Plângere contravenţională. Sentința nr. 16/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 16/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 16-12-2014 în dosarul nr. 19081/212/2014

DOSAR CIVIL NR._

ROMÂNIA

JUDECATORIA CONSTANTA

Sectia civilă

SENTINȚA CIVILĂ NR._

SEDINTA PUBLICA DIN 16.12.2014

Completul constituit din:

P.: M. V. M.

GREFIER: D. R.

Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect plângere contraventională, actiune formulata de petentul C. C. (CNP_) cu domiciliul în C. ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – BIROUL RUTIER cu sediul în C. ..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 02.12.2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 C.proc.civ, a dispus amânarea pronuntării la data de 16.12.2014.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.06.2014 sub nr._, petentul C. C. a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – BIROUL RUTIER anularea procesului - verbal . nr._/26.06.2014.

În motivarea plângerii, petentul a contestat situația de fapt reținută în sarcina sa, arătând că în momentul în care a intersectat trecerea de pietoni nu erau pietoni angajați în traversare.

În drept au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001,OUG nr. 195/2002.

Pentru probațiunea cererii s-a anexat procesul-verbal contestat în copie, dovadă de circulație și s-a solicitat și administrarea probei testimoniale cu audierea martorului C. R. O..

Cererea a fost timbrată potrivit dispozițiilor legale din art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, la dosar fiind atașată taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeită a plângerii contravenționale, și a depus la dosarul cauzei documentația ce stă la baza întocmirii procesului- verbal contestat, constând în raportul agentului constatator.

Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu audierea martorului C. R. O..

Analizând înscrisurile dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul- verbal de contravenție . nr._/26.06.2014 petentul a fost sancționat contravențional, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. 195/2002, constând în aceea că a condus auto marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_ pe . C., dinspre Institutul de Marină către benzinăria Primo și ajungând la marcajul pietonal de la Școala nr. 23, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea marcajului pietonal.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului- verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Potrivit art. 100 alin (3) lit. b din OUG nr. 195/2002 republicată, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: b)neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului;

Instanța constată că afirmațiile petentului în sensul că nu erau pietoni angajați în traversare, pe sensul de mers pe care se afla autoturismul acestuia, sunt confirmate de depoziția martorului audiat în cauză care a arătat că la momentul în care autoturismul a atins cu roata, un pieton aflat pe trotuar a început să traverseze, petentul nu a mai oprit autoturismul pentru că ar fi însemnat să oprească chiar pe trecerea de pietoni, blocând astfel accesul pietonilor pe trecere. Mai arată martorul că agentul de poliție se afla pe sensul opus de mers, la 3-4 mașini distanță de trecerea de pietoni și probabil, văzând că în urma mașinii lor a traversat un pieton, a presupus că acesta era deja angajat în traversare la momentul în care autoturismul a trecut prin dreptul marcajului pietonal.

În aceste condiții, instanța apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de dispozițiile mai sus menționate.

Prin urmare, apreciind ca întemeiată plângerea contestatorului formulată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/26.06.2014 încheiat de intimat, instanța urmează a o admite ca atare, dispunând anularea procesului-verbal de contravenție și a sancțiunilor aplicate prin acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională împotriva procesului-verbal . nr._/26.06.2014, formulată de petentul C. C. (CNP_) cu domiciliul în C. ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C.-BIROUL RUTIER cu sediul în C. ..

Anulează procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/26.06.2014.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 16.12.2014.

P. GREFIER

M. V. M. D. R.

Red.jud. – MVM- 21.04.2015

Tehnred.gref. DR- 21.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 16/2014. Judecătoria CONSTANŢA