Pretenţii. Sentința nr. 6188/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6188/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 6263/212/2014
DOSAR CIVIL NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA CONSTANTA
Sectia civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR.6188
SEDINTA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN 27.05.2014
Completul constituit din:
P.: M. V. M.
GREFIER: D. R.
Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect pretenții, actiune formulată de reclamanta reclamanta . RO_, J_ ) cu sediul în C., .-24, jud.C., în contradictoriu cu pârâții T. I. P. ( CNP_) și T. E. (CNP_) cu domiciliul în Năvodari, ., ..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 20.05.2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 C.proc.civ, a dispus amânarea pronunțării la data de 03.06.2014.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.01.2014 sub numărul_, reclamanta S.C. R. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții T. I. P. și T. E. obligarea acestora la plata sumei de 450,28 lei reprezentând contravaloare apă/canal aferentă perioadei august 2013-octombrie 2013, a sumei de 17,44 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei aprilie-iulie 2013 și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că în baza contractului nr. 4022/01.11.2011 încheiat între părți, a prestat pârâților serviciile de alimentare cu apă și de canalizare, cu obligația corelativă a acestuia, potrivit dispozițiilor art. 30 alin. 3 din Legea nr. Legea 241/2006, de a plăti prestațiile efectuate de reclamantă în termen de 15 zile de la data emiterii facturilor.
Reclamanta a mai arătat că s-au emis facturi pentru perioada august 2013-octombrie 2013, pe care pârâții nu le-au mai achitat, astfel că la această dată pârâții figurează cu un contravaloare apă/canal restant în sumă de 450,28 lei și cu penalități de întârziere de 17,44 lei.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025-1032 noul Cod de procedură civilă privind cererile de valoare redusă.
În probațiune reclamanta a depus în copie: notificare adresată pârâtului, facturile fiscale nr._/29.03.2013,_/30.04.2013,_/31.05.2013 și_/28.06.2013, fișă constatare consum, contractul nr. 4022/01.11.2011, act adițional nr. 41, listing, tabelul cu defalcarea consumului pe apartamente, notificare nr._/18.11.2013.
Reclamanta a solicitat dezbateri orale cu motivarea evitării de noi termene în situația în care instanța de judecată ar solicita detalii suplimentare asupra situației de fapt.
Instanța a refuzat această solicitare și a soluționat cauza fără să citarea părților pentru dezbateri orale, considerând că, față de valoarea foarte redusă a obiectului cererii, a probelor de la dosar, precum și față de lipsa unui răspuns din partea pârâtului în condițiile art. 1029 alin. 4 C.proc.civ., nu sunt necesare dezbateri orale.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Conform art. 1025 C.proc.civ.: „(1) Prezentul titlu se aplica atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecata și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. (2) Prezentul titlu nu se aplica în materie fiscală, vamală sau administrativă și nici în ceea ce privește răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice. (3) De asemenea, prezenta procedură nu se aplica cererilor referitoare la: a) starea civila sau capacitatea persoanelor fizice; b) drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie; c) moștenire; d) insolvența, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile și a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare; e) asigurări sociale; f) dreptul muncii; g) închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani; h) arbitraj; i) atingeri aduse dreptului la viața privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.”
Instanța reține că în speță sunt aplicabile dispozițiile titlului X din codul de procedură civilă privind cererile de valoare redusă, întrucât creanța pretinsă de reclamantă este sub nivelul de_ lei și nu este incident niciunul din cazurile de excepție prevăzute de alin. 2 și 3 ale art. 1025 C.proc.civ..
Analizând cererea de valoarea redusă prin prisma înscrisurilor de la dosar, instanța reține următoarele:
Între părți s-a încheiat contractul nr. 4022/01.11.2011 având ca obiect asigurarea de către reclamantă a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, pârâții având obligația de a achita serviciile furnizate.
În baza acestui contract reclamanta a emis facturile fiscale nr. fiscale nr._/29.03.2013,_/30.04.2013,_/31.05.2013 și_/28.06.2013, conform cărora contravaloarea prestațiilor pentru perioada de consum aprilie-iulie 2013 este în total de 450,28 lei.
În drept, instanța reține că potrivit art. 1270 Cod civil: „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.”
În aceste condiții, pârâții aveau conform dispozițiilor contractului nr. 4022/01.11.2011 obligația de a achita contravaloarea facturilor în termen de 15 zile calendaristice de la data emiterii acestora.
Instanța reține că reclamanta a făcut dovada, conform art. 1169 vechiul C.civ., a raporturilor juridice dintre părți și a prestației efectuate pârâtului, însă pârâții nu au făcut dovada îndeplinirii obligațiilor asumate, respectiv plata facturilor fiscale nr._/29.03.2013,_/30.04.2013,_/31.05.2013 și_/28.06.2013, astfel că în ce privește debitul de 450,28 lei pretențiile reclamantei sunt întemeiate.
În ce privește suma de 17,44 lei reprezentând penalități de întârziere, instanța reține că la art. 13 alin. 3 din contract s-a prevăzut o clauză penală care îndreptățește pe reclamantă să calculeze penalități de întârziere în procentul aplicabil pentru neplata la timp a obligațiilor bugetare, în cazul neachitării la scadență a facturilor de consum.
Această clauză este o aplicarea dispozițiilor art. 1535 cod civil potrivit cărora: „(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
În baza acestei clauze penale, reclamanta a calculat corect conform facturilor fiscale nr._/29.03.2013,_/30.04.2013,_/31.05.2013 și_/28.06.2013, penalități de întârziere.
Față de aceste considerente, instanța va admite cererea și va obliga pârâții să plătească reclamantei suma de 450,28 lei reprezentând contravaloare apă/canal aferent perioadei august 2013-octombrie 2013 și penalități de întârziere de 17,44 lei.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 1031 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâții urmează să fie obligat către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulata de reclamanta . RO_, J_ ) cu sediul în C., .-24, jud.C., în contradictoriu cu pârâții T. I. P. ( CNP_) și T. E. (CNP_) cu domiciliul în Năvodari, ., ., ..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 450,28 lei reprezentând contravaloare apă/canal aferentă perioadei august 2013-actombrie 2013.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 17,44 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei aprilie-iulie 2013.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).
Executorie de drept.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 03.06.2014.
P. GREFIER
M. V. M. D. R.
Red.jud. MVM – 13.08.2014
Tehnred.gref. DR – 14.08.2014
| ← Validare poprire. Sentința nr. 3731/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








