Plângere contravenţională. Sentința nr. 4486/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4486/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 10800/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr. _
Sentința civilă nr. 4486
Ședința publică din data de 23.04.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Denissa-Tinonia BRESUG
GREFIER: L. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravenționala, formulată de petent S. V., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat B. (S.) D. în Localitatea C., ., ., Municipiului C., având CNP_ în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA SERVICIUL RUTIER, cu sediul în Localitatea C., . nr.243, județ C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru petent av.B. D. cf.delegației depuse la dosar, lipsă celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită cf.art.155 și următoarele cod procedură civilă iar termenul a fost acordat pentru administrarea probei testimoniale.
Apărătorul petentului, av.B. precizează că în opinia sa dosarul este în stare de judecată dar lasă la aprecierea instanței dacă se impune a se reveni cu citarea martorului asistent.
Apărătorul petentului, av.B. precizează că nu mai insistă î audierea martorului
semnatar al procesului verbal de constatare a contravenției.
În temeiul art. art.392 Cod de procedură civilă, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Apărătorul petentului, av.B. solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de constatare a contravenției ca neîntemeiat și nelegal având în vedere și depoziția martorului audiat în cauză. Solicită exonerarea de la plata amenzii aplicate petentului iar în subsidiar solicită aplicarea sancțiunii „AVERTISMENT”. Cu cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra plângerii formulate de petent.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._ petentul S. V., în contradictoriu cu I.P.J. Constanta prin Serviciul Rutier, a formulat
plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 19.03.2013, solicitând în principal anularea procesului-verbal atacat ca fiind netemeinic și nelegal întocmit; în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului .
In fapt, la data de 19.03.2013, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca DAEWOO cu nr._ pe . oprit de către un agent constatator, motivat de aspectul că nu ar fi purtat centura de siguranță, fiind întocmit în acest sens un proces verbal de constatare prin care a fost sancționat, in temeiul art. 36 alin. l din O.U.G. 195/2002, cu amendă contravențională în cuantum de 150 lei și 2 puncte de penalizare.
Consideră că întrucât situația consemnată în procesul-verbal contestat nu corespunde situației reale, a refuzat semnarea acestuia, efectuând mențiuni despre nevinovăția sa, fapt ce poate fi confirmat și de martorul V. P. care se afla cu petentul în autoturism la acel moment.
Contrar celor cuprinse in actul contestat, arăta faptul că la fața locului, momentul sancționării și întocmirii procesului-verbal, nu s-a aflat nici un martor asistent care să ia la cunoștință în mod direct despre cele întâmplate, astfel că martorul indicat în lucrări nu poate reprezenta o probă pertinentă care să întărească ipoteza vinovăției petentului .Față de cele expuse, având în vedere că situația premisă prevăzută de elementul material al contravenției nu a fost realizată în cauză, apreciaza că impune admiterea plângerii formulate, cu consecința anulării procesului verbal contestat. în subsidiar, având în vedere gradul redus al pericolului social concret generat de pretinsa săvârșire a contravenției, cât și raportat la circumstanțele personale ale petentului, apreciază că sancțiunea avertismentului ar reprezenta un suficient mijloc represiv și educativ, scop urmărit și de norma contravențională.
In drept, își întemeiază plângerea contravențională pe dispozițiile art. 31 din O.G. nr. 2/2001 și art. 118 alin. l din OUG nr. 195/2002 republicată.
In dovedirea acțiunii solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, cele depuse la dosarul cauzei și înscrisuri în circumstanțiere pentru petent; proba testimonială, martorul din lucrări, numitul GHEORGHISOR I. I. și V. P..
Intimata Inspectoratul de Poliție Județean C., a formulat în temeiul art. 205 și următoarele din Codul de procedură civilă, întâmpinare la plângerea contravențională formulată de reclamantul S. V. împotriva procesului de constatare a contravenției . nr._ întocmit de Inspectoratul de Poliție C. - Serviciul Rutier C., la data de 19.03.2013, solicitând respingerea ca neîntemeiată .
