Pretenţii. Sentința nr. 5002/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5002/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 7745/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 5002
Ședința publică din data de 06.05.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R. C. B.
Grefier M. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . și pe pârât T. L., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 29.04.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 06.05.2014 când, în aceeași compunere,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 12.03.2014 sub nr._, reclamanta ., a chemat în judecată pârâtul T. L. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei 766,27 lei reprezentând contravaloare rate neachitate, 313,79 lei dobândă restantă, 766,27 penalități convenționale în cuantum de 1,5% per zi de întârziere fără a depăși valoarea ratelor restante, cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că în baza contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr._/30.12.2004 pârâta a achiziționat un bun electronic și nu și-a mai executat obligația de a plăti conform graficului stabilit.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1025-1032 C proc civ.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus în copie următoarele înscrisuri: contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr._/30.12.2004 (filele 11-12), calcul penalități (fila 13), situația plăților efectuate (fila 14).
Cererea a fost legal timbrată cu 50 lei taxă judiciară de timbru.
Parâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 30.12.2004, părțile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr._/30.12.2004 pe o perioadă de 3 ani conform graficului stabilit de părți.
Instanța constată că reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 1025- 1032 C proc civ, privind cererile cu valoare redusă.
În raport de obiectul cauzei, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 766,27 lei, cererea întemeiată pe dispozițiile art. 1025 este admisibilă.
1.Instanța va analiza incidența răspunderii civile contractuale a pârâtului, pentru a determina dacă există o faptă ilicită, un prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția pârâtului.
În drept, instanța reține că potrivit art. 969 Cod civil: „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.” Potrivit art. 6 din contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr._/30.12.2004 pârâtul avea obligația de a plăti prețul produselor cumpărate conform graficului de rambursare a ratelor, existând astfel fapta ilicită prin neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract, respectiv neachitând ratele 13-36.
Dovada prejudiciului este făcută de reclamantă prin situația plăților efectuate, prejudiciul constând în contravaloarea ratelor, pe care pârâtul nu le-a achitat.
Potrivit art. 1082 Cod civil: „Debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate ca nu este rea-credință din parte-i, afara numai daca nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată.”
Instanța reține că, atâta vreme cât pârâta nu a făcut dovada intervenirii unei cauze de forță majoră sau a unui caz fortuit care să o exonereze de răspundere, dovada existenței creanței făcută de către reclamantă generează în temeiul art. 1082 cod civil două prezumții: prezumția de neîndeplinire de către pârâtă a obligațiilor asumate prin contract, în speță cea de a plăti ratele restante și prezumția de culpă a pârâtei în ceea ce privește neîndeplinirea obligației. În raport de prezumția enunțată instanța reține vinovăția pârâtei.
În cauza de față, reclamanta, prin înscrisurile depuse la dosar- contract și situația plăților efectuate, a făcut dovada existenței unui contract valabil și executarea propriilor obligații livrând bunul, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către pârât, instanța reține că acestuia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi că și-a executat propriile obligații.
Astfel, pârâta, legal citată, nu a solicitat instanței administrarea unui înscris din care să rezulte că a achitat în întregime și în termen obligațiile în cauză, fapt care va avea ca și efect rămânerea în ființă a prezumției relative a neachitării datoriilor.
Pentru considerentele anterior expuse, instanța va admite cererea și va obliga pârâta la plata sumei de 766,27 lei reprezentând contravaloare ratelor restante, respectiv 13-36.
2.Cu privire la capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata dobânzii comerciale, convenite prin contract (art. 6), pentru considerentele anterior expuse, prin raportare la prevederile art. 43 C.. reclamantei întemeiate și va obliga pârâtul la plata sumei de 313,79 lei cu titlu de dobândă.
3. În ceea ce privește capătul de cerere privitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 766,27 lei reprezentând penalități convenționale în cuantum procentual de 1,5% pentru fiecare zi de întârziere aferente fiecărei rate neachitate, instanța constată următoarele:
Părțile au prevăzut în contract o clauză penală. Astfel, conform art. 11 din contract, pentru ratele neachitate în termen de 5 zile de la data scadenței, pârâta datorează penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere, la debitul restant, inclusiv pentru cele 5 zile considerate marjă de întârziere, până la plata întregului debit.
Potrivit art. 969 C.civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Deci, din moment ce pârâta din prezenta cauză nu și-a achitat ratele la scadență, aceasta datorează penalități de întârziere ce vor fi calculate potrivit art. 11 din contract.
Însă, deși părțile au prevăzut în contract posibilitatea ca totalul penalităților de întârziere să poată depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, totuși instanța apreciază că această clauză este abuzivă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.”
A.. 1 din Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive (anexă a Legii nr. 193/2000) – „Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: (…) i) obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant;”
De asemenea în Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului sunt prevăzute dispoziții în același sens. Astfel conform:
„Art. 78. – Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Art. 79. – O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Art. 80. – O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Art. 81. – Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor legale pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză preformulată a fost negociată direct cu consumatorul este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.”
Mai mult, Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii prevede:
„Articolul 3 – (1) O clauză contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului. (2) Se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune. Faptul că anumite aspecte ale unei clauze sau o anumită clauză au fost negociate individual nu exclude aplicarea prezentului articol pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a acestuia indică faptul că este, cu toate acestea, un contract de adeziune. În cazul în care orice vânzător sau furnizor pretinde că s-a negociat individual o clauză standard, acestuia îi revine sarcina probei. (3) Anexa conține o listă orientativă și neexhaustivă a clauzelor care pot fi considerate abuzive.
Anexă – Clauzele menționate la Articolul 3 alin. (3) (…) (e) solicitarea de la orice consumator care nu și-a îndeplinit obligația să plătească o sumă disproporționat de mare drept compensație;
Articolul 6 – (1) Statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într-un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor, în conformitate cu legislația națională, nu creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părțile prin aceste clauze, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive.”
Raportând conținutul și natura clauzei din contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr._/30.12.2004 potrivit căreia totalul penalităților poate să depășească debitul datorat la dispozițiile normative citate anterior, instanța constată că aceasta reprezintă o clauză abuzivă deoarece:
- prin ea însăși creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între dreptul comerciantului și obligațiile consumatorului;
- reprezintă o clauză preformulată, care nu a fost negociată la momentul încheierii contractului cu consumatorul.
Mai mult decât atât, legea (inclusiv cea internă, respectiv art. 1 lit. i) din Anexa la Legea nr. 193/2000, cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive) prevede expres drept clauză abuzivă obligarea consumatorului la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale în comparație cu pagubele efectiv suferite de comerciant.
De aceea, instanța considerând nulă clauza abuzivă mai sus analizată, va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
În conformitate cu art. 453 alin.1 C.p.c. instanța constată că pârâtul a pierdut procesul și o va obliga la aceasta cheltuielilor de judecată reprezentând plata taxei judiciare de timbru achitată de reclamantă în cuantum de 50 de lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea reclamantei ., cu sediul în C., .. 135, cam. 4, jud. C., CUI RO6513110, J_, în contradictoriu cu pârâta T. L., cu domiciliul în C., ., jud. C., CNP_.
Obligă pârâta la plata sumei de 766,27 lei lei reprezentând contravaloare rate restante, 313,79 dobândă restantă și 50 lei cheltuieli de judecată.
Respinge capătul de cerere privitor la obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere ca neîntemeiat.
Executorie de drept.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședința publică, azi 06.05.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
R. C. B. M. D.
Red.jud. R.C.B/14.05.2014/4ex
Tehnored. M.D./14.05.2014
Emis 2 comunicări la data de .
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2999/2014.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 02/2014. Judecătoria... → |
|---|
