Plângere contravenţională. Sentința nr. 10/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 10/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 22109/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința din data de 10.11.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE : A. A.

GREFIER: S. G.

Pe rol soluționarea cererii având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul ROȘUȚ G. A. cu domiciliul în C., ., ., . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. cu sediul în C., ., jud. C..

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 03.11.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10.11.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față,

Prin cererea depusă la data de 11.07.2014 și înregistrată sub nr._, petentul ROȘUT G. A. a formulat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C., plângere contravențională împotriva Procesului verbal de contravenție . nr._ din 08.07.2014, solicitând anularea acestuia și înlăturarea tuturor măsurilor sancționatorii aplicate.

În motivarea în fapt a cererii, petentul susține că, la data de 08.07.2014, a fost sancționat prin procesul verbal contestat pentru că a folosit telefonul mobil fără a avea sistemul mâni libere în timp ce conducea autovehiculul cu număr de înmatriculare_ .

Invocă petentul că Procesul verbal de contravenție . nr._ din 08.07.2014 este lovit de nulitate absolută întrucât agentul constatator nu a respectat prevederile art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în sensul că a fost menționat greșit numele și prenumele său, în loc de ROȘUT G. A., fiind trecut R. G. A., astfel încât nu a putut achita amenda.

În drept, a invocat prevederile art. 118 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și pe cele ale art. 31 din OG nr. 2/2001.

În probațiune, a depus la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, procesul verbal contestat și cartea de identitate.

Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 d lei, potrivit prevederilor art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Intimatul a formulat în termenul legal întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii cu menținerea procesului verbal contestat ca fiind temeinic și legal încheiat. Susține intimatul că petentul a fost sancționat pentru că în ziua de 08.07.2014 a condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ folosind telefonul mobil în timpul mersului fără a avea dispozitivul „mâini libere”, faptă prevăzută și sancționată de art. 99 alin. (2) raportat la art. 36 alin. (3) din OUG nr. 195/2002.

Față de aspectele de nelegalitate invocate de către petent, intimatul arată că, potrivit Deciziei 22/2007 a ÎCCJ, numai pentru nesocotirea cerințelor expres prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 intervine nulitatea absolută a procesului verbal, în celelalte cazuri nulitatea nu poate fi decât relativă, iar lipsirea de eficiență a actului operează doar în măsura în care se face dovada unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea acestuia. Cu referire la susținerile petentului, intimatul apreciază că atâta timp cât codul numeric personal este menționat în mod corect în cuprinsul procesului verbal contestat, nu s-a făcut dovada unei asemenea vătămări prin indicarea eronată a numelui .și prenumelui acestuia.

În drept, intimatul a invocat prevederile OUG nr. 195/_, HG nr. 1391/2006 și ale OG nr. 2/2001.

În probațiune, a depus la dosarul cauzei documentația ce a stat la baza întocmirii Procesului verbal . nr._ din 08.07.2014.

Petentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a susținut că lipsa mențiunilor privind numele petentului se sancționează, potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001 cu nulitatea absolută, ce poate fi constatată și din oficiu de către instanță.

În cadrul ședinței de judecată din data de 03.11.2014, instanța a încuviințat, în temeiul dispozițiilor art. 258 raportat la dispozițiile art. 255 C.proc.civ., proba cu înscrisuri pentru părți, apreciind că aceasta este utilă, pertinentă și concludentă soluționării prezentei cauze.

Din materialul probator administrat în cauză și verificând din oficiu legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, în temeiul dispozițiilor art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001, instanța reține următoarele:

La data de 08.07.2014, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 180 lei pentru că a condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ folosind telefonul mobil în timpul mersului fără a avea dispozitivul „mâini libere”, faptă prevăzută și sancționată de art. 99 alin. (2) raportat la art. 36 alin. (3) din OUG nr. 195/2002.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal contestat, instanța reține că petentul nu a susținut, în niciun moment, că nu a săvârșit fapta constatată în cuprinsul procesului verbal, invocând în apărare doar aspecte de nelegalitate a acestuia. Având în vedere faptul ca petentul nu a facut dovada existentei unei stări de fapt contrare celei reținute în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenție, măsura aplicată de agentul constatator este întemeiată, și pe cale de consecință, procesul-verbal contestat este temeinic încheiat.

Verificând legalitatea procesului-verbal de contravenție atacat, în raport de aspectele formale invocate, instanța constată ca acesta a fost întocmit cu respectarea tuturor cerințelor impuse de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute a procesului-verbal de contravenție, care se poate constata și din oficiu, procesul verbal fiind completat sub aspectul numelui, prenumelui și calității agentului constatator, numelui si prenumelui contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii ei, precum si a semnăturii agentului constatator.

Cu privire la cauza de nulitate invocată de către petent, respectiv faptul că în cuprinsul procesului verbal s-a menționat în mod greșit numele acestuia, instanța urmează a o înlătura, apreciind această apărare ca neîntemeiată. În acest sens, analizând mențiunile procesului-verbal de contravenție contestat, instanța constată ca între acestea se regăsește codul numeric personal al petentului, astfel încât instanța apreciază că este posibilă identificarea contravenientului și, implicit, posibilitatea acestuia de a achita amenda stabilită în sarcina sa în cuprinsul procesului verbal contestat. Mai mult decât atât, în cauza de față, instanța apreciază că este vorba de o simplă eroare materială, în fapt, petentul putând fi identificat cu ajutorul CNP-ului, astfel încât, în speță, nu ne aflăm în situația unei omisiuni care să atragă incidența art. 17 din OG nr. 2/2001 întrucât este asigurată posibilitatea identificării contravenientului, iar texul sancționează lipsa unei mențiuni cumulative.

Instanța constată în acest sens că, potrivit art. 16 alin. (1) din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data si locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului (…).Instanța reține însă că, potrivit art. 175 C. proc. civ., aplicabil în acest caz, sancțiunea nulității nu va interveni decât dacă nelegalitatea a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de contravenție.

Petentul nu a făcut dovada unei vătămări, deși îi revenea, potrivit legii, sarcina probei, astfel încât nelegalitatea cu privire la menționarea greșită a numelui și a prenumelui acestuia nu va atrage nulitatea procesului-verbal de contravenție.

Față de aceste considerente, instanța va respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională și va menține procesul verbal contestat, ca fiind temeinic și legal încheiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul ROȘUȚ G. A., CNP_, cu domiciliul în C., ., ., . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. cu sediul în C., ., jud. C., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.11.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

A. A. S. G.

Red.Jud. A.A./18.11.2014

Tehnored.S.G./ 20.11.2014/4EX

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 10/2014. Judecătoria CONSTANŢA