Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 716/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 716/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 32314/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 716/2014

Ședința publică din data de 24.01.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: G. M.

GREFIER: C. B.

Pe rol, soluționarea cererii de emitere a ordonanței de plată, cerere formulată de către creditoarea R. Autonomă de Distribuire a Energiei Termice, cu sediul în C., .. 14A, jud. C., în contradictoriu cu debitoarea Asociația de proprietari nr. 243, cu sediul în C., ., ..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru creditoare doamna consilier juridic Calut Tihaela, care depune la dosar delegație de reprezentare, lipsă fiind debitorul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

În temeiul art. 131 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general și material și teritorial – potrivit art. 1015, rap. la art. 94 pct. 1 și art. 107 alin. 1 C.pr.civ.

Instanța, în temeiul art. 238 C.pr.civ., pune în discuția părților prezente estimarea duratei procesului și, luând act că reprezentantul creditoarei apreciază că pricina va putea fi soluționată în termen de 1 lună, estimează durata procesului până la 01.04.2014.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul creditoarei asupra probelor.

Reprezentantul convențional, pentru creditoare, în dovedirea acțiunii, solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri.

În temeiul art. 258 C.pr.civ. instanța încuviințează creditoarei proba cu înscrisuri, apreciind-o concludentă, pertinentă și utilă soluționări cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța în temeiul art. 244 C. proc. civ., constată terminată cercetarea judecătorească și, potrivit art. 392 C. proc. civ., declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul părții prezente, pe fondul cauzei.

Consilierul juridic, pentru creditoare solicită instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată.

În conformitatea cu dispozițiile art. 394 Cod procedură civilă, instanța socotindu-se lămurită, declară închise dezbaterile, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.

JUDECĂTORIA,

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 29.11.2013, sub număr dosar_, creditoarea R. Autonomă de Distribuire a Energiei Termice C. (în continuare R.A.D.E.T.) a solicitat emiterea ordonanței de plată prin care debitoarea Asociația de proprietari nr. 243 din C. să fie obligată la plata sumei de_.20 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de RADET și facturate în perioada 31.07._13, a sumei de 9196.68 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada 30.06._13, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, arată creditoarea că între părți a fost încheiat Contractul de furnizare a energiei termice nr. 1630/ 05.10.2008, pentru imobilul situat în C., Aleea Pelicanului - . și ., în temeiul căruia debitoarei i-a fost furnizată energie termică, pentru care s-au emis facturile atașate cererii, în perioada 31.07._13, care însă nu au fost achitate în termenul convenit de 15 zile de la comunicare.

În temeiul dispozițiilor contractuale, creditoarea a calculat penalități de întârziere asupra debitului principal, pentru întârzierea la plată a debitorului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969 și art. 970 din Codul civil de la 1864, Legea nr. 325/ 2006, Ordinul nr. 91/ 2007, art. 1013 și următoarele din Codul de procedură civilă, iar în susținere au fost depuse înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 200 lei.

Debitoarea, fiind citată în conformitate cu prevederile art. 1018 alin. 1-3 din Codul de procedură civilă, nu a depus întâmpinare și nu a fost reprezentată în instanță pentru a-și face apărări.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, încuviințată creditoarei.

Examinând materialul probator al dosarului, instanța reține următoarele:

Între R.A.D.E.T. - în calitate de furnizor și Asociația de proprietari nr. 243 - în calitate de consumator a intervenit Contractul de furnizare a energiei termice nr. 1630/ 05.10.2008 (f. 40-43), pentru furnizarea energiei termice la locul de consum situat în municipiul C., Aleea Pelicanului - .> Pentru serviciile astfel prestate de R.A.D.E.T., aceasta a emis facturi către Asociația de proprietari nr. 243, cele aferente perioadei iunie 2012 - iulie 2013 (f. 25-36) rămânând neachitate în limita valorii de_.20 lei, astfel cum susține creditoarea, în baza propriilor sale evidențe contabile.

În ceea ce privește legea aplicabilă, instanța constată sunt incidente în prezenta cauză dispozițiile art. 102 alin. 1 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora „contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”. Astfel, deși prezenta cauză este înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.11.2013, având în vedere că data încheierii contractului părților, respectiv 05.10.2008, este anterioară intrării în vigoare a Noului Cod Civil, sunt incidente dispozițiile Codului civil de la 1864.

Pe lângă condițiile generale ale exercitării oricărui mijloc procesual, trebuie îndeplinite și anumite condiții speciale de admisibilitate a cererii prin care se declanșează procedura ordonanței de plată.

Potrivit art. 1013 alin. 1 din Codul de procedură civilă, dispozițiile Titlului IX referitor la procedura ordonanței de plată „se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege”.

Art. 1020 din același cod stipulează: „(1) Dacă debitorul contestă creanța, instanța verifică dacă contestația este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar și a explicațiilor și lămuririlor părților. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanța va respinge cererea creditorului prin încheiere. (2) Dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute la alin. (1), iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, instanța va respinge cererea creditorului privind ordonanța de plată prin încheiere. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun.

