Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 06/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 06/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 30176/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

Sentința civila Nr.

Ședința publică din 06.11.2014

PREȘEDINTE: A. U.

Grefier: M. I.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant C. C., dom. ales la SCA M., M. & M. și pe pârât A. G. E., având ca obiect ordonanță președințială.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publica din 05.11.2014, consemnate in încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța raportat la disp. art. 396 alin 1 si 2 Cod procedura civila, a amânat pronunțarea la data de 06.11.2014 când s-a pronunțat .

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul C. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. G. E., ca pe cale de ordonanță președințială, să se stabilească un program de vizită pentru minora C. M.-A. născută la data de 29.08.2011, astfel:

- prima și a treia săptămână din lună în intervalul sâmbătă ora 10.00-duminică ora 20.00 cu posibilitatea de a lua minora la domiciliul său din C..

În motivare, se arată de către reclamant că a fost căsătorit cu pârâta, iar în anul 2013 a solicitat divorțul având în vedere că aceasta a părăsit domiciliul comun.

Cererea sa a fost înregistrată cu nr._/212/2013 pe rolul Judecătoriei C. și a rămas definitivă doar în privința divorțului prin sentința nr. 1010/03.02.2014.

În perioada soluționării litigiului în fond, pârâta a plecat la părinții ei în Suceava unde locuiește și în prezent cu minora. Ori de câte ori a dorit să vină la Suceava să vadă copilul i-a interzis motivate de faptul că fetița are un program de masă și somn care trebuie respectat, fie că este bolnavă.

Deoarece comportamentul pârâtei este greu de înțeles, a mers însoțit de numita L. M. la Suceava, iar pârâta, fiidn dusprinsă de venirea sa, i-a permis să o vadă câteva ore în prezența ei.

Se menționează în continuare că și-a respectat obligația de întreținere și a achitat lunar pensia minorei, însă dorește să se poată implica active în viața acesteia și să aibă posibilitatea să o vadă având în vedere distanța și programul de lucru.

Totodată, precizează reclamantul că poate să dovedească că soția sa i-a interzis să vadă copilul până la rămânerea definitivă a hotărârii de divorț și exercitarea autorității părintești prin care s-a stabilit și programul de vizită.

Dorește reclamantul stabilirea unui program de vizită provizoriu până la rămânerea definitivă a hotărârii privind exercitarea autorității părintești și programul de vizită.

Se menționează în final că, având în vedere că litigiul de fond se află în faza apelului, apreciază că acțiunea este admisibilă față de situația părților și imposibilitatea reclamantului de a avea legături personale cu minora.

În drept, cererea a fost motivată pe dispozițiile art.919 și 996 C.pr.civ.

Cauza a fost soluționată fără citarea părților conform art. 998 alin. 2 C.pr.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța retine următoarele :

Ordonanța președințială este procedura specială prin intermediul căreia reclamantul, care afirmă o aparență de drept, solicită instanței să ordone măsuri provizorii, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept, pentru prevenirea unei pagube iminente ori pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări (art. 996 C.pr.civ.).

Prin urmare, pentru a fi admisibilă o cerere de ordonanță președințială, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: aparența dreptului, caracterul provizoriu al măsurilor, existența unor cazuri grabnice și neprejudecarea fondului.

Prin prezenta ordonanță președințială, se solicită de către reclamant stabilirea unui program de vizită a minorei C. M.-A. în modalitatea detaliată în cuprinsul cererii .

Raportat la dispoziția legală invocată, instanța apreciază că nu este îndeplinită una din cele 4 condiții de admisibilitate prevăzută de art. 996 C.pr.civ., respectiv caracterul provizoriu al măsurii.

În acest sens, se reține că acest caracter provizoriu este afirmat atât în alin. 1, cât și în alin. 5 teza ultimă ale art. 996 C.pr.civ.

Termenul provizoriu caracterizează exact specificul procedurii ordonanței președințiale, având o dublă semnificație.

Pe de o parte, se referă la conținutul reversibil al măsurilor luate, în condițiile în care pe calea ordonanței președințiale nu se pot lua măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt. Pe de altă parte, se referă la durata limitată temporar a acestor măsuri.

În alin. 2 al art. 996 se arată că ordonanța este provizorie, iar dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. Deși articolul nu precizează, soluționarea litigiului asupra fondului presupune pronunțarea unei hotărâri definitive sau pronunțarea unei hotărâri executorii. În ambele cazuri încetează efectele ordonanței președințiale.

Interpretând per a contrario, înseamnă că introducerea unei ordonanțe președințiale este admisibilă până la momentul pronunțării unei sentințe definitive sau executorii.

Or, trebuie amintit că cererea ce face obiectul prezentei ordonanțe președințiale face obiectul dosarului nr._/212/2013 al Judecătoriei C. în care s-a stabilit deja un anumit program de vizită al minorului în favoarea reclamantului prin sentința civilă nr. 1010/03.02.2014.

Or, potrivit art. 448 alin. 1 C.pr.civ., hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect stabilirea modului de exercitare a autorități părintești, stabilirea locuinței minorului, precum și modul de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul.

Prin urmare, după momentul soluționării pe fond de către instanță a acestui capăt de cerere prin pronunțarea unei sentințe ce este executorie de drept, nu se mai poate introduce o acțiune pe cale de ordonanță președințială având același obiect, reclamantul având posibilitatea punerii în executare a acelei sentințe în vederea respectării dreptului său de a avea legături personale cu minorul în modalitatea stabilită de instanță. Sau, în situația în care este nemulțumit de programul de vizită să exercite calea de atac împotriva sentinței prin care s-a soluționat fondul cererii.

De altfel, în motivarea prezentei cereri, reclamantul a arătat că acțiunea sa este admisibilă în raport de imposibilitatea sa de a avea legături personale cu minora având în vedere că litigiul se află în faza apelului. Or, în baza considerentelor deja menționate, instanța reține că această susținere este netemeinică, reclamantul putând pune în executare sentința civilă pronunțată în dosar nr._/212/2013 al Judecătoriei C..

Chiar trecând peste aspectele juridice arătate mai sus, instanța reține că, în raport de situația de fapt reținută, se impunea ca reclamantul să motiveze distinct urgența unei astfel de solicitări în condițiile în care există deja un program de vizită stabilit în favoarea sa prin sentința civilă nr. 1010/03.02.2014 pronunțată de Judecătoria C..

Cu alte cuvinte, trebuia ca reclamantul să justifice urgența cererii sale, respectiv să precizeze de ce în ipoteza în care are deja dreptul de a-și vizita fiica și, deci de a avea legături personale cu aceasta, solicită pe cale de ordonanță președințială stabilirea unui program de vizită.

Din motivarea cererii introduse de reclamant, instanța deduce că nu există o altă urgență decât aceea de a avea legături personale cu minorul, urgență ce nu se mai justifică din moment ce acesta are deja dreptul legal stabilit prin sentință executorie de a-și vizita fiica.

Raportat la considerentele expuse mai sus, instanța urmează să respingă acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulata de reclamantul C. C.,CNP –_, dom. ales la SCA M., M. & M. in contradictoriu cu pârâtul A. G. E., domiciliata in Suceava, ., ., ..

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare..

Pronunțată în ședință publică, azi 06.11.2014.

Președinte Grefier

A. U. M. I.

Red. Jud. A .U./ 07.11.2014 /4.ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 06/2014. Judecătoria CONSTANŢA