și pentru acestea, având în vedere aceleași considerente ca cele de mai sus.

Instanța constată că și pentru acordarea dobânzilor sunt îndeplinite condițiile instituite în vederea emiterii unei ordonanțe de plată.

Având în vedere cele expuse mai sus instanța va admite cererea creditoarei, astfel cum a fost modificată, și va obliga debitoarea să plătească creditoarei în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii suma de 7111,18 de lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la data de 26.09.2014 și penalități de întârziere, conform fiecărui contract, calculate de la data de 27.09.2014 și până la data de 13.11.2014, ziua achitării integrale a debitului.

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de creditor instanța reține art.453/Cod proc.civ care arată „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”

Conform art.451 alin.(2)/Cod proc.civ. „instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei”.

Astfel, instanța constată că onorariul de avocat solicitat este de 3720 de lei, dar procesul a durat doar două termene, debitoarea nu a formulat întâmpinare, prin urmare avocatul creditoare nu făcut apărări pentru clientul său, iar complexitatea dosarului este una redusă. Prin urmare, instanța va reduce la jumătate acest onorariu, la suma de 1860 lei.

În consecință, va obliga debitoarea la plata sumei de 2122 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 de lei, onorariu de avocat 1860 lei și onorariu executor aferent notificării în cuantum de 62 de lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea creditoarei ., cu sediul ales la av. M. B. - Constanta, .. 94, ., ., J_, CUI RO_, astfel cum a fost modificată, formulată în contradictoriu cu debitoarea . SRL, cu sediu în sector 6, București, .. 57, ., ./1996, CUI RO_.

Ordonă debitoarei să plătească creditoarei suma de 7111,18 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la data de 26.09.2014.

Ordonă debitoarei să plătească creditoarei penalități de întârziere, conform fiecărui contract, calculate de la data de 27.09.2014 și până la data de 13.11.2014, ziua achitării integrale a debitului.

Plata se va efectua în termen de 30 de zile de la comunicare.

Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 2122 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, onorariu de avocat și onorariu executor aferent notificării.

Executorie de drept.

Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică azi, 29.12.2014..

PREȘEDINTE GREFIER

I. M. I. O. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 29/2014. Judecătoria CONSTANŢA