Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 07/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 07/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 07-11-2014 în dosarul nr. 30102/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. .
Ședința din data de 07.11.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. D.
GREFIER: M. DĂNUȚA M.
Pe rol judecarea cauzei minori și familie privind pe reclamant C. L. Ș. și pe pârât G. A., având ca obiect ordonanță președințială.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 06.11.2014 fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 07.11.2014 când,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 19.09.2014 sub număr de dosar_, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantul C. L.-S. a solicitat pe calea ordonanței președințiale în contradictoriu cu pârâta G. A., reintegrarea sa în spațiul locativ apartamentul nr. 4 și apartamentul 5/2 (apartamentul 4 și demisolul . C., .. 62, după încetarea efectelor Deciziei nr. 773/23.10.2014 și al familiei sale de la momentul pronunțării hotărârii, până la soluționarea procesului de partaj.
În fapt, reclamantul a arătat că în timpul divorțului cu pârâta a achiziționat la roșu două apartamente în C., învecinate (4 și 5), iar după divorț (2008) s-a mutat în cele două apartamente și a început amenajarea lor, însă din anul 2012 pârâta l-a împiedicat să mai intre în apartamente.
Reclamantul a arătat că în anul 2010 s-a recăsătorit și în prezent are doi copii minori, iar întrucât minorul C. D. S. este înscris la Grădinița „Lumea Poveștilor” din C. și începea anul școlar, a contactat-o pe pârâtă telefonic și prin intermediul poliției pentru a-i pune la dispoziție un rând de chei, cel puțin de la unul din cele două apartamente, dar fără succes.
Reclamantul mai arată de asemenea că fiul său a lipsit de la grădiniță toată săptămâna, neavând altă posibilitate locativă, fiind și somat de personalul de la grădiniță, fiind absolut necesar întregii familii să locuiască în C., cu atât mai mult cu cât deține două apartamente.
În drept s-au invocat prevederile art. 966 C.proc.civ..
În probațiune, reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 20 de lei.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât nu există pe rolul cauzei o cauză care să judece fondul, excepție care a fost respinsă la termenul din 06.11.2011.
Pârâta a invocat de asemenea puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 773/23.10.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/212/2014, prin care s-a dispus ca reclamantul să păstreze o distanță minimă față de aceasta și minorele C. M. E. și C. R. Ș. față de locuința situată în C., .. 62 precum și față de instituția școlară frecventată de minore, pe o durată de 6 luni de la emiterea ordinului de protecție.
Față de caracterul temporar al efectelor Deciziei nr. 773/23.10.2014, pârâta arată că acțiunea reclamantei este prematură în contextul în care el este ținut de respectarea acestei hotărâri.
Pe fondul cauzei, pârâta arată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale: vremelnicia nu se prezumă, ci trebuie demonstrată, urgența nu rezultă din petitul acțiunii și nu se indică în concret în ce ar consta prejudicierea a cărei urgență soluționare se impune prin admiterea ordonanței.
În probațiune, pârâta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
În cauză a fost admisă și administrată pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform dispozițiilor normative incidente în cauză:
Art. 996 C. proc. civ.: – „(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului.”
Procedura simplificată a ordonanței președințiale este instituită pentru soluționarea rapidă a unor categorii de cauze care, dacă ar urma calea obișnuită a dreptului comun, ar avea urmări grave sau chiar iremediabile pentru reclamant.
Pentru a putea fi admisă o astfel de cerere este necesar să fie întrunite cumulativ patru condiții (aparența dreptului reclamantului, caracterul provizoriu al măsurii, existența unor cazuri grabnice și neprejudecarea fondului cauzei).
Instanța apreciază că, în speță, nu sunt îndeplinite cumulativ aceste condiții.
Astfel, din perspectiva aparenței de drept, reclamantul a invocat în susținerea cererii formulate faptul că a achiziționat la roșu două apartamente în C., învecinate (4 și 5), iar după divorț (2008) s-a mutat în cele două apartamente și a început amenajarea lor, precum și faptul că la momentul actual deține în proprietate cele două apartamente.
Referitor la aceste susțineri, instanța constată că prin Sentința civilă nr. 7344/27.06.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2012, apartamentul nr. 4-5 situat în C., .. 62, a fost atribuit pârâtei G. A..
Deși sentința civilă nu este definitivă, fiind atacată cu apel de către reclamant, instanța reține faptul că reclamantul nu dovedește la acest moment îndeplinirea condiției existenței unei aparențe de drept în favoarea sa, în condițiile în care solicită reintegrarea sa și a familiei sale într-un apartament care i-a fost atribuit la partaj fostei sale soții.
De altfel, astfel cum rezultă din fișa de evidență a pârâtei, aceasta are domiciliul în prezent în Constanta .. 62, .-5, județul Constanta, Tribunalul C. reținând prin soluția pronunțată la data de 23.10.2014 în dosarul nr._/212/2014 (ordin de protecție), faptul că reclamanta locuiește împreună cu minorele rezultate din căsătoria cu pârâtul, la această adresă.
În ceea ce privește condiția urgenței, instanța reține faptul că prin Decizia nr. 773/23.10.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/212/2014, C. L. S. a fost obligat la păstrarea unei distanțe minime de 100 de m față de G. A. și minorele C. M. E. și C. R. S., față de locuința acestora situată în Constanta .. 62, .-5, județul C., precum și față de instituția școlară frecventată de minore, respectiv Școala Generală nr. 23 C. B. – C., pe o durată de 6 luni de la emiterea acestui ordin de protecție, respectiv până la data de 23.04.2015.
Astfel, în contextul în care reclamantul solicită în prezentul dosar ca instanța să dispună pe calea ordonanței președințiale reintegrarea sa în apartamentul nr. 4 începând cu data de 23.04.2015, este evident că nu este îndeplinită condiția urgenței, până la acea dată fiind inclusiv posibil a fi soluționat definitiv dosarul de partaj existent între părți.
Așa cum s-a arătat și mai sus, procedura ordonanței președințiale este instituită pentru soluționarea rapidă a unor categorii de cauze în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, până la data de 23.04.2015 fiind foarte posibil să se schimbe atât situația de fapt invocată de reclamant, cât și situația de drept a imobilului.
Mai mult, nici prin cererea inițială și nici prin precizările ulterioare, reclamantul nu a precizat care sunt împrejurările care justifică urgența reintegrării sale în apartamentul menționat. Astfel, reclamantul a precizat doar faptul că unul din copii săi este înscris la Grădinița „Lumea Poveștilor” din C. și începe anul școlar, a lipsit de la grădiniță toată săptămâna, neavând altă posibilitate locativă, fiind și somat în acest sens de personalul de la grădiniță.
Referitor la aceste susțineri, instanța constată faptul că reclamantul nu a depus la dosar dovada faptului că fiul său ar fi înscris la Grădinița „Lumea Poveștilor” din C., acesta depunând la dosar un contract încheiat la data de 23.04.2014 (cu începere din data de 15.09.2014) cu Grădinița „Steluțele Mării” și din care nu rezultă dacă într-adevăr minorul C. D. S. a fost înscris la această grădiniță.
Pe de altă parte, instanța reține că dreptul familiei reclamantului de a fi reintegrată în imobil este strâns legat de dreptul reclamantului, întrucât nici soția și nici copii reclamantului din căsătoria ulterioară nu justifică un drept de proprietate asupra imobilului. Prin urmare inexistența dreptului reclamantului de a fi reintegrat în imobil presupune și inexistența oricărei persoane din familia acestuia de a fi reintegrată în imobilul respectiv.
În plus față de cele arătate mai sus referitor la condiția urgenței, instanța apreciază că aceasta nu presupune o simplă apreciere sau constatare în sensul că ceea ce susține reclamantul este urgent, ci această urgență se va reține numai raportat la scopurile prevăzute chiar de art. 996 C.proc.civ., respectiv măsura să fie necesară „pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.
Instanța reține însă că niciunul din aceste cazuri nu este incident în prezenta cauză. Prin cererea de chemare în judecată și prin precizările ulterioare formulate, reclamantul a arătat că urgența constă în faptul că la 15 septembrie începe anul școlar iar familia sa trebuie să locuiască în C. pentru a putea copiii să frecventeze grădinița din mediul urban. Astfel, instanța constată că reclamantul nu numai că nu a dovedit, dar nici măcar nu au invocat motive pertinente care să justifice îndeplinirea vreunuia din scopurile prevăzute de art. 996 C.proc.civ.
Față de aceste considerente, instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Fiind în culpă procesuală, reclamantul va fi obligat în temeiul art. 453 C.proc.civ. la plata către pârâtă a sumei de 800 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată și precizată de reclamantul C. L. Ș. cu domiciliul în CONSTANTA, .. 62, .-5, J. și în M. V.- FFL, ., J. C. în contradictoriu cu pârâta G. A. cu domiciliul în CONSTANTA, .. 62, .-5, J. C., ca neîntemeiată.
Obligă reclamantul la plata către pârâta a sumei de 800 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare, care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. DUMITRUMIRELA DĂNUȚA M.
M.M. 07 noiembrie 2014
Red. Jud. D.D.2ex/07.11.2014
Emis 3 comunicări, la data de
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 7026/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
|---|