în susținerea celor constatate și consemnate în procesul-verbal contestat înțelege să se folosească de următoarele mijloace de probă: raportul agentului constatator cu privire la împrejurările constatării contravenției si adresa nr._/ 08.07.2013 a Serviciului Rutier C., luate în considerare de instanță în cadrul probei cu înscrisuri.
În drept, invocă prevederile O.U.G. 195/2002 rep, H.G. 1391/2006, O.G. 2/2001 rep. privind regimul juridic al contravențiilor etc.
Din analiza actelor și dosarului instanța reține:
Prin procesul de constatare a contravenției . nr._ întocmit de Inspectoratul de Poliție C. - Serviciul Rutier C., la data de 19.03.2013, petentul S. V. a fost sancționat întrucât, în ziua de 19:03.2013, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe Bld. Mamaia din mun. C. fără a avea cuplată centura de siguranță pe timpul mersului, faptă prevăzută și sancționată de art. 99 alin. 2 raportat la art. 108 alin. l lit. a pct. 3 din O.U.G. 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Se are în vedere că abaterile au fost constatate în mod direct și personal de polițistul rutier, conform prevederilor 109 din OUG 195/2002 rep., în cauză nefiind întocmite alte acte de constatare. Potrivit art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori.
Pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.
Raportat la art. 34 din O.G.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor rezultă că procesul verbal de contravenție se bucură de prezumție de adevăr relativ până la proba contrarie, prezumție pe care petentul nu a răsturnat-o prin nici o probă. De asemenea, procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea tuturor prevederilor legale, motiv pentru care susținerile petentului conform cărora actul sancționator este nelegal și netemeinic nu subzistă, reținându-se că nu a fost înlăturată prezumția de legalitate și valabilitate a procesului verbal . Se are în vedere faptul că, în trafic, faptele de natură contravențională se produc cu rapiditate, iar lucrătorul de poliție nu are întotdeauna posibilitatea tehnică de a înregistra abaterile săvârsite pentru a justifica măsura luată, acționând ferm prin luarea măsurilor de sancționare în urma constatării vizuale a abaterii. Raportat la art. 34 din O.G. nr. 2/2002 procesul verbal beneficiază de prezumția de adevăr, iar a conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de stabilire legală a vinovăției, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate, dar extrem de numeroase. Sarcina probei în procedura soluționării plângerii contravenționale revine contravenientului, iar nu agentului constatator, prin exercitarea plângerii contravenționale cel dintâi supunând instanței legalitatea și temeinicia procesului-verbal, motivele de nelegalitate putând fi analizate de instanță din oficiu, chiar în lipsa invocării unor astfel de motive, petentul având posibilitatea să administreze probe sub aspectul temeiniciei actului sancționator ,al situației de fapt expuse, mențiunile inserate sub acest aspect având valoarea unei dovezi depline până la proba contrară, prin prisma autorității cu care agentul constatator a fost învestit de stat. Împrejurarea că sarcina probei revine petentului sancționat contravențional nu încalcă dreptul la un proces echitabil și nici prezumția de nevinovăție asimilabilă dreptului penal, întrucât plângerea presupune o judecată contradictorie, cu toate garanțiile procesuale care decurg din aceasta.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța reține că aceasta corespunde cerințelor prevăzute de actul normativ, astfel că și sub aspectul temeiniciei procesul-verbal atacat corespunde exigențelor în materie, și dată fiind pericolul ridicat al faptei comise de petent nu există temeiuri de înlocuire a sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertismentului.
Pentru considerentele expuse, instanța respinge plângerea contravențională .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petent S. V., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat B. (S.) D. în Localitatea C., ., ., Municipiului C., având CNP_ în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA SERVICIUL RUTIER, cu sediul în Localitatea C., . nr.243, județ C., ca nefondată .
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică, azi 23.04.2014 .
PREȘEDINTE, GREFIER,
Denissa-Tinonia BRESUG L. D.
Red.jud. D.T.B/02.06.2014
Dact.D.L./ex.4/03.06.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8298/2014.... | Validare poprire. Sentința nr. 3259/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