În cauza de față, procedând la verificarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Judecătoria apreciază că cererea promovată de creditoare este întemeiată.

Astfel, părțile erau obligate să își îndeplinească obligațiile asumate prin contract, în conformitate cu dispozițiile art. 969 din Codul civil de la 1864.

Judecătoria constată că R.A.D.E.T. a făcut dovada îndeplinirii propriilor obligații asumate față de debitor, conform facturilor emise în perioada iunie 2012 - iulie 2013, în baza convenției părților. Aceste facturi, chiar dacă sunt neînsușite în mod expres de către consumator, ele sunt totuși emise în executarea contractului intervenit între părți.

Apoi, debitoarea nu contestă că ar fi primit acele facturi sau că ar fi beneficiat de serviciile facturate de R.A.D.E.T.

Instanța reține că în materie contractuală sarcina probei este împărțită între creditor și debitor, în sensul că reclamantul are sarcina de a proba existența convenției și executarea propriilor obligații, moment în care se prezumă faptul neexecutării culpabile din partea debitorului, care poate proba contrariul fie prin actul juridic al plății, în conformitate cu dispozițiile art. 1092 din Codul civil de la 1864 sau o altă modalitate de stingere a obligațiilor reglementată de lege, fie caracterul neculpabil al neîndeplinirii obligațiilor conținute de contract, conform art. 1083 din același cod, prin intervenirea unui caz fortuit sau de forță majoră.

Obligația de a plăti o sumă de bani este o obligație de a da, creditorului acestei obligații, în vederea obținerii executării acesteia prin intermediul unei acțiuni în justiție, revenindu-i doar sarcina de a dovedi existența contractului și executarea propriilor obligații, urmată de afirmarea neexecutării obligației debitorului. Acestuia din urmă îi revine sarcina de a dovedi, prin documente justificative ale plății, faptul că între cele două entități nu mai exista nici o obligație valabilă, creanța pretinsă fiind stinsă anterior prin plată.

Având în vedere că, în speța de față, reclamanta-creditoare a făcut dovada existenței unui contract valabil, susținând totodată executarea propriilor obligații, executare ce nu este contrazisă de către debitoare și nici infirmată prin probele administrate, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către pârâta-debitoare, instanța apreciază că acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi, potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă, că și-a executat propriile obligații.

Cum debitoarea nu a făcut o asemenea dovadă și apreciind atitudinea procesuală a acestei părți, constând în nedepunerea întâmpinării, drept o recunoaștere a pretențiilor creditoarei, potrivit art. 1018 alin. 3 din Codul de procedură civilă, Judecătoria apreciază pretențiile R.A.D.E.T. ca fiind întemeiate.

Totodată, se reține caracterul cert, lichid și exigibil al creanței pretinse prin acțiunea de față, prin prisma înscrisurilor administrate în cauză.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la acordarea penalităților de întârziere, instanța reține că debitoarea datorează creditoarei aceste penalități, în baza clauzei penale inserate în cuprinsul art. 21 din convenția părților, cuantumul penalităților fiind determinat pe baza calculului făcut de R.A.D.E.T. (f. 12), necontestat de către debitoare.

În concluzie, apreciind îndeplinite condițiile prevăzute art. 1013 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța - în temeiul art. 1021 Cod procedură civilă - va admite cererea și va obliga debitorul la plata către creditoare a sumelor solicitate de aceasta din urmă.

Termenul de plată, va fi stabilit, conform art. 1021 alin. 3 Cod procedură civilă, la 25 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri.

În temeiul art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, având în vedere soluția de admitere a cererii creditoarei, instanța va obliga pe debitor la plata cheltuielilor de judecată angajate de R.A.D.E.T., în cuantum de 205.12 de lei, constând în taxă judiciară de timbru (200 lei) și taxa somației cu conținut declarat comunicată debitoarei (5.12 lei), dovedită cu înscrisuri (f. 8-11). Chiar dacă din aceste înscrisuri reiese că reclamanta a realizat cheltuieli în valoare de 20 lei, pentru a transmite somația către debitoare, totuși instanța se va pronunța în limitele învestirii, acordând cheltuieli cu acest titlu în valoare de 5.12 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de către R. Autonomă de Distribuire a Energiei Termice, cu sediul în C., ., jud. C., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J13/ 98/ 1991, având CUI RO1909840 în contradictoriu cu debitoarea Asociația de proprietari nr. 243, cu sediul în C., ., ..

Obligă debitoarea să plătească creditoarei, în termen de 25 zile de la data comunicării prezentei hotărâri:

- suma de_.20 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de RADET și facturate în perioada 31.07._13;

- suma de 9169.68 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada 30.06._13;

- suma de 205.12 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept la cerere în anulare pentru debitoare, în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.01.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

G. M. C. B.

Red. Jud. G.M./05.09.2014;

Tehnored. Grf. C.B /10.09.2014/ 4 ex.

Comunicat 2 ex./ .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 716/2014. Judecătoria CONSTANŢA